Veri de foc în România de altădată - seceta se întoarce!
Fenomenul de secetã a fost unul obişnuit în spaţiul locuit de români şi se datora pãtrunderii maselor de aer cald de origine africanã sau a celor de origine asiaticã. A afectat profund viaţa oamenilor şi bugetul statului înregistra scãderi dramatice la capitolul încasãri1. Calamitatea naturalã era însã aşteptatã de ţãrani în fiecare an, iar rezerva de porumb nu era vândutã pânã la noua recoltã2. Foametea se ivea acolo unde sãtenii erau sãraci, dar dacã seceta era însoţitã de rãzboaie şi ocupaţii militare, situaţia devenea dramaticã (M.I., 2/1996, p. 53-55). Aşa s-a întâmplat în anii 1945-1947, dar atenţia istoricilor a fost îndreptatã în mod deosebit spre transformările politice din epocă.
Soarele a început sã se topeascã încã din iunie 1945 când la Sulina, oraş ocrotit de briza mării, s-au înregistrat 340C3. Temperaturile de 37 – 38, 60C erau frecvente, iar la Sinaia s-a atins un record al regiunii de 32, 50C (20 VIII 1945)4. Ploile şi unele valuri de aer rece (la Roman, în iunie s-a ajuns doar la 30C) au fãcut suportabilã seceta5, dar au dus şi la apariţia unor adevãrate uragane cu efecte devastatoare asupra vegetaţiei6.
Anul 1946 pãrea mult mai bun. Rãzboiul se sfârşise, soldaţii se întorceau pe la casele lor, iar economia putea sã treacã la producţia pentru sectorul civil. Natura a fost însã de altã pãrere. Aerul cald a început sã se instaleze încã din mai şi toatã vara soarele a strãlucit pe cerul senin. La Piteşti au fost 39, 5 0C în august, iar la Tg. Mureş 38, 50C. Septembrie, lunã de toamnã, a fost deosebit de fierbinte (Fãgãraş 38, 90C, Tg. Jiu 40, 60C, Botoşani 37, 40C)9. Polul frigului în România, Bod (judeţul Braşov), se transformase într-un cuptor (37, 20C)10. Doar pe vârfurile înalte ale munţilor era ceva mai rãcoare (Vârful Omul 18, 80C).
Dupã o pauzã friguroasã, canicula a revenit în martie 1947 cu temperaturi de peste 250C la Bistriţa sau Tg. Mureş11. şi cu 30, 80C la Cãlãraşi. Arşiţa a continuat până în septembrie când la Dorohoi se înregistrau 37, 40C12.
Căldura excesivã a dus la epuizarea surselor de apã. Deja în august 1946 oamenii din regiunea Sibiului aduceau preţiosul lichid de prin toate vãgãunele de pe câmp adăparea animalelor13. În unele zone din judeţul Argeş n-a plouat decât pe 24 august 194714. Lipsa apei se adauga lipsei furajelor şi oamenii se vedeau prinşi între ciocan şi nicovalã. Aveau în oboare 7-10 vite mari şi erau în imposibilitatea de a le tãia deoarece regimul comunist interzisese orice sacrificare. Animalele erau doar piele şi os, iar randamentul la muncile agricole era extrem de scãzut14a.
Şi totuşi ploi au fost în aceşti trei ani15. Zona de vest a ţãrii a fost privilegiatã şi îndeosebi Banatul16. De multe ori precipitaţiile erau abundente, dar cãdeau într-un interval scurt de timp. Uneori, în câteva ore se depãşeau cotele lunare, iar recoltele erau compromise în cea mai mare parte. Grindina desãvârşea prãpãdul aşa cum s-a întâmplat la Morlaca (Cluj)17. Precipitaţiile pãreau promiţãtoare în unele zone pânã în luna iunie şi oamenii chiar sperau într-o recoltã bunã de porumb, dar încrederea se topea sub cãldura din iulie şi august18. Jandarmii de la postul Mihãeşti (jud. Muscel) constatau într-un raport din 4 ianuarie 1946 cã „situaţia agricolã şi economicã este complet compromisã din cauza secetei din acest an”19.
Se spune în popor cã o varã secetoasã şi foarte caldã va fi urmatã de o iarnã geroasã. Iarna anilor 1946/1947 n-a vrut sã facã excepţie şi sã contrazicã înţelepciunea popularã. Zăpada a fost din abundenţă în sudul judeţului Argeş şi autorităţile ordonau primăriilor din Hârseşti şi Fâlfani în februarie 1947 să confecţioneze pluguri, deoarece munca la lopată nu era eficientă19a. Soarele arzător şi natura solului nu permiteau înmagazinarea unor importante rezerve de apă şi seceta se menţinea în primăvară.
Valurile de frig sosite dinspre nord şi îngheţatele stepe ruseşti au afectat în mod deosebit culturile de viţã de vie. Astfel, în judeţul Muscel au fost distruse plantele situate în zonele expuse (îndeosebi în luncã) şi cele surprinse neîngropate20. Era şi o lipsã datoratã rãzboiului care înghiţise zeci de mii de tineri. Temperaturile extrem de scãzute au afectat culturile de toamnã şi zarzavaturile. Astfel, comandantul legiunii de Jandarmi Ilfov, C. Spineanu, informa în 24 aprilie 1947 forurile superioare cã grâul de toamnã a degerat complet. Zarzavaturile, care se vindeau bine în capitala ţãrii, au fost şi ele nimicite de furia elementelor naturii21.
Iarna nu se caracterizeazã în spaţiul României numai prin ger. Ciclonii mediteraneeni aduc aer cald şi umed care pot afecta unele regiuni prin precipitaţii bogate. Apa astfel sositã nu aduce decât nefericire în zonele de deal şi de munte unde provoacã umflarea pâraielor, inundaţii şi alunecãri de teren. Nici seminţele nu sunt favorizate deoarece umezeala excesivã favorizeazã putrezirea şi dezvoltarea mucegaiurilor. Inundaţiile de iarnã au afectat în mod deosebit comuna Olanu unde cele cinci gârle umflate în mod neobişnuit au acoperit cu pietriş şi nisip toatã suprafaţa arabilã. Localnicii erau disperaţi dupã doi ani de secetã sã-şi vadã ultimele speranţe nãruite. Autoritãţile constatau în ianuarie 1947 cã peste 50% din populaţie suferã de foame şi procentul sporea alarmant deoarece nimeni nu avea produse pentru schimbul în naturã (AN, DJ Ag, fond PJAg, dos. 93/1947, f. 68), iar banii fie nu ajungeau, fie vânzãtorii nu mai aveau încredere în moneda naţionalã ce se deprecia rapid în condiţiile masivelor livrări spre Uniunea Sovietică şi a întreruperii comerţului cu statele occidentale. Zona judeţului Argeş a fost lovită şi de ciclonul deosebit de violent din iulie 1941 când râurile Argeş şi Topolog, afluent al Oltului, au făcut ravagii. Localitatea Sălătrucu a fost afectată în mod deosebit, puţinele terenuri arabile fiind măturate de şuvoaie sau acoperite de pietriş şi mâl. Sătenii n-au reuşit să refacă terenurile fertile din lunca Topologului şi, în februarie 1947, populaţia nevoiaşă „se găseşte în mare lipsă de acest aliment” (porumb) (AN, DJ Ag, fond PJ Ag, dos. 94/1947, f. 74).
