Autor 4726 vizualizări


A pledat în procesul ţăranilor expropriaţi de pământurile lor şi a luat apărarea scriitorilor Constantin Noica şi Ion Pilat în perioada comunistă. A fost un renumit avocat în procese pe care puţini aveau curajul să le susţină.

Cu toate acestea, pe avocatul Ioan Podaşcă îl copleşesc emoţiile atunci când vorbeşte despre sine pentru că, spune el, toată viaţa a vorbit despre alţii prin prisma meseriei. “Eu nu reprezint pe omul Podaşcă. Eu reprezint un secol de viaţă, care a trecut prin mai multe etape:etapa tinereţii în care am suferit, etapa comunistă în care am suferit, dar şi etapa dintre 1935 până la abdicarea regelui.”

Get Adobe Flash playerViaţa avocatului Podaşcă este o adevărată carte de istorie. La aniversarea celor 100 de ani de viaţă, rememorează un moment istoric:colectivizarea din 1945 înnăbuşita în sânge. „Oamenii care au fost aduşi în faţa judecăţii, am fost delegaţi eu şi câţiva alţi 50 de avocaţi, pe care i-am apărat şi pentru asta am suferit. Ne-a arestat, după asta ne-a băgat într-o cazarmă în care ne-au umplut cu ploşniţe noaptea pentru simplul fapt că am apărat nişte oameni”.Singurul lucru de care se mai teme astăzi este singurătatea. “De ziua mea doresc ca fericirea pe care o am eu astăzi să fie difuzată tuturor celor care m-au sărbătorit”.Un singur lucru îşi mai doreşte sărbătoritul:generaţiile din urmă să ajungă să pună bazele unei societăţi întemeiată pe morală şi credinţă.

Începutul colectivizării

În martie 1945, guvernul comunist a hotărât ca moşierii să fie deposedaţi de terenuri, bunuri sau imobile. Totul pentru un singur ţel:colectivizarea, începută oficial în 1949 . Exproprierea a început cu chiaburii şi s-a încheiat cu ţăranii de rând.

Imediat după ce sovieticii au ocupat România, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost instaurat regimul comunist condus de Petru Groza. Una dintre primele decizii luate de noua conducere „roşie" a fost îndreptată împotriva moşierilor, cărora le-au fost confiscate averile, prin Legea reformei agrare, adoptată în martie 1945. Secera şi ciocanul au tăiat adânc mai întâi în Bărăgan, „grânarul României".

Presa de partid a vremii scria despre rolul pe care-l aveau organizaţiile comuniste în punerea în aplicare a  reformei agrare, prin care ţăranilor le erau confiscate pământurile. „Aveau obligaţia de a educa pe ţăranii muncitori în spiritul luptei de clasă necruţătoare şi al vigilenţei neobosite împotriva chiaburimii, demascând neîncetat chipul hidos al chiaburului, viclenia şi atitudinea lui de duşman de moarte al intereselor ţărănimii muncitoare", după cum scria „Scînteia", la 25 martie 1949.

În scrierile acelor vremuri, cei care deţineau pământ erau văzuţi ca duşmani ai clasei muncitoare:„Moşierii expropriaţi sunt şi nu pot fi decât cei mai îndârjiţi şi înrăiţi duşmani ai celor care muncesc. Ei au sabotat toate măsurile luate de guvern în sprijinul ţărănimii muncitoare, semănând panică, neîncredere şi duşmănie împotriva puterii de stat a oamenilor muncii", a consemnat Nicolae Ţiripan în „Istoria totalitarismului". Haosul exproprierii ţăranilor a durat aproape trei ani, în 1948 fiind confiscate ultimele terenuri din Bărăgan.

Istoria Colectivizării

-23 martie 1945-A fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 187 pentru înfăptuirea reformei agrare. Chiaburii rămân fără averi.

-iulie 1945 -Ţăranii încep să predea statului cote din recolte

-martie 1949 -Este făcut public planul de colectivizare, până atunci ţinut secret

-iulie 1949-Sunt înfiinţate primele GAC-uri (Gospodării Agricole Colective)

-noiembrie 1957 -Constanţa e declarată „prima regiune complet colectivizată"

-aprilie 1962-Gheorghe Gheorghiu-Dej anunţă că s-a încheiat colectivizarea

-1965 -GAC-urile s-au transformat in Cooperative Agricole de Producţie (CAP)

-1991 -CAP-urile sunt desfiinţate