Autor 1651 vizualizări


 Nevoia oamenilor de a-și păstra identitatea și memoria culturală este reversul tendinței spre globalizare a lumii contemporane. Astfel, scrisorile, autobiografiile, memorialele de călătorie, jurnalele și alte texte asemănătoare au dobândit valoare documentară intrinsecă deoarece intermediază accesul publicului la experiențe și evenimente trăite de autorii lor. În acest context, politicile egalității de șanse au determinat, printre altele, pe plan internațional, publicarea unui număr cât mai mare de biografii și autobiografii ale unor femei excepționale. Dacă povestea vieții unei persoane de gen feminin îi poate inspira pe cititori sau le poate oferi acestora o altă viziune asupra unor evenimente, subliniind capacitatea de supraviețuire în condiții vitrege sau evidențiind anumite aspecte din viața unei personalități culturale, artistice sau politice, textul (auto)biografic poate aduce în fața publicului și figuri feminine inovatoare care nu sunt mai prejos decât personalitățile masculine.

Cu alte cuvinte, cititorii au acces la contribuția adusă de anumite femei unor domenii considerate, până în epoca postmodernă, a fi (numai) apanajul bărbaților. Una dintre aceste personalități este Gertrude Margaret Lowthian Bell pentru că, printre altele, a cartografiat Orientul Mijlociu și a stabilit granițele Irakului. Prin competențele ei lingvistice – cunoștea araba, persana, turca, franceza, germana ș.a. – și prin pasiunea pentru explorarea spațiilor orientale necartografiate până în acel moment, G. Bell și-a construit nu doar reputația de exploratoare, scriitoare și arheolog, ci și pe cea de consilier și mediator între britanici și Orientul Mijlociu. Activitatea acestei femei este remarcabilă, iar textele epistolare rămase drept mărturie și biografia scrisă de Georgina Howell reprezintă o parte importantă a istoriei și o dovadă clară a depășirii condiției femeii din acea epocă – a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX. Pentru a putea analiza câteva aspecte ale contribuției lui G. Bell vom apela, în cele ce urmează, la informațiile și scrisorile cuprinse în cartea Regina Deșertului (G. Howell 2016)1 , dar și la câteva studii privind două subiecte: condiția femeii și imaginea celuilalt.  

              Studiile privind statutul femeii au utilizat, de-a lungul timpului, o varietate de expresii pentru a desemna acest aspect: "status of women" (Dixon, 1978), "female autonomy" (Dyson și Moore 1983), "patriarchy" (Cain et al. 1979), "women's rights" (Dixon 1975) sau "men's situational advantage" (Caldwell, 1981 apud Karen Oppenheim Mason)2 . Chiar dacă în secolele XIX - XX, femeia era asociată ”sferei private” și unor caracteristici precum ”timiditate, sensibilitate, dependența de decizia unui bărbat (tată sau soț), pasivitate, puritate” (Kimberly M. Radek-Hall)3 , au existat și excepții de la acest tipar feminin. Deși statutul femeii în societate și în familie era destul de restrictiv în acea epocă, câteva femei au inițiat lupta pentru dobândirea dreptului de a vota și nu numai. Prima carte care analizează atent toate clișeele asociate condiției femeii este Al doilea sex, scrisă de Simone de Beauvoir, iar enunțul ”Destinul pe care societatea îl propune în mod tradițional femeii este căsătoria” (Simone de Beauvoir, p. 152)4  sintetizează realitatea unor milenii, nu doar a unui anumit secol. Din acest ”destin” va reuși să se sustragă tânăra Gertrude Bell, prima absolventă cu notă maximă a secției de Istorie Modernă, la Lady Margaret Hall, în cadrul Oxford University. Viața aventuroasă a acestei tinere va crea istorie, G. Bell reușind să schimbe substanțial destinul unor regiuni din Orient. Acest fapt demonstrează forța inteligenței și a voinței unei persoane bine pregătite și avide de cunoaștere, competențele devenind mai puternice decât prejudecățile referitoare la gen sau decât statutul limitat al femeilor din acea perioadă.

