Un prim-ministru iranian, alungat de către serviciile secrete americane

Autor 2611 vizualizări


Un prim-ministru ales prin vot popular a fost forţat să se retragă ca urmare a loviturii de stat puse la cale de căre un agent CIA care intrase în ţară cu o identitate falsă. Pare a fi actiunea desprinsă dintr-un thriller prost, dar este de fapt cruda realitate din Iran, în anul 1953.

Se întâmpla pe 15 august, chiar înainte de miezul nopţii. Colonelul Nematollah Nassiri se afla în fruntea unui convoi de maşini care înainta spre reşedinţa controversatului prim-ministru Mohammad Mossadeq. Nassiri avea la el două recomandări scrise de către monarhul din ţara respectivă, şahul Reza Pahlavi. Într-una dintre aceste recomandări se specifica dorinţa şahului ca premierul să demisioneze. A doua recomandare stipula că acesta urma să fie înlocuit de regalistul Fazlollah Zahedi, un militar cu viziune de dreapta. Problema este că niciunul din documente nu era autentic. Constituţia iraniană nu conferea o astfel de putere şahului, ceea ce înseamnă că de fapt Nassiri planificase o lovitură de stat. Acesta a ajuns la reşedinţa lui Mossadeq la miezul nopţii, numai că imediat după ce a părăsit automobilul, s-a trezit ca de nicăieri înconjurat de oameni înarmaţi. Încercarea sa de lovitură de stat fusese compromisă.

Când s-a aflat povestea, în mai multe zone din ţară au început nelinistile. Oricine era implicat în planurile inculpatului căuta acum să găsească o soluţie de scăpare. Şahul însuşi a părăsit ţara împreună cu soