Autor 5254 vizualizări


Prima sa întâlnire cu muzica s-a petrecut la vârsta de 3 ani, când a auzit întâia oară un taraf de lăutari ce cânta într-o stațiune balneară situată în apropiere de Liveni, astăzi comuna George Enescu, satul cu dealuri domoale și șes din nordul Moldovei, unde s-a născut viitorul muzician.

Acest moment a produs un efect puternic asupra micului „Jurjac”, cum era alintat în familie, pentru că a început imediat să își construiască singur prima vioară:

„A doua zi dimineață încercam să întind un fir de ață pe o bucată de lemn și, crezând într-adevăr că făurisem o vioară, imitam ceea ce auzisem cu o zi înainte. Fluieram pentru a reda sunetul naiului, iar cu două bastonașe de lemn înlocuiam țambalul. Mi-am ascuns micul taraf în livada părintească sub un copăcel, în timp ce mama înnebunită mă căuta peste tot”.

Înclinația lui Enescu spre autodepășire este evidentă încă din copilărie, de la cea de-a doua întâmplare care se leagă de întâlnirea sa cu vioara, și care este în sine un moment anecdotic.

„Cum eram un școlar silitor care-și vedea de treabă, părinții mei, pentru a mă răsplăti, îmi dăruiră o vioară mică cu trei strune. Fără să stau mult pe gânduri, am luat-o și am aruncat-o în foc. Iată ce se întâmplă când îl consideri pe George Enescu drept un copil, oferindu-i o vioară de jucărie! Uitasem prima vioară făcută de mine și voiam una adevărată, cu un număr reglementar de strune [o vioară standard are patru corzi – n.a.]”.

Părinții cedează insistențelor și, la 4 ani, îi dăruiesc lui Jurjac prima vioară adevărată, pe care copilul a început să învețe... singur! Astfel că i-a cântat într-o zi tatălui său, cu un singur deget și pe o singură coardă, valsul Valurile Dunării (de Iosif Ivanovici). Apoi, primele lecții le-a luat de la un lăutar țigan poreclit Lae Chioru.

Fotografie-premoniție

La 5 ani, Costache Enescu îl duce pe micul George la Iași pentru a fi văzut de Eduard Caudella, profesor de vioară și director al Conservatorului din oraș. Îndrăzneț pentru vârsta lui, Enescu i-a răspuns lui Caudella după ce acesta l-a rugat să îi cânte ceva: „Mai întâi cântă dumneata, să văd ce știi”.

Caudella a simțit talentul copilului precoce, a sugerat ca acesta să învețe notele și apoi să revină la el. Drumul la Iași prilejuiește și realizarea unei celebre fotografii din copilăria lui Enescu: Caudella i-a dat una dintre viorile sale pentru a se fotografia la renumitul fotograf din capitala Moldovei, Nestor Heck, care l-a fotografiat pe nimeni altul decât pe Eminescu.

Vedem imaginea unui copil extrem de serios, care, în mâna stângă, ține vioara lui Caudella și cu cea dreaptă pare că scrie o partitură. Este, de altfel, o imagine simbolică ce ne trimite cu gândul la lupta interioară care s-a dus toată viața în sufletul muzicianului, între compoziție și interpretarea la vioară.

La 7 ani, Caudella îl reevaluează pe Enescu și emite un verdict clar: recomandă ca genialul copil să fie trimis mai departe la Conservatorul de la Viena, nucleul muzical al Europei Centrale – o decizie care îi deschide toate orizonturile micului Enescu și pentru care îi va rămâne toată viața recunoscător lui Caudella.

Copilul înzestrat cu un simț muzical extraordinar absolvă ilustra instituție de la Viena la doar 12 ani, urmând apoi Conservatorul de la Paris, unde ia contact cu o parte dintre marii compozitori ai epocii (Saint-Saëns, Massenet, Fauré, Debussy, Ravel etc., care i-au fost fie profesori, fie colegi) și se lansează el însuși în ipostaza de compozitor.

Acest text este un fragment din articolul „Viorile lui Enescu. Povestea unei iubiri dificile”, publicat în numărul 210 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 iulie – 14 august 2019, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum
""