Zece tratamente medicale «diabolice» aplicate in Evul Mediu jpeg

Zece tratamente medicale «diabolice» aplicate in Evul Mediu

Medicina medievală:de la fier încins pentru hemoroizi la sângerări provocate ca panaceu. Tratamentele folosite de medicii medievali ne par astăzi de-a dreptul incredibile-și nu într-un sens pozitiv – și ne fac să ne bucurăm că nu ne-am născut în urmă cu câteva secole.

1.       Operațiile

a392 Surgery jpg jpeg

Operațiile în Evul Mediu erau îngrozitor de dureroase. Chirurgii aveau prea puține cunoștințe de anatomie, tehnici de anestezie și tratamentele antiseptice necesare pentru a proteja rănile și inciziile de la infecții. Nu era deloc plăcut să fii pacient, dar dacă doreai să trăiești nu prea aveai de ales. Pentru alinarea durerii trebuia să te supui altei dureri, chiar și mai mari, și, cu puțin noroc, te însănătoșeai. Chirurgii de la începutul epocii medievale erau de cele mai multe ori călugări, deoarece ei erau cei care aveau accesul la literatura medicală provenită din spațiul arab. Dar în 1215, Papa a decis că preoții nu mai aveau voie să practice chirurgia, așa că aceștia i-au instruit pe țărani să efectueze diverse operații. Fermierii, care nu prea aveau alte experiențe medicale în afară de procedeele de castrare a animalelor, au ajuns să facă tot felul de operații, de la extracții dentare la operații de cataractă.

Totuși aceste operații nu se terminau întotdeauna tragic pentru pacienți. Arheologi englezi au găsit rămășițele unui țăran ce a trăit în jurul anului 1100. Acesta avea craniul spart, iar cercetările au scos la iveală că bărbatul fusese supus unei operații considerate foarte complicată pentru vremurile acelea:craniul i-a fost perforat pentru a putea elimina fragmentele de os spart și pentru a permite eliminarea presiunii intracraniene. Ne putem doar imagina cât de dureros trebuie să fi fost procesul de vindecare fără niciun fel de anestezic.

2.       Dwale: un anestezic letal

În Evul Mediu, medicii recurgeau la operații doar în situații foarte grave deoarece nu cunoșteau niciun anestezic suficient de bun pentru alinarea durerii cauzate de procedurile nu tocmai rafinate. Unele poțiuni folosite pentru ușurarea durerilor sau pentru inducerea somnului pentru perioada operației puteau fi ele însele letale. O astfel de poțiune se obținea prin amestecarea sucului de salată verde, fiere de vier, opiu, măselariță, suc de cucută și oțet. Acest amestec era pus în vin și abia apoi ”oferit” pacientului. Cuvântul din engleza veche folosit pentru a descrie această poțiune anestezică era ”dwale”. Chiar și numai sucul de cucută din acest amestec putea fi letal, și deși anestezicul putea induce un somn profund pacientului pentru a permite desfășurarea operației, exista posibilitatea ca acesta să nu se mai trezească deloc.  

Paracelsus, un medic elvețian, a fost primul care a folosit eterul pentru calitățile sale anestezice, dar acesta n-a fost acceptat de comunitatea largă a medicilor și a fost redescoperit în America 300 de ani mai târziu. Paracelsus a mai folosit și laudanumul pentru alinarea durerii.

3.      Vrăjile: ritualuri păgâne și penitențe religioase ca forme de vindecare

a392 Spells 0 jpg jpeg

Medicina medievală timpurie era adeseori o combinație între ritualuri păgâne, religioase și cunoștințe științifice. Odată cu răspândirea controlului bisericii în toate aspectele vieții publice și private, ritualurile păgâne au fost condamnate și au dispărut treptat din practica doctorilor. Un astfel de ritual, pentru care puteai fi sever pedepsit, era următorul:

”Când vindecătorul se apropie de casa în care trăiește bolnavul, dacă el găsește o piatră în apropiere, întoarce piatra și dacă sub ea trăia vreo creatură, dacă vindecătorul găsește un vierme sau o muscă sau o furnică sau orice creatură vie, atunci bolnavul se va vindeca.”

Persoanele care se îmbolnăveau de ciumă bubonică trebuiau să efectueze penitențe și să-și mărturisească păcatele. Li se spunea că vor scăpa cu viață dacă își mărturiseau corect toate păcatele.

4.       Operația de cataractă: o procedură dureroasă care rareori salva vederea pacientului

a392 Cataract jpg jpeg

Una din formele timpurii ale operației de cataractă presupuneau introducerea unui instrument ascuțit, un cuțit sau un ac, prin cornee și împingerea cristalinului până în fundul ochiului. Odată cu răspândirea metodelor medicinale arabe în Europa, operațiile de cataractă s-au îmbunătățit, deși probabil că n-au devenit și mai puțin dureroase.

5.       Vezici blocate: catetere metalice erau introduse în vezică

Blocarea urinei în vezică, din cauza unor boli venerice, era ceva destul de comun într-o perioadă care nu cunoștea antibioticele. Cateterul urinar – un tub metalic introdus în vezică prin uretră – a fost folosit pentru prima oară la mijlocul secolului al XIV-lea. Când tubul nu putea fi introdus pentru a elimina obstrucția, se foloseau și alte proceduri, toate la fel de dureroase și periculoase ca și problema medicală pe care trebuiau să o rezolve.

6.       Chirurgi pe câmpul de luptă

a392 battle jpg jpeg

Arcul ce putea trage săgeți la mare distanță era o armă foarte folosită în Evul Mediu, iar asta a creat adevărate probleme pentru chirurgii de pe câmpul de luptă:cum să scoți săgeți din corpul soldaților fără să-i omori. Vârful săgeților nu era neapărat lipite de trunchi, ci atașate cu ceară. După ce ceara se întărea, ea devenea foarte rezistentă, dar când săgeata străpungea corpul uman, vârful ei se dezlipea și rămânea în interior. Una din soluțiile inventate a fost așa-zisa lingură pentru săgeți, concepută de un medic arab. Lingura era introdusă în rană și trebuia să cuprindă vârful săgeții și să-l extragă fără a cauza și alte probleme din cauza zimților. Acest tip de răni erau tratate și prin cauterizare:fierul încins era pus pe rană pentru a închide vasele de sânge sparte, prevenind astfel hemoragiile și infecțiile. Cauterizarea era folosită cu precădere pentru amputații.

7.       Sângerări provocate

a392 Bloodletting jpg jpeg

Medicii medievali credeau că majoritatea bolilor erau rezultatul fluidului în exces aflat în corp. Astfel, tratamentul consta în extragerea fluidului în exces prin eliminarea unor cantități, destul de mari, de sânge. Pentru asta, se foloseau fie lipitorile, fie tăierea venelor. Lipitorile erau puse pe porțiunea corpului cea mai afectată de boală. În cazul celei de-a doua metode, doctorul tăia o venă a pacientului, de obicei pe interiorul brațului, și lăsa sângele să se scurgă într-un vas. Călugării din mai multe mănăstiri făceau acest gen de tratament regulat, pentru a-și păstra sănătatea.

8.      Nașterile: femeilor li se se spunea să se pregătească pentru ce e mai rău

Nașterea în era medievală era considerată atât de periculoasă, încât Biserica spunea femeilor însărcinate să se pregătească sufletește și să-și mărturisească păcatele înainte. Moașele jucau un rol foarte important în ochii Bisericii, astfel că ele trebuiau să-și primească licența de la un preot și să depună un jurământ că nu vor folosi magia în timpul nașterilor. Atunci când poziția anormală a bebelușului încetinea nașterea, moașa încerca să miște poziția acestuia in utero sau zdruncina patul pentru a forța mutarea fătului. Dacă bebelușul murea înainte de naștere, moașele trebuiau să-i dezmembreze corpul cu instrumente ascuțite și apoi foloseau un soi de forceps pentru a-l scoate din uter.

9.       Clismele în Evul Mediu

a392 Clysters jpg jpeg

Varianta medievală a clismei purta numele de clyster, care desemna de fapt instrumentul folosit pentru injectarea fluidelor în corp prin anus. Acest instrument era un tub metalic, cu un capăt în formă de pâlnie și un altul care avea mai multe orificii. De obicei se folosea apa călduță, dar existau și amestecuri pseudo-medicinale, precum fierea de vier subțiată sau oțetul. În secolele XVI-XVII, acest instrument a fost înlocuit unul de tip seringă. În Franța, acest tip de tratament a devenit chiar o modă. Se spune că Regele Ludovic al XIV-lea ar fi făcut peste 2000 de clisme în timpul domniei sale.

10.  Hemoroizii:tratament cu fier încins

a392 Hemo jpg jpeg

Tratamentele pentru diversele boli din Evul Mediu includeau și rugăciunile către sfinții protectori ai oamenilor suferinzi de unele boli. Un călugăr irlandez din secolul al VII-lea, Sfântul Fiacre, era protectorul celor care sufereau de hemoroizi. El s-ar fi vindecat în miraculos de această boală după ce s-a așezat pe o piatră din grădină. Piatra există și azi și primește mulți vizitatori din rândul celor care speră să găsească un tratament miraculos. În cazurile extreme ale acestei boli, medicii foloseau cauterizarea cu fier încins.

Sursa:http://www.oddee.com