Vindecări miraculoase Ștefan Luchian (1868   1916) jpeg

Vindecări miraculoase Ștefan Luchian (1868 - 1916)

La 100 de ani de la moartea pictorului Ștefan Luchian şi 120 de ani de la vernisajul din 2 mai 1896 al “Expoziţiei Artiştilor Independenţi”, Muzeul Municipiului București prezintă 9 picturi realizate în diferite tehnici, de la cea a uleiului pe suport de carton mucava până la tehnica pastel pe suport de hârtie, mucava sau pânză şi acuarelă pe suport de hârtie. Picturile, clasate în categoria tezaur, fac parte din patrimoniul Pinacotecii Municipiului București.

Expoziția „Ștefan Luchian” din cadrul proiectului „Vindecări miraculoase” își propune să ilustreze și să readucă în atenţia receptorilor de artă vastul univers al unui mare artist dintr-o epocă cu mari frământări pe plan social și artistic și, totodată, printr-un dialog între pictură ca act de creație și restaurare ca proces de readucere a lucrărilor la imaginea de origine, să alăture lucrărilor expuse imagini ce păstrează momentele edificatoare din timpul restaurării realizată în cadrul Laboratorului de restaurare pictură.

Vernisajul expoziției va avea loc în ziua de miercuri, 25 mai 2016, la ora 14:00, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București.