Autor 8210 vizualizări


Cine nu a citit o poveste sau nu a urmărit măcar un film cu unul dintre cei mai faimoşi eroi ai tuturor timpurilor? De istoriile din spatele figurilor mitice omul se intereseaza întotdeauna mai puţin, căci ceea ce contează este modelul, arhetipul. Iar acest arhetip reprezintă de regulă o sumă de imagini rezultate în urma multor repovestiri şi reinterpretări.

Cu toate acestea, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva personajul este mai mult decât o creaţie mitică elaborată pentru a simboliza lupta pentru dreptate şi eşecul legilor. Legendele despre indivizi de tipul lui Robin Hood fac parte dintr-un corpus de cronici despre nelegiuiţi din vremea regelui Ioan (1166-1216). În timp ce proscrişi precum Fulk FitzWarin sau Eustace Călugărul chiar au fost personaje reale atestate istoric, cu Robin Hood se complică lucrurile.

Din poveştile epocii reiese un lucru curios:teoretic vorbind, legea era garantul fundamental al bunei funcţionări statale, dar cei care o contestau deveneau modele de eroism. Asta nu neapărat din cauza vreunei admiraţii pentru tot ce iese din tipare, ci mai degrabă pentru că în percepţia publicului larg ordinea existentă căpătase conotaţii tiranice, spre deosebire de, să zicem, domnia lui Henric al II-lea, tatăl lui Ioan, când proscrisii nu se bucurau de aceeaşi reputaţie. Asta probabil din cauza măsurilor extreme ale lui Ioan, care a crescut excesiv impozitele, a aplicat pedepse dure tuturor rivalilor şi nu în ultimul rând a neglijat tratatul Magna Charta.

Dacă ordinea avea la bază voinţa arbitrară a unui cerc îngust care îşi urmărea propriile interese, apărea în peisaj un corector care încerca să obţină instaurarea dreptăţii prin alte mijloace, nelipsind desigur violenţa. Contemporanii lui Robin Hood erau abili, nemiloşi, ba chiar brutali. De pildă, un anume Much al morarului a ucis cu sânge rece un călugăr pentru ca acesta să nu-i dezvălui ascunzişurile. După propriile coduri însă, nu reprezenta un act dezonorant.

Pădurea ocupă un loc central în poveştile despre proscrişi. În Anglia evului mediu, pe lângă porţiunile despădurite şi cultivate existau şi întinderi vaste de codri si ţinuturi pustii incluse de fapt în proprietatea privată a regelui şi apropiaţilor săi. Legislaţia care le proteja şi reglementa statutul era atât de dură încât nimeni, nici măcar puterea ecleziastică nu avea vreun cuvânt de spus. Legile pădurilor erau foarte nepopulare şi îşi implineau cu sfintenie scopul:acela de a asigura nobilimii un cadru adecvat pentru vânătoare. În acelaşi timp însă, sălbăticia peisajelor constituiau şi o ascunzătoare potrivită pentru fugari, ceea ce explică recurenţa în poveşti a unor locuri precum Sherwood sau Barndale.

Revenind la Robin Hood, adevărul este că originile legendei sale sunt învăluite de un mister aproape de nepătruns. Printre primele referinţe literare se numără un pasaj din opera Piers Plowman din 1377, dar grosul povestirilor datează din secolul al XV-lea –Robin Hood and the Monk, The Lyttle Geste of Robyn Hode-şi al XVII-lea – Robin Hoode his Death, Robin Hood and Guy of Gisborne, Robin Hood and the Curtal Friar. Nu găsim in niciuna din aceste povestiri vreun indiciu cum că Robin Hood şi-ar fi desfăşurat activitatea în timpul regelui Ioan, singurul rege menţionat fiind Eduard şi o vizită a acestuia în Nottingham prin 1320.

Dacă ne raportăm totuşi la câteva surse juridice, vom afla amănunte interesante. Într-un document de curte elaborat de Paşte în 1262 se menţionează graţierea stareţului din Sandleford, care acaparase bunurile unui anume William Robehod, un fugar. De această întâmplare se leagă şi un act judecătoresc din Berkshire, prin care cu un an în urmă se scosese in afara legii o bandă de tâlhari printre care şi acest William, fiul lui Robert le Fevere. Este posibil ca funcţionarul care a făcut transcrierile să fi ştiut de legenda lui Robin Hood şi să-l fi indentificat în general cu tot ce înseamnă nelegiuire. Nu este singura referinţă de acest tip, în onomastica secolului al XIII-lea întânindu-se destul de frecvent Robehod sau Robynhod în acelaşi tip de documente, mulţi tâlhari adoptând  pseudonimele de Robin Hood sau Little John. Un personaj similar lui Friar Tuck întâlnim în Sussex pe la 1420, un anume Robert Stafford, dar aceste chestiuni vagi arată cât de greu este să investighezi un asemenea fir narativ, căci multe elemente ale versiunii populare astăzi au fost adăugate sau modificate pe parcurs.

Istoricul scoţian John Major scria în 1521 că Robin Hood ar fi fost activ în perioada în care Ioan pregătea un atac politic împotriva lui Richard, adică prin 1193-94. Dovezile epocii respective sunt însă firave:în 1225 a avut loc o adunare judecătorească în York, pentru a discuta sancţiunile prevăzute în registrul Michaelmas din Exchequer, printre care şi confiscarea unor bunuri aparţinând fugarului Robert Hod, care reapare in alt document cu porecla Hobbehod. Mai sunt şi alţii cu acest nume, dar în Wakefield, nu Sherwood, şi oricum nu proscrişi. Un epitaf cules de Thomas Gale în 1702 menţionează că la Kirklees s-ar fi aflat mormântul lui Robin Hood, datat la 1247. Locaţia coincide cu cea a legendei. Doi contemporani ai istoricului Major sugerează alte date, dar ţinând cont de actele juridice, ipoteza existenţei unui personaj pe nume Robin Hood înainte de 1220 pare plauzibilă. Oricum, într-un timp foarte scurt identitatea sa a fost îngropată cu totul de numeroasele straturi legendare care s-au suprapus precum, creându-i o faimă de care probabil nici nu s-a bucurat în timpul vieţii.

În schimb, Fulk FitzWarin, în legătură cu care avem mult mai multe certitudini, pare mai interesant în contextul istoric respectiv. Şi el a experimentat furtul de identitate, ba chiar a fost atât de furios când a aflat că un tâlhar îi foloseşte numele încât l-a capturat şi l-a obligat să îşi ucidă propriii camarazi, după care l-a omorât. Fulk a avut chiar o legătură personală cu printul Ioan, fiind prieteni în copilărie. Se certau însă foarte des. La moartea tatălui său, Fulk a primit vechea reşedintă de la Whittington, dar când Ioan a venit la domnie i-a oferit proprietatea unui vechi duşman de-al lui Fulk, Morys. Înfuriat, Fulk l-a ucis pe acesta şi a ales calea nelegiuirii, războindu-se vreme de 3 ani cu Ioan şi funcţionarii lui. În 1203 a fost graţiat şi şi-a recuperat moşia, dar împăciuirea cu regele nu a durat mult, căci s-a alăturat revoltei nobililor pentru susţinerea Magnei Charta. În cronica anglo-franceză din secolul al XIII-lea se ţese o foarte frumoasă poveste în jurul acestui personaj care pare să nu fie cu nimic mai prejos decât Robin Hood.

Nici cea de-a doua figură candidată la postul de erou rebel, Eustace Călugărul, nu s-a lăsat mai prejos:în 1205 s-a înstăpânit asupra insulei Sark după care a terorizat Canalul Mânecii cu actiunile sale piratereşti până în clipa în care a fost ucis, 12 ani mai târziu. Şi Folk şi Eustace au multe în comun cu Robin Hood:se deghizează pentru a induce în eroare inamicul, îi jefuiesc pe trimişii regali, joacă feste. Asemănările nu sunt pure coincidenţe, ci de fapt cimentează mitologia laudativă a eroului popular în luptă cu excesele tiraniei. Povestea a evoluat foarte mult in secolul al XV-lea când personajul urcă pe scara socială şi în multe scrieri nu mai este tâlharul din pădure, ci Robin de Loxley în scrierile anticarului Roger Dodsworth sau ducele de Huntington în baladele lui Martin Parker. O altă variantă este identificarea sa cu proscrisul Roger Godberd, susţinătorul unui nobil francez. Altminteri, în secolul al XIX-lea apare şi ideea luptătorului saxon în opoziţie cu cuceritorul normand, în Ivanhoe de exemplu, ceea ce îi creşte şi mai tare popularitatea. Indiferent de sursă, tema nesupunerii precum şi cea a altruismului rămân constante. Folosirea numelui ca un fel de ‘alias’ pentru tagma neleguiţilor pare foarte probabilă, ceea ce nici nu confirmă, dar nici nu infirmă istoricitatea sa.

 Am putea concluziona că Robin Hood se referă mai mult un tipar şi tocmai de aceea a câştigat nemurirea, prin statutul său de simbol al nevoiaşilor care ripostează împotriva sistemului nedrept. Legendele sunt însă naraţiuni foarte dinamice, iar bogata sa poveste a evoluat sub pana multor scriitori care practic, chiar dacă ar fi existat un Robin Hood istoric, au creat pentru el o cu totul altă identitate.

Recomandări:

Coghlan, Ronan (2003). The Robin Hood Companion. Xiphos Books;

Holt, J. C. (1982). Robin Hood. Thames &Hudson;

Rutherford-Moore, Richard (2002). Robin Hood:On the Outlaw Trail. Capall Bann Publishing.