Martie pãrea sã facã uitat gerul care secerase deopotrivã oameni, animale şi plante. Era chiar foarte cald. Începea însă canicula. Primãvara se caracterizeazã însã printr-o vreme extrem de capricioasã din cauza curenţilor de aer rece. Un ger cumplit s-a abãtut asupra României la începutul lunii aprilie, de pominã rãmânând zilele de 12 şi 1322. Locuitorii judeţului Muscel îşi puneau întotdeauna mari speranţe în pomii fructiferi deoarece relieful fiind în general accidentat nu permitea producerea unor importante cantitãţi de cereale. Consumul populaţiei era acoperit prin schimburi în natură. Muscelenii ofereau produse din lemn, lemn de foc, var, produse ceramice şi, bineînţeles, multe fructe. Şi astãzi se vãd trecând cãruţe pline spre zona cerealierã din sudul judeţului Argeş, dar acest comerţ nu mai are importanţa din vremurile de altãdatã. Pomii, îmbrãcaţi în albe straie de flori, promiteau uitarea anului 1946, an de tristã amintire în zonã. Îngheţul târziu a adus un nou dezastru. Aproape toate soiurile de pomi fructiferi au fost afectate. Deznãdejdea supremã se desprinde din rapoartelor autoritãţilor muscelene. S-au estimat urmãtoarele producţii:
Producţie de:
Producţie normalã
Producţie estimatã
Pruni
3800 vagoane
570 vagoane
Meri
800 vagoane
400 vagoane
Peri
180 vagoane
108 vagoane
Caişi
3 vagoane
0 vagoane
Mirobolani
21 vagoane
10 vagoane
Piersici
30 vagoane
6 vagoane
Cireşi
80 vagoane
12 vagoane
Vişini
50 vagoane
20 vagoane
Gutui
20 vagoane
1 vagon
Nuci
160 vagoane
3 vagoane
Distrugerea recoltei de prune ducea firesc la scãderea producţiei de ţuicã (bãuturã care servea drept monedã universalã de schimb în lumea satelor). Dacă în Muscel erau distruse fructele de către ger, primăvara aducea în sud tot secetă. Culturile de toamnă erau în bună măsură distruse şi oamenii au fost obligaţi să le întoarcă. Locuitorii din Căteasca au depăşit planul la însămânţările de primăvară, dar erau terenurile rearate în urma compromiterii culturilor de toamnă (AN, DJ Ag, fond PJAg, dos. 31/1947, f. 141).
Situaţia a început sã se amelioreze în vara lui 1947. Astfel, în Muscel, se raportau ploi la începutul lui iunie, atunci când se executã praşila porumbului. Erau considerate încã insuficiente24. În plasa Ştefãneşti a aceluiaşi judeţ au cãzut precipitaţii abundente în prima decadã a lunii iulie25. Era un eveniment fericit deoarece tocmai se executa ultima prãşire a porumbului şi plantele puteau sã se dezvolte în voie. Luna august a fost total deosebitã. Aproape fãrã întrerupere a plouat în Muscel, ceea ce ameninţa surprinderea porumbului necopt de cãtre îngheţurile timpurii ale toamnei26. Situaţia s-a redresat parţial prin revenirea cãldurii în septembrie27. Dacă partea de nord a regiunii a avut parte de apă, sudul a fost pîrjolit din nou. Rapoartele de inspecţie ale prim-pretorilor trag semnale de alarmă. „În această regiune n-a plouat decât foarte puţin, din care suprafaţa de trei hectare destinată a fi însămânţată cu tutun nu s-a putut ara”. Starea de spirit la Negraşi era „alarmantă din cauza secetei şi a lipsei de cereale” (AN, DJ Ag, fond PJAg, dos. 31/1947, f. 107). „În regiune n-a mai plouat de la ridicarea zăpezii. Tot câmpul este ars de soare. Populaţia paşte vitele printre grâne cauzând de multe ori pagube. O măsură de scoatere a vitelor dintre grâne nu se poate lua deoarece în altă parte n-au ce mânca. Producţia medie la hectarul de grâu ar fi de 350 kg. Ovăzul este complet compromis. Porumbul, dacă nu plouă, se distruge şi el”. Era situaţia din comuna Leşile la 15 iunie 1947. Nici situaţia grădinii de legume, obligatorie pe lângă fiecare şcoală, nu era mai bună (Ibidem, f. 113). Sosirea ploilor nu era o fericire pentru ţărani. Aerul foarte cald atrăgea masele reci care pătrundeau ca nişte pene şi ducea la apariţia norilor cumulonimbus. Furtuna violentă din 6 iunie 1947 n-a fost singulară. Pe 26 iunie a fost afectat oraşul Piteşti, cei 25, 9 mm de apă căzând în doar 18 minute, recordul absolut fiind de 133, 4 mm în 24 de ore27a.
