Zvonul şi bârfa în Epoca de Aur a comunismului

Autor 15556 vizualizări


Zvonul in general, şi cel politic în particular nu a fost inventat în perioada comunistă. O privire îm istorie ne duce către cuvintele lui Constantin Rădulescu Motru care în 1910 spunea:Nu există în lumea civilizată o ţară unde se spune şi lumea spune să aibă o mai mare importanţă decât în ţara noastră

Ce este un zvon?

Primul care a analizat zvonul din punct de vedere ştiinţific a fost americanul Robert H. Knapp care în 1944 într-un studiu numit O psihologie a zvonuluidefinea zvonul ca fiind o informaţie difuzată public despre un subiect de actualitate, fară a fi verificată. Knapp a identificat trei caracteristici ale zvonului:

1. O manieră specială de transmitere:de la om la om, pe care orală

2. O funcţie proprie de satisfacere a nevoilor

3. Un conţinut informaţional

Leo Postman si Gordon Allport au încercat desemenea definirea zvonului, pe baza unui experiment făcut în 1947. Experimentul presupunea retransmiterea unei informaţii pe cale orală în rândul a şapte subiecţi. Cei doi cercetători au ajuns la două concluzii majore:1. după 6-7 retransmiteri 70% din informaţie este pierdută. 2. partea cea mai importantă este pierdută după primele retransmiteri. Pe baza acestui experiment cei doi au putut trasa 3 reguli definitorii pentru zvon:

1. Leveling (Nivelarea) –are loc după pierderea informaţiei din primele retransmiteri când aceasta se stabilizează la un nivel de 30%

2.Sharpening (Acutizarea)– este complmentară nivelării şi apare în funcţie de interesele specifice fiecărui grup analizat.

3. Assimilation (Asimilarea) – La momentul retransmiterilor o asimilare la tema principală a zvonului are loc

Concluzia lor a fost că cele trei regului funcţionează complementar reflectând un proces unitar care duce la falsificarea informaţiei atât de specifică zvonului. Aceasta este paradigma psihologică de definire a zvonului.

Paradigma sociologicăa fost elaborată de sociologul american Tamotsu Shibutani (Improvised News. A Sociological Study of Rumor(1966) care defineşte zvonul ca fiind un pattern de comunicare ce se dezvoltă atunci când oamenii sunt implicaţi împreună într-o situaţie în care ceva ieşit din comun se întamplă, situaţie care îi obligă să îşi concentreze capacităţile intelectuale într-un efort orientativ. Shibutani opinează că zvonurile pot apărea doar în situaţii ambigue creându-şi o relaţie de dependenţă faţă de acestea.

Zvonurile în comunism 

Facând parte din structura interioară din fibra poporului român zvonurile erau o constantă în societatea românească atât înainte cât şi după cel de-al Doilea Război Mondial (vezi de exemplu Mihail Sebastian– Jurnal, editura Humanitas, Bucureşti, 1996). Cu o bază puternică, accentuată si de război zvonul a găsit un teren propice de dezvoltare şi în regimul marxist-leninist instaurat în 1948, regim bazat pe discursul politic şi pe tendinţa de a denatura o informaţie pentru a o utiliza politic.

Contextul în care Ceauşescu venea la putere, din acest punct de vedere era aşadar unul favorabil acestui tip de fenomen psihosocial. După o scurtă perioadă de liberalizare, noul secretar general al Partidului Comunist Român avea să dezlănţuie una dintre cele mai dure dictaturi din estul Europei. Din punctul de vedere al restricţionării informaţiei, clicul care creaza spaţiul optim dezvoltării informaţiei subterane, este Legea Presei din 1974 (al cărei conţinut îl puteţi găsi aici:http://www.legex.ro/Lege-3-28.03.1974-554.aspx).

Liderul, bolile, soţul, părintele şi.... zvonurile

Putem distinge patru categorii de zvonuri vizându-l pe Nicolae Ceauşescu[1]

1. Liderul Ceauşescu– zvonurile privind eliminarea lui Nicolae Ceauşescu nu de către o opoziţie politică ci de către generalii săi.

Pe 7 ianuarie mass media occidentale (The Time, BBC) difuzau ştirea despre o lovitura de stat militară ce urma să aibă loc în ultima parte din ianuarie.

