Un tratament «sângeros»: folosirea lipitorilor pentru «luarea de sânge» jpeg

Un tratament «sângeros»: folosirea lipitorilor pentru «luarea de sânge»

De-a lungul timpului, multe boli au fost tratate cu ajutorul lipitorilor, folosite pentru „luarea de sânge”. Secolul XIX pare însă să fi fost secolul lipitorilor. 

La începutul veacului amintit, celebrul medic francez François-Joseph-Victor Broussais (foto) recomanda folosirea lipitorilor în tratarea trombozelor vasculare, flebite, afecțiuni cardiace, renale, pulmonare, cerebrale. Rezultatele obținute se pare că au fost din cele mai bune, dacă avem în vedere că numai în anul 1828 s-au folosit în Franța 80 de milioane de lipitori, pentru care s-au cheltuit circa 8 milioane de franci.

François Joseph Victor Broussais jpg jpeg

Și pe teritoriul românesc acest „tratament” se bucura de succes. Spre exemplu, la Spitalul Brâncovenesc s-au cumpărat în lunile noiembrie și decembrie 1838 circa 700 de lipitori pentru a fi aplicate la unii bolnavi. Exportul cu acești viermi anelizi era înfloritor, cererea de pe piața externă – mai ales din Franța și Austria – fiind foarte mare.

De aceea, la un moment dat, în 1835, s-a dat chiar o hotărâre, care interzicea exportul lipitorilor din Țara Românească. Practica era atât de răspândită încât pentru aprovizionarea spitalelor se țineau licitații publice; au apărut adevărate crescătorii de lipitori, așa cum era cea de la Băneasa, de pe marginea lacului, unde viermii erau hrăniți cu sânge de vită.