Autor 3177 vizualizări


Winston Churchill avea să-și amintească mai târziu că „pactul germano-sovietic (semnat la 23 august 1939 -n.r.) a lovit lumea ca o explozie”. Aceeași formulă o folosește și Constantin Argetoianu în însemnările sale zilnice:

„Știrea pactului de neagresiune germano-rus a căzut ca o bombă, azi-noapte. Nimeni n-a știut nimic despre negocierile dintre cele două guverne, nici în Londra, nici în Paris, nici în Varșovia. Toate capitalele Europei sunt în abluțiune cu atât mai mult că Berlinul face o larmă enormă. [...] La Londra, la Paris se spune «imposibil», apoi în fața faptelor, deprimare și așteptarea «explicațiilor» Moscovei... Impresia e formidabilă pretutindeni”.

Eșuând în evaluarea impactului real al înțelegerii, Argetoianu considera că „pactul de neagresiune proiectat între Germania și Rusia nu schimbă lucru mare în echilibrul real de forțe din Europa, căci chiar fără pact, Rusia nu s-ar fi mișcat – dar din punct de vedere psihologic, încheierea lui în forma explozivă în care s-a dat în vileag a făcut un efect enorm, și a încurajat pe cine nu trebuia să încurajeze...”. Pe de altă parte, aprecia, realist, că „se pare că asistăm la ultimele convulsii ale unei lumi hotărâtă să se sinucidă”.

Serviciile de informații britanice au oferit puține indicii referitoare la o apropiere iminentă între naziști și sovietici. Dorința Germaniei de o apropiere de Uniunea Sovietică era cunoscută, dar se credea că e contrară instinctelor lui Hitler și că nu găsea aceeași dorință și de partea sovietică. În săptămâna semnării pactului, un briefing al Ministerului de Externe aprecia un pact germano-sovietic ca „improbabil”. Era, de altfel, o opinie unanim acceptată. De aceea, știrea semnării pactului a părut multora ca o răsturnare completă a lumii.

În ciuda stoicismului afișat de presa din insulă, era limpede că măcar relațiile existente trebuiau cimentate. În după-amiaza zilei de 25 august, oficiali britanici și polonezi s-au întâlnit pentru a discuta răspunsul Marii Britanii la semnarea pactului germano-sovietic. A fost semnat un „acord de asistență mutuală” (fusese pregătit de ceva timp, dar căpătase un caracter urgent după evenimentele de la Moscova), dar garanția nu a inclus Uniunea Sovietică, deși Londra era conștientă că polonezii se puteau confrunta și cu o invazie de la est.

Ministerul de Externe britanic considera pactul germano-sovietic o înțelegere în esență nefirească; considerând că era doar ceva temporar, nu doreau să transforme prematur Moscova în inamic și să reteze orice potențială legătură. Așadar, cu toate că acordul anglo-polonez menționa doar sprijin în cazul unui atac din partea unei „puteri europene” nespecificate, i-a fost atașat un... protocol secret, în care se preciza numele „puterii europene”: Germania. O ironie sumbră la semnarea unui alt protocol secret, cu două zile în urmă, prin care Polonia urma să dispară de pe hartă.

Acest text este un fragment din articolul „România, casus belli? Germania și Rusia 1939-1941“, publicat în numărul 35 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 30 iunie - 29 septembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum