VIDEO Nunți regale
Mulți cred că prima nuntă regală televizată a fost cea a prințului Charles cu Diana Spencer în 1981. Prima nuntă a unui moștenitor la tronul Angliei în era mass-media, evenimentul din 29 iulie 1981 a fost urmărit de peste 750 de milioane de oameni din toată lumea. Insă și alte căsătorii regale au fost surprinse pe cameră, și în ciuda schimbărilor în modă, formaliățile s-au schimbat prea puțin în ultimul secol.
Nunta prințului Charles, ce a avut loc la Catedrala St. Paul, a fost abia a șasea căsătorie a unui Prinț de Wales de la crearea acestui titlu. Înainte de nunta lui Charles, ultima căsătorie a unui prinț de Wales a fost cea a stră-străbunicului său, Edward al VII-lea, cu prințesa Alexandra a Danemarcei, din 1863.
Prințul Albert și Lady Elizabeth Bowes-Lyon, 1923
Prințul Albert, viitorul George al VI-lea, s-a căsătorit cu Elizabeth Bowes-Lyon, viitoarea Regină Mamă, pe 23 aprilie 1923. Ea a fost destul de reticentă în a accepta povara unei vieți regale, așa că a refuzat două cereri de căsătorie din partea prințului, mai întâi în 1921, apoi în 1922. Ea a declarat că îi era ”frică să nu mai poată niciodată gândi, vorbi și acționa liber așa cum ar fi vrut”. Când prințul a spus că nu se va căsători cu nimeni altcineva, mama sa, Regina Mary, a mers să o vadă personal pe cea care-i cucerise inima fiului său. După ce a cunoscut-o, regina s-a convins că Elizabeth era ”singura fată care l-ar putea face pe Bertie fericit”, însă cu toate acestea a refuzat să se implice.
În februarie 1922, Elizabeth a fost domnișoară de onoare la nunta surorii lui Albert, prințesa Mary. Curând după aceea, Albert a cerut-o din nou în căsătorie, dar l-a refuzat din nou. În cele din urmă, Elizabeth a acceptat să se căsătorească cu Albert în ianuarie 1923. Libertatea lui Albert în a se căsători cu Elizabeth, considerată din punct de vedere legal un om de rând, ceea ce englezii numesc commoner, a fost văzută ca un gest în favoarea modernizării politice:înainte, prinții trebuiau să-și aleagă ca soții prințese din alte familii regale.
Nunta prințesei Elisabeta, 1947
Elizabeth l-a cunoscut pe Prințul Philip al Greciei și Danemarcei în 1934, la nunta unei verișoare de-ale acestuia, Prințesa Marina, apoi l-a revăzut în 1937. După o altă întâlnire din iulie 1939, Elizabeth, care avea atunci 13 ani, s-a îndrăgostit de Philip, și cei doi au început să corespondeze. Cei doi s-au logodit în secret în 1946, când Philip i-a cerut Regelui mâna fiicei sale. Regele a acceptat, cu condiția ca logodna oficială să aibă loc după ce fata avea să împlinească 21 de ani. Logodna a fost anunțată pe 9 iulie 1947.
Înainte de căsătorie, Philip a renunțat la titlurile sale grecești și daneze, s-a convertit de la ortodoxie la anglicanism, și a adoptat titlul de Lieutenant Philip Mountbatten, luând numele de familie al rudelor britanice din partea mamei sale. În ziua nunții, i s-au acordat titlurile de Duke of Edinburgh, Earl of Merioneth, și Baron Greenwich of Greenwich in the County of London.
Ceremonia, ce a avut loc pe 20 noiembrie 1947 la Westminster Abbey, a fost înregistrată și transmisă live de BBC, fiind ascultată la radio de 200 de milioane de oameni. Din cauza situației postbelice, rudele germane ale Ducelui de Edinburgh nu au fost invitate la nuntă. De asemenea, Ducele de Windsor, fostul rege Edward al VIII-lea, care abdicase în 1938, nu a fost nici el invitat.
Prințesa Margareta se căsătorește cu Anthony Armstrong-Jones, 1960
Prințesa Margareta, sora mai mică a Reginei, s-a îndrăgostit la începutul anilor ¢50 de unul din apropiații tatălui ei, Peter Townsend, un bărbat cu 16 ani mai în vârstă. După moartea regelui, acesta a cerut-o în căsătorie pe Prințesă. Ea a acceptat și a informat-o pe Regină de dorința sa de a se mărita cu Townsend, însă Biserica Angliei nu accepta recăsătorirea celor divorțați. La început, sora ei, încoronată de curând, a rugat-o pe Margaret să aștepte. Guvernul a refuzat să accepte căsătoria celor doi, iar ziarele britanice scriau că aceasta ar fi ”de neconceput”.
Churchill a informat-o pe Regină că premierii Commonwealth-ului erau toți împotriva căsătoriei, și că Parlamentul ar accepta-o doar dacă Prințesa renunță la drepturile sale de succesiune. În ciuda faptului că opinia publică sprijinea alegerea prințesei, în cele din urmă ea a renunțat la idee, influențată fiind și de cler, care i-a spus că dacă se va mărita cu o persoană divorțată nu va mai putea primi împărtășania.
Ulterior, Margaret s-a căsătorit, în mai 1960, cu fotograful Anthony Armstrong-Jones. Nunta lor a fost prima nuntă regală transmisă la televizor, atrăgând peste 300 de milioane de telespectatori. Deși nunta ei a fost ceva mai puțin importantă decât cea a surorii sale (din cauza slabelor șanse ca Margareta să ajungă vreodată regină), nunta prințesei a rămas în amintirile oamenilor mai degrabă datorită faptului că s-a terminat cu un divorț, fiind prima oară când o căsătorie regală s-a sfârșit astfel din secolul al XVI-lea, din vremea lui Henry al VIII-lea.
www.historytoday.com