2. Bolile lui Ceauşescu:Idee care a caştigat notorietate din cauza fizionomiei dictatorului care părea tot mai bătrân si bolnav.

O ştire de la Europa Liberă de la jumătatea anilor 80 anunţa că zvonurile privitoare la o boală gravă de care Ceauşescu ar suferi sunt tot mai credibile din cauza absenţei acestuia din de o săptămână din spaţiul public

3. Soţul Ceauşescu. Zvonuri despre un dictator controlat de soţia sa, o femeie cu capacităţi intelectuale reduse dar foarte ambiţioasă si rea.

În 1981 un zvon despre o vizită la o mănăstire a Elenei Ceauşescu a ieşit la suprafaţă. Zvonul spunea că la momentul în care soţia dictatorului a ajuns la mănăstire călugăriţele se rugau nedorind sa întrerupî această activitate, Elena Ceauşescu devenind foarte nervoasă ca nu i s-a adus omagiul cu care era obişnuită. Unele persoane au pus în acea perioadă distrugerea bisericilor pe seama acestui zvon

4.  Ceauşescu părintele. Un tată care are probleme cu fiul său cel mic, cel mai vehiculat succesor la moştenirea paridului, Nicu Ceauşescu, numit în epoca Prinţişorul.

Celebre in epocă erau zvonurile despre o presupusă altercaţie cu actorul Florin Piersic din cauza unei domnişoare, zvonuri dezmiţite de ambii dupa 1989.

Revoluţia şi zvonurile ei

Trecerea de la un regim de dictatură la democraţie a fost unul anevoios pentru România încă de la începuturile sale. Singura Revoluţie scrisă cu sânge, Revoluţia Română este, din cauza acestei note tragice, una încarcată de zvonuri. Otrăvirea apei, genocidul, răpirea copiilor? Numai câteva dintre ele. Iată-le pe scurt[2]:

1. Otrăvirea apei. A apărut imediat după fuga cuplului dictatorial de pe acoperişul Comitetului Central şi a circulat în Bucureşti şi alte câteva oraşe majore. Am primitun telefon de la un prieten bun care m-a avertizat să nu beau apă de la reţeaua publică deoarece este otrăvită, îmi amintesc foarte bine:era 23 decembrie, târziu în noapte, în jurul orei 22:30 PM. I-am spus soţiei mele şi copiilor şi am început să dau  telefoane la surorile mele şi la prieteni ca să-i avertizez. Ei ştiau deja că apa a fost otrăvită. A doua zi magazinele erau pline de oameni care cumpărau apă.

2. Genocidul. Una din acuzaţiile Tribunalului Militar Extraordinar a fost aceea de Genocid – peste 60.000 de victime. Aşa s-a născut zvonul. De-abia în 1992 a fost dată publicităţii o cifra oficială:1104 victime şi 3321 de răniţi.

3. Răpirile de copii. Zvonul spunea că un mare număr de copii fusesera sechestraţi ca monedă de schimb pentru eliberarea lui Nicu Ceauşescu.

Aşadar...

Zvonurile nu trebuie să fie reale ca să existe. Logica lor nu este în niciun caz logica raţiunii. În epoca Ceauşescu zvonurile au jucat rolul unei atitudini general ostile regimului. Este important de reţinut că nu zvonurile au general această atitudine ci atitudinea a făcut posibiă apariţia lor.

Bibliografie:

1. Cioroianu, Adrian, Ce Ceauşescu qui hante les roumains. Le Mythe, les représentations et le culte de Dirigeant dans la Roumanie communiste, Editura Curtea Veche, L’Agence Universitaire de la Francophonie, Bucuresti, 2004

2. Chelcea, Septimiu, Prefaţăîn Jean Noel Kapfener, Zvonurile, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006

3. Idem, capitolul Zvonurile şi rezistenţa la zvonuri, în Psihosociologie, Editura Polirom, Iaşi, 2008.

 

NOTE

[1]Cioroianu, Adrian, Ce Ceauşescu qui hante les roumains. Le Mythe, les représentations et le culte de Dirigeant dans la Roumanie communiste, Editura Curtea Veche, L’Agence Universitaire de la Francophonie, Bucuresti, 2004, p. 101

[2]Chelcea, Septimiu, Prefaţăîn Jean Noel Kapfener, Zvonurile, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006

""