Chiar dacã situaţia alimentarã s-a mai îmbunãtãţit în urma ploilor din a doua parte a anului 1947, seceta s-a menţinut în regiunile estice ale ţãrii, adicã acolo unde rãzboiul mondial şi trupele sovietice au fãcut cele mai mari ravagii. Chiar şi iarna soarele ardea cu putere. La Galaţi şi Sulina erau 20 de grade în decembrie 194728, iar la Tecuci se înregistrau 15, 8 grade în ianuarie 194829. Şi la Dorohoi erau 15, 4 grade în ianuarie30. Temperaturi ridicate au fost obişnuite în aceastã lunã şi-n alte regiuni ale ţãrii31. Recolta de cereale a fost din nou grav afectatã, dar o importantã contribuţie au avut-o şi inundaţiile produse de Prut. Iarna 1948-1949 a fost marcatã de geruri şi lipsuri. Nici capitala ţãrii n-a fost feritã de necazuri. Oare câte suferinţe au rãmas închise în casele mici şi mizere din satele izolate ale regiunilor bântuite de secetã?
Dar parcã seceta, gerul, grindina şi inundaţiile nu reprezentau suficiente calamitãţi pentru bieţii ţãrani români. Cum întreaga ţarã era bulversatã de rãzboi şi mai ales de politica de sovietizare demaratã în forţã de regimul Groza, insectele şi bolile au limitat uneori drastic producţiile reduse. Fenomenul se mai întâlnise de-a lungul istoriei, dar cine sã înveţe din lecţiile acesteia! Agricultorul reuşeşte sã realizeze un fragil echilibru între recolte şi dãunãtori. Orice încetare temporarã a acestei lupte înverşunate şi fãrã de sfârşit duce la apariţia unor invazii.
Astfel, în Muscel, insectele aparţinând speciilor Tropinota Hirta(gândacul-păros este o insectă periculoasă pentru toate culturile agricole deoarece roade primăvara florile pomilor şi apoi trece la câmpurile sau grădinile din apropiere (Brehm, op. cit., p. 194) şi Phinodecta formicataau atacat lucernierele aparţinând comunelor Berevoeşti Ungureni şi Stãneşti32. Invazia nu era însã prea puternicã. Producţia de grâu a fost diminuatã calitativ de cãtre mãlurã33, multe cereale fiind apte doar pentru hrana animalelor. Nici alte plante n-au fost ocolite de boli34.
Larvele lepidopterelor reprezentau însã o problemã mai gravã pentru agricultori. O invazie de omizi a afectat livezile din zona Câmpulung – Domneşti. Au reuşit sã desfrunzeascã un total de 38% dintre pomii aflaţi pe 720 de hectare. Pentru a reuşi sã limiteze rãspândirea acestor larve s-a luat hotãrârea ca în mediul rural profesorii sã contribuie la distrugerea frunzelor uscate unde s-ar fi putut afla ouã de fluturi.
Recoltele mici au dus la fixarea ideii cã se va muri de foame, teamã adânc înrãdãcinatã în mentalitatea umanã şi care a fost principalul motor al progresului economic. Autoritãţile au început sã caute duşmani peste tot şi i-au gãsit repede. Ciorile au fost acuzate de distrugerea semãnãturilor. În timpul guvernãrii Antonescu, ţãranii erau obligaţi sã distrugã cuiburile, în caz contrar riscând amenzi serioase. Nici sub regimul comunist speciile Corvus corone cornix şi Corvus fragilevux n-au avut o viaţã mai uşoarã. Cum otrãvirea cerealelor ducea la uciderea pãsãrilor domestice şi trimiterea copiilor prin copaci era riscantã şi greoaie, se recomanda incendierea cuiburilor cu ajutorul şomoioagelor îmbibate cu substanţe petroliere. Copacii proaspãt înfloriţi n-ar fi avut prea mult de suferit.
Nici cel mai vechi prieten al omului, Canis domesticus, n-a fost cruţat. Era acuzat cã mãnâncã ştiuleţii cu boabele în lapte şi cã rup strujeanul. Ţãranii erau obligaţi sã-şi lege animalele, iar cele surprinse în afara gospodãriilor urmau sã fie împuşcate, iar proprietarii pedepsiţi pecuniar (amenzi între 500 şi 1000 de lei) şi/sau penal (închisoare de la o zi la o lunã). S-au cumpãrat şi substanţe toxice pentru anihilarea patrupedelor, dar aceastã problemã istoricã s-a perpetuat pânã în prezent. Situaţiile extraordinare cer soluţii extraordinare, dar acestea nu rezolvã decât aparent problemele umanitãţii.
NOTE
1. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România dupã Marea Unire, vol. II, p. I. Ed. Ştiinţificã şi Enciclopedicã, Bucureşti, 1986, p. 368.
2. Bãtrânul Iordache N. Gheorghe din comuna Bradu, decedat în martie 1998 (82 de ani), nu uita niciodatã sã-şi sfãtuiascã copiii în vederea menţinerii unor rezerve de cereale, chiar dacã anul se anunţa promiţător. Suferinţele de pe frontul antisovietic şi din lagãrele comuniste fuseserã în multe privinţe depãşite de foamete şi de secetã.
3. Monografia geograficã a Republicii Populare Române, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1960, p. 334.
4. Ibidem, p. 333.
5. Ibidem, p. 335.
6. Zona Curtea de Argeş a fost calamitatã la 20 august 1945. Au fost distruse complet zarzavaturile şi producţia de fructe. Se estima o reducere cu 80% (AN, DJ Argeş, fond Prefectura Judeţului Argeş, dos. 31/1945, f. 20).
7. Monografia, p. 329.
8. Ibidem, p. 333.
9. Ibidem, p. 337.
10. Ibidem, p. 331. Era cea mai ridicatã temperaturã din perioada 1896 – 1946. Anul 1946 a rãmas celebru prin valorile atinse şi în multe localitãţi întâietatea nu i-a fost contestatã nici pânã-n 1990. S-au menţinut astfel oraşele Petroşani, Sibiu, Fãgãraş, Târgu Jiu, Piteşti, Târgu Mureş, Predeal, Bistriţa, Satu Mare, Deva, Buzãu, Drobeta Turnu Severin, Timişoara (Anuarul statistic al României, Bucureşti, 1991, p. 15-21).
11. Ibidem, p. 328.
12. Ibidem, p. 337.
13. AN, fond. Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 153/1946, f. 230. Multe izvoare secaserã în regiune înainte de 5 august 1946.
14. AN, DJ. Argeş, fond Prefectura Judeţului Argeş, dos. 23/1947, f. 48.
14a.AN, DJ Argeş, fond Legiunea de Jandarmi Muscel, dos. 22/1946-1947, f. 55.
14. Eficienţa lor era diminuatã şi din cauza intervalelor mari la care cãdeau. Astfel, în Ilfov, seceta dura deja în aprilie de o lunã şi cu perspective de menţinere (AN, fond I.G.J., dos. 68/1947, f. 287).
15. În mai 1945 se constata însã o lipsã de apã în regiunile bãnãţene, de şes şi în Câmpia Dunãrii (Scânteia, nr. 234, 26 mai 1945, p. 4).
16. AN, fond I.G.J., doc. 38/1947, f. 137. Comuna Şerbãneşti (judeţul Argeş) a fost lovitã în iunie 1946 şi producţia de grâu la hectar a fost în medie de doar 400 kg şi nu cum se estimase iniţial la 1000 de kg/ha (AN, DJ. Argeş, fond Prefectura Argeş, doc. 19/1946, f. 67).
17. În ziarul oficial P.C.R. se scria în 19 iulie 1946 cã „Dacã va ploua la timp, porumbul va da o recoltã excepţionalã” (Scânteia, 19 iulie 1946, p. 4)
18. AN, DJ. Argeş, fond Legiunea de Jandarmi Muscel, dos. 22/1946-1947, f. 11.
19. AN, DJ. Argeş, fond Prefectura Judeţului Muscel, dos. 1/1947-1948, f. 118. Pierderile ajungeau pânã la 80% din producţie. S-a iniţiat o campanie de refacere a podgoriilor afectate prin executarea unor tãieri scurte. 19a. AN, DJ Ag, fond PJAg, dos. 36/1947, f. 16 şi 18.Şanţurile înfundate duceau chiar la acoperirea drumurilor cu un strat de apă, aşa cum se prezenta situaţia la Săpata de Sus după topirea zăpezii la începutul lunii martie 1947 (Ibidem, f. 26).
20. AN, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dos. 68 /1947, f. 287.
21. AN, DJ. Argeş, fond Prefectura Judeţului Muscel, dos. 1/1947-1948, f.117.
22. Ibidem, f. 127. Producţia realizatã nu a fost cea aşteptatã
Prune
570
15%
Mere
600
70%
Pere
180
75%
Piersici
6
20%
Cireşe
12
15%
Vişine
20
40%
Gutui
1 vagon
5%
10 vagoane
10%
(Ibidem, f. 195).
23. Ibidem, f. 145.
24. Ibidem, f. 169. Sosirea norilor n-a însemnat fericire pentru toţi locuitorii. Ziua de 6 iunie 1947 a adus o puternicã furtunã asupra localitãţilor Valea Danului, Bârseşti, Cepari, Urlueşti, Verneşti, Valea Mãrului, Merişani şi Cotmeana. Pagubele totale au fost apreciate de autoritãţi la 20.655.000.000 lei, ceea ce echivaleazã cu o catastrofã pentru sãteni (AN, DJ Ag, fond PJAg, dos. 12/1947, f. 16). Unele ploi respectau modul de formare obişnuit şi cantitãţile de apã erau mai mari în oraşe unde gradul de poluare cu praf şi fum era mai ridicat. Astfel, la Iaşi în ziua de 17 iunie 1947 au cãzut 110, 9 mm în 24 de ore, dar la marginea aşezãrii nu s-au atins decât 45 mm în acelaşi interval de timp (Gugiuman, I, Chiriac, V., Erhan, El., Davidescu, G., Contribuţii la studiul climei oraşului Iaşi, în Comunicãri de geografie, vol. IV, Bucureşti, 1967, p. 21). Umezeala în sate poate sã fie total deosebitã de realitãţile indicate de mãsurãtorile efectuate în staţiile meteorologice, norii lăsând cantităţi mai mari de apă pe fâşii înguste de teren de-a lungul drumurilor sau râurilor.
25. Ţãranii aveau obiceiul sã consume porumbul insuficient maturizat, ceea ce ducea la apariţia pelagrei, boalã socialã extrem de rãspânditã şi-n perioada interbelicã (D. Şandru, Populaţia ruralã a României între cele douã rãzboaie mondiale, Ed. Academiei, Iaşi, 1980, p. 206/207).
Autoritãţile dãdeau ordine pentru a nu împiedica aceastã stare de fapt, dar ţãranii îşi vedeau de obiceiuri. Parcã se aplica vechiul proverb turcesc:Porunca sultanului ţine doar trei zile” (AN, DJ, Argeş, fond Prefectura Judeţului Argeş, dos. 21/1920, p. 97 şi verso).
26. AN, DJ, Argeş, fond Prefectura Judeţului Muscel, dos. 1/1947-1948, f. 195.
27. Monografia, vol. I, p. 335. 27a. Negoi Bogdan, Negoi Ion, Bradurile. O aşezare argeşeană, Editura Tiparg, Piteşti, 2007, p. 18.
28. Monografia, p. 334.
29. Ibidem, p. 336.
30. Ibidem, p. 330.
31. AN, DJ Argeş, fond Prefectura Judeţului Muscel, dos. 1/1947-1948, f. 127.
32. Ibidem, p. 194.
33. Porumbul a fost contaminat de tãciune, cartoful şi fasolea de manã. S-a adãugat în cazul fasolei şi antracnoza. Trebuie reamintit cã aceastã plantã juca un rol important în alimentaţia din lungile perioade de post. Dintre insectele agresive în mod deosebit în 1945, izvoarele timpului mai menţioneazã coropişniţa, buhaiul semãnãturilor, gãinuşa spicului şi furnicile. (Scânteia, nr. 246, 9 iunie 1945, p. 6). Cãldura a favorizat creşterea demograficã, dar a sporit şi agresivitatea. Specialiştii au constatat la ţânţari şi alte insecte cã sunt în stare de gesturi extreme dacã se depãşesc anumite valori termice.
34. AN, DJ Argeş, fond Prefectura Judeţului Muscel, dos.1/1947-1948, f. 118.