            Activitatea lui G. Bell poate fi analizată din mai multe perspective, pe baza corespondenței oficiale și private existente, dar și prin prisma paginilor de jurnal. Astfel, depășirea condiției tradiționale a femeii din secolele XIX – XX se materializează pe plan lingvistic, arheologic, geografic, istoric și social. Preocuparea pentru emanciparea femeilor musulmane din Bagdad, în perioada șederii acolo, evidențiază suplimentar adecvarea tratării acestei personalități istorice din perspectiva studiilor feministe. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că G. Bell a activat ca membru al Ligii Antisufragiu, în 1908 - 1909, contribuind la strângerea a 250.000 de semnături de susținere a petiției antisufragiu din acei ani. Cu toate acestea, se pare că implicarea ei în acest subiect a fost datorat insistenței mamei sale vitrege, Florence. În plus, viziunea lui G. Bell asupra statutului femeii în societate este sintetizată de propriile ei afirmații, în multiple rânduri. Pe de o parte, pe femeile musulmane din Bagdad le compătimește și încearcă să le susțină emanciparea, afirmând despre primul club feminin înființat la Bagdad: ”Sunt total pentru – e primul pas care se poate face aici spre emanciparea femeilor – și totodată complet împotrivă, pentru că va însemna multe bătăi de cap pentru mine”. Pe de altă parte, atunci când doamnele din înalta societate, aflate în Bagdad la începutul administrației britanice, îi judecă greșit pe musulmani, neînțelegându-le cultura, G. Bell este destul de aspră: ”Femeile astea leneșe [...]. Am început să înțeleg de ce guvernul britanic a dat greș în India, unde femeile noastre se comportă exact ca aici.” (G. Howell 2016, p. 85). Probabil că nu dreptul femeilor la vot o deranja, ci ideea că și femeile ignorante ar fi beneficiat de acesta. În orice caz, acțiunile de pe parcursul vieții ei nu o pot cataloga drept o antifeministă deoarece însuși parcursul ei profesional a fost unul deschizător de drumuri, la nivel social și politic. Nu întâmplător, admirația ei se va îndrepta, de-a lungul vieții, spre femeile educate, care au sfidat conduita tradițională impusă femeilor (G. Howell 2016, p. 87).

               De asemenea, modul în care G. Bell creionează imaginea străinului în scrierile sale este uimitoare, din mai multe puncte de vedere. Spre deosebire de majoritatea britanicilor și a altor occidentali ai acelei epoci, G. Bell nu are prejudecăți în privința străinilor, dar scrisorile ei evidențiază prejudecățile celor pe care îi cunoaște. De pildă, despre soțiile demnitarilor britanici afirmă că nu înțelege de ce acestea vor să călătorească în alte țări atât timp cât au ”cele mai proaste păreri despre străini, obiceiurile și mâncărurile lor” (G. Howell 2016, p. 84). Chiar și bărbații influenți au păreri negative despre oamenii deșertului, Sir Mark Sykes, devenit ulterior consilier al Marii Britanii în relațiile cu arabii, numindu-i ”animale lașe, bolnăvicioase și leneșe” (G. Howell 2016, p. 154). Nu întâmplător, G. Bell nu va avea o relație bună cu acesta, căci perspectiva ei asupra orientalului este cu totul alta. Ea își va sintetiza părerile în prefața cărții ”The desert and the Sown”, autoarea afirmând că oamenii din Orient sunt la fel ca cei din Europa, ”firea omenească” manifestându-se la fel peste tot în lume; cu toate acestea, ea consideră că orientalul este mai tolerant decât europeanul deoarece castele și triburile din țările orientale sunt nenumărate, iar oamenii se adaptează nativ acestui număr mare de diferențe. Faptul că G. Bell nu consideră că britanicii au o cultură superioară lumii deșertului reprezintă un element de noutate în analiza imaginii orientalului, idee notată și de editorul Rosemary O'Brien.

           Diferența dintre perspectiva lui G. Bell asupra orientalului și viziunea altor britanici reflectă, în linii generale, teoria lui Ed. W. Said (2001)5  cu privire la modul în care Occidentul vede, adesea, imaginea străinului. Celălalt este asociat preponderent cu defecte, orientalul fiind greșit sau deloc înțeles de occidentali. Falsele reprezentări culturale despre popoarele din Est spun foarte multe și despre Vest, iar reciproca e la fel de valabilă. Said a accentuat prejudecățile albilor occidentali despre lumea arabă și consecința principală a acestora: valul puternic al islamofobiei. Faptul că, în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, însăși administrația britanică îi desconsidera pe orientali demonstrează absența capacității acesteia de înțelegere a locuitorilor deșertului, chiar dacă oficialii străini doreau să gestioneze situația teritoriilor orientale luate sub ”protectorat”. Unul dintre momentele istorice când administrația britanică a eșuat în Irak, de pildă, a fost anul 1920, numit ”anul jihadului din Irak” (G. Howell 2016, p. 293), din cauza violenței militare britanice exercitate împotriva triburilor din această zonă. Comisarul A.T. Wilson a luat decizii care, în loc să soluționeze criza comunicării cu triburile din Irak, au agravat situația existentă. Abia după ce lucrurile au degenerat, guvernul britanic l-a îndepărtat pe A. T. Wilson din funcția respectivă. G. Bell a încercat din răsputeri să calmeze spiritele, întreținând bune relații cu reprezentanții principalelor grupări din zonă - sunnită, respectiv șiită. Gestionarea eronată a situației din Irak a avut ca sursă și neînțelegerea mentalității orientale de către britanicii cu putere decizională. Poziționându-se diferit de conaționalii săi, în privința abordării problemelor din Orient, vizionara G. Bell a devenit atât de respectată de ”mujtahizi, clericii sunniți, muftii, mukhtari sau mutavalli” (G. Howell 2016, p. 279), pentru că recunoștea diferențele dintre ei, le vorbea limba și îi trata cu respect, nu cu superioritate. De aceea, a fost numită ”‹‹Khatun›› – adică ‹‹regina››, în persană, sau ‹‹nobila doamnă››, în arabă” (G. Howell 2016, p. 279), fiind apreciată de toți orientalii care au cunoscut-o. Reputația lui G. Bell de persoană care a depășit condiția femeii din acea epocă s-a consolidat și în Europa, în urma redactării de către aceasta a unui text numit ”Review of the Civil Administration of Mesopotamia” (1920), în care vorbește despre eforturile depuse de britanici pentru reconstruirea zonei Mesopotamiei, dar și despre alte aspecte ale vieții oamenilor de aici, sub ”protectorat” britanic: fiscalitate, educație, sănătate publică, justiție, ajutor umanitar, agricultură sau situația petrolului (apud G. Howell 2016, pp. 279 - 287). Succesul acestei publicații nu s-a datorat doar competențelor de redactare și documentare deținute de autoare, ci și modului în care aceasta înțelege situația socială și politică din Mesopotamia. Din momentul stabilirii la Bagdad,6 G. Bell a muncit constant, contribuind la crearea statului național Irak și la încoronarea unui rege: Faisal. Înaintea numirii oficiale a acestuia și ulterior, G. Bell a devenit o apropiată a regelui, sfaturile și propunerile ei fiind întotdeauna luate în considerare. Unul dintre aspectele care o preocupau pe G. Bell era cel al siturilor arheologice, de aceea a creionat, împreună cu regele Faisal, o Lege a excavațiilor (1922) și a făcut toate demersurile înființării Muzeului Irakian de Arheologie. Drept recunoștință, regele a numit-o ”director onorific al Departamentului de antichități” (G. Bell apud G. Howell 2016, p. 340). Toate aceste realizări și eforturi ale lui G. Bell evidențiază atât multiplele ei competențe, cât și dragostea sinceră pe care a purtat-o Orientului și locuitorilor săi.

               Interesantă pentru conturarea statutului acestei femei remarcabile este conștientizarea faptului că ea devine ”o persoană”, după cum afirmă, cu uimire, în bogata corespondență către familie. Un astfel de exemplu este scrisoarea trimisă din Damasc, când afirmă cu entuziasm ”Am devenit o persoană în Siria!” (G. Bell apud G. Howell 2016, p. 83). Într-o perioadă istorică ce desconsidera femeia, catalogând-o a fi inferioară bărbatului, din punct de vedere intelectual, și lipsind-o de drepturi sociale și politice, G. Bell reușește să devină egala unora dintre cei mai influenți bărbați din Orient sau din Europa. Dincolo de reușita escaladării anumitor piscuri, în premieră mondială (unele purtându-i numele, ulterior), dincolo de activitatea solicitantă a cartografierii anumitor regiuni, tot pentru prima dată, precum cea a cursului fluviului Eufrat, de pildă, sau a zonelor deșertice din Siria, activitatea remarcabilă care i-a demonstrat calitățile de lingvist, de strateg, de diplomat, dar și talentele de a se face plăcută și ascultată a rămas cea administrativ - politică, mai ales că a reușit ”să înscăuneze regi” în Orient. De la funcția deținută în cadrul Departamentului de Informații din Basra, în 1916, până la cea de corespondent oficial pentru Cairo, culminând cu activitatea ei în cadrul administrației britanice de la Bagdad , G. Bell a făcut eforturi constante pentru a ajuta populația arabă din Orientul Mijlociu. Perspectiva pe care o avea asupra situației din Arabia completează atât profilul ei vizionar, cât și imaginea despre celălalt: ”Între India și Egipt există multă fricțiune cu privire la problema arabă, [...] suntem cu toții oameni bine intenționați, care ne dăm silința, însă ei nu înțeleg cum arată Arabia privită dinspre Occident și îndrăznesc să spun că noi nu înțelegem cum arată privită dinspre Orient.” (G. Bell apud G. Howell 2016, p. 250). G. Bell a cunoscut îndeaproape triburile din Arabia și a contribuit la trasarea granițelor Irakului, luptând pentru ”dreptul arabilor la autodeterminare”. Motivația ei de a reuși să-l înscăuneze pe Faisal a avut ca fundament dragostea pe care a purtat-o Orientului și locuitorilor săi. Deși în corespondența privată face anumite afirmații referitoare la șiiți și sunniți, G. Bell a respectat ambele ramuri ale Islamului, încercând să ajute la luarea unor decizii politico-administrative benefice pentru toți musulmanii din regiunea Mesopotamiei. Discuția cu naqib-ul din Bagdad – Qutb-ul Aqtaab Naqib Al Ashraaf Syed Abd ar-Rahman al-Qadri al Gillani, reprodusă într-o anexă a actului ”Self-Determination in Mesopotamia”, reprezintă o mostră a modului în care G. Bell reușea să comunice cu șefii comunităților religioase (sayyidamiruddin.com 2012)7 . În plus, opiniile naqib-ului completează imaginea arabilor sunniți despre confrații lor șiiți, în care nu au încredere: ”[...] dacă te vei întoarce în istorie, vei vedea că trăsătura predominantă a șiiților este nestatornicia...” (apud G. Howell 2016, p. 304). Faptul că naqib-ul își exprimă răspicat dezaprobarea cu privire la o posibilă guvernare a Irakului de către americani, el preferând ca britanicii să își mențină poziția deținută la vremea respectivă pe teritoriul arab, indică și mentalitatea sunniților învățați referitor la Occident. Preasfinția Sa, respectată de comunitatea religioasă sunnită și nu numai de aceasta, adaugă o opinie despre locurile sfinte ale Islamului și ale Creștinătății, foarte pertinentă și adecvată până și contextului actual al lumii în care trăim: ”Drepturile musulmanilor și deopotrivă cele ale creștinilor ar trebui să fie garantate de puterile care profită de pe urma sanctuarelor lor sacre” (apud G. Howell 2016, p. 306). Naqib-ul se referă explicit la Hijaz – locul sfânt al Islamului, și la Ierusalim – loc sacru al oamenilor care aparțin mai multor religii (musulmani, creștini, evrei), considerând că asemenea teritorii trebuie să fie independente și să permită necondiționat accesul credincioșilor la ele. Ulterior, această importantă personalitate religioasă a avut atribuții politice, chiar dacă nu și-a dorit inițial acest lucru, negociind primul Tratat Anglo - Irakian, în 1922. Astfel, în perioada noiembrie 1920 – noiembrie 1922, Naqib al-Ashraaf Abd Al-Rahman Al-Gillani a devenit prim - ministru al Irakului, la insistențele britanicilor. Asemenea informații ne parvin astăzi datorită documentelor redactate de G. Bell și interesului acesteia pentru cauza arabilor, dar și mulțumită declarațiilor unor influenți oameni politici precum Sir Percy Cox, care avea o deosebită considerație față de naqib-ul Bagdadului.

              În urma cercetării tot mai atente a activității lui G. Bell, s-a observat că T. E. Lawrence a ajuns, în mod nemeritat, mai celebru decât ea, în privința înscăunării regelui Faisal I și nu numai, întrucât ”El Khatun”8  a fost mult prea modestă și nu și-a dorit publicitate. Despre aceste aspecte vorbește și G. Bell într-una dintre scrisorile adresate familiei ei, în urma participării la Conferința de Pace de la Paris, ce a avut loc în anul 1919. Ea critică anumite afirmații făcute public de T.E. Lawrence, căruia îi plăcea să iasă în evidență cu orice preț: ”Prostiile pe care T. E. Lawrence le debitează în ziare nu fac decât să îngreuneze și mai mult lucrurile. [...] El susține că arabul are caracter, dar îi lipsește inteligența. Este exact invers.” (apud G. Howell 2016, p. 258). Totuși, în pofida acestei incongruențe, G. Bell va fi în bune relații cu tânărul T. E. Lawrence datorită pasiunilor comune: Orientul Mijlociu, cultura islamică, istoria și arheologia. Dacă el a fost supranumit ”Lawrence al Arabiei”, ea a devenit ”Regina neîncoronată a Deșertului”, ”Făuritoarea de națiuni” sau ”Femeia care a întronat regi”, fiind renumită pentru ținutele regale pe care le purta când aducea omagii șeicilor din deșert, dar și pentru cadourile prețioase pe care le făcea conducătorilor triburilor, în călătoriile prin lumea arabă: ”Ați văzut vreodată o regină călătorind?” – afirmase despre ea șeicul tribului druz (apud G. Howell 2016, p. 140). Prin titulatura de maior și de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, dar și prin apelativele arabe onorifice, atât cei care au cunoscut-o, cât și posteritatea îi recunosc meritele excepționale, G. Bell reușind să devină egala bărbaților chiar și la Conferința de la Cairo (BBC 2014)9  din 1921 pentru că a fost singura femeie invitată de Winston Churchill.

             Astăzi, activitatea lui G. Bell este apreciată datorită depășirii clare a condiției femeii din secolele XIX – XX, pe toate planurile: în viața privată – alegerea celibatului, în viața publică – o aventurieră cultivată și o vizionară, în adevăratul sens al cuvântului. Văzută prin ochii celor care au cunoscut-o direct, ea era apreciată drept ”o femeie remarcabil de inteligentă”, cu ”minte de bărbat” (apud G. Howell 2016, p. 251) - după cum afirmase viceregele lord Hardinge, care conducea guvernul indian în 1916. Cu toate acestea, bărbații din armată și serviciile secrete, care activau în Basra, au desconsiderat-o la început din cauza faptului că era femeie. Ulterior, după ce va lua prânzul cu generalii Lake, Cowper, Money și Offley Shaw, aceștia vor conștientiza cât de bine pregătită era și își vor schimba în bine atitudinea față de ea, după cum va nota Bell într-o scrisoare trimisă părinților (apud G. Howell 2016, p. 252). De asemenea, lordul Cromer, consul general al Egiptului, va sublinia că ea cunoștea lumea arabă mai bine ”decât aproape orice alt britanic, fie el bărbat sau femeie” (apud G. Howell 2016, p. 146). Asemenea mărturii demonstrează, pe de o parte, impactul multiplelor ei expediții în deșert, dar și al traducerilor și publicațiilor despre Orientul Mijlociu, iar, pe de altă parte, sunt o dovadă a recunoașterii calității muncii pe care a depus-o. Felul în care a fost percepută de naqib-ul Bagdadului, de șeici, de emiri și de regele Faisal nu a fost mai prejos, G. Bell fiind ascultată și primită în audiențe de toți marii conducători ai comunităților arabe. Mai mult decât atât, cu regele Faisal, pe care l-a susținut în dobândirea tronului Irakului, a păstrat relații de prietenie, fiindu-i sfătuitoare și confidentă. Unul dintre momentele când opinia lui G. Bell va fi ascultată este cel în care ea îi va recomanda regelui Faisal să își trimită fiul la o școală britanică, pentru ca tânărul emir Ghazi să fie instruit corespunzător rangului său.

            ”El Khatun” a devenit personaj de film, producția din 201510  popularizându-i viața extraordinară, la nivel mondial. De asemenea, pe baza experiențelor trăite de ea au fost realizate benzi desenate, cu scopul utilizării acestora ca material didactic (research.ncl.ac.uk)11 . Astfel, prin viața trăită la confluența a două lumi – orientală și europeană - G. Bell a rămas în istorie drept un simbol al libertății și al victoriei feminine asupra limitelor impuse de societatea secolelor XIX-XX în Europa, dar și în Orient. Drept urmare, oamenii secolului XXI au acces la imaginea celuilalt, atât din perspectiva occidentalilor, cât și din cea a orientalilor, prin prisma relațiilor dintre Est și Vest, desfășurate la nivel social, administrativ și politic, așa cum se reflectă în textele scrise de G. Bell. De aceea, se poate spune că jurnalele și corespondența acesteia reprezintă o resursă extraordinară pentru studiul ideilor și mentalităților de la începutul secolului al XX-lea.

                Bibliografie

a.Articole și cărți (inclusiv în format PDF):

Bell, Gertrude. Howell, Georgina. 2016. Regina Deșertului, Traducere de Carmen Ion. București, Corint Books.

de Beauvoir, Simone. 1949. Al doilea sex. p. 152, Carte (în format pdf) oferită de www.cartipdfgratuite.blogspot.ro, http://vignette4.wikia.nocookie.net/lang/images/f/ff/Simone_de_Beauvoir_-_Al_doilea_sex.pdf/revision/latest?cb=20150807135427&path-prefix=ro (accesat: 11.02.2017).

Jackson, Mark, and Andrew Parkin. 2016. The Extraordinary Gertrude Bell. https://research.ncl.ac.uk/media/sites/researchwebsites/gertrudebell/Gertrude%20Bell%20Online%20Version%20(003)%20Content%20page%20edit.pdf (accesat: 07.05.2017).

Radek-Hall, Kimberly M.. 2001. Women in Literature. Women in the Nineteenth Century, http://www2.ivcc.edu/gen2002/women_in_the_nineteenth_century.htm (accesat: 11.02.2017).

Said, W. Edward. 2001. Orientalism. Concepțiile occidentale despre Orient, Traducere de Ana Andreescu și Doina Lica, Editura Amarcord, Seria „Câmp Deschis”.

b.Surse electronice (website-uri):

Amiruddin, Sayyid. January 4, 2012. His Holiness Qutb-ul Aqtaab Naqib Al Ashraaf Syed Abd ar-Rahman al-Qadri al Gillani (1841–1927). Researcher of Political Science & Classical Islam. Initiated by the Khwajagan i-Naqshband, https://sayyidamiruddin.com/2012/01/04/his-holiness-qutb-ul-aqtaab-naqib-al-ashraaf-syed-abd-ar-rahman-al-qadri-al-gillani-1841-1927/ (accesat: 28.04.2017).

BBC. 30 January 2014. Gertrude Bell: The uncrowned Queen of the Desert. http://www.bbc.com/news/uk-england-tyne-25775990 (accesat: 28.04.2017). The lasting impact of Gertrude Bell. 12 july 2013. http://www.bbc.com/news/av/uk-england-23267625/the-lasting-impact-of-gertrude-bell, (accesat: 06.05.2017).

Reasearch.ncl.ac.uk. Gertrude Bell: Archaeologist, Writer, Explorer. Education Outreach at Newcastle University Library. http://research.ncl.ac.uk/gertrudecomics/ (accesat: 06.05.2017).  


NOTE 

1 Bell, Gertrude. Howell, Georgina. 2016. Regina Deșertului, Traducere de Carmen Ion. București, Corint Books.

2 Apud Karen Oppenheim Mason, The Status of Women: Conceptual and Methodological Issues in Demographic Studies, p. 285, http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.463.5643&rep=rep1&type=pdf (accesat: 09.02.2017).

3 Radek-Hall, Kimberly M.. 2001. Women in Literature. Women in the Nineteenth Century, http://www2.ivcc.edu/gen2002/women_in_the_nineteenth_century.htm (accesat: 11.02.2017).

4 de Beauvoir, Simone. Al doilea sex. p. 152, Carte pdf oferită de www.cartipdfgratuite.blogspot.ro,

5 http://vignette4.wikia.nocookie.net/lang/images/f/ff/Simone_de_Beauvoir_-_Al_doilea_sex.pdf/revision/latest?cb=20150807135427&path-prefix=ro (accesate: 11.02.2017).

6 Said, W. Edward. 2001. Orientalism. Concepțiile occidentale despre Orient, Traducere de Ana Andreescu și Doina Lica, Editura Amarcord, Seria „Câmp Deschis”. Lucrarea a fost publicată pentru prima dată în anul 1978. 

7 Jackson, Mark, and Andrew Parkin. 2016. The Extraordinary Gertrude Bell. Pp. 14 – 28.

8 https://research.ncl.ac.uk/media/sites/researchwebsites/gertrudebell/Gertrude%20Bell%20Online%20Version%20(003)%20Content%20page%20edit.pdf (accesat: 07.05.2017).    

9  Amiruddin, Sayyid. January 4, 2012. His Holiness Qutb-ul Aqtaab Naqib Al Ashraaf Syed Abd ar-Rahman al-Qadri al Gillani (1841–1927). Researcher of Political Science & Classical Islam. Initiated by the Khwajagan i-Naqshband, https://sayyidamiruddin.com/2012/01/04/his-holiness-qutb-ul-aqtaab-naqib-al-ashraaf-syed-abd-ar-rahman-al-qadri-al-gillani-1841-1927/ (accesat: 28.04.2017).

10 The lasting impact of Gertrude Bell. 12 july 2013. http://www.bbc.com/news/av/uk-england-23267625/the-lasting-impact-of-gertrude-bell, (accesat: 06.05.2017).

 11 Gertrude Bell: The uncrowned Queen of the Desert. 30 January 2014. http://www.bbc.com/news/uk-england-tyne-25775990 (accesat: 28.04.2017).

 Queen of the Desert. 2015. https://www.berlinale.de/en/archiv/jahresarchive/2015/02_programm_2015/02_Filmdatenblatt_2015_201510428.php#tab=video25 (accesat: 06.05.2017).

  Gertrude Bell: Archaeologist, Writer, Explorer. Education Outreach at Newcastle University Library. http://research.ncl.ac.uk/gertrudecomics/ (accesat: 06.05.2017).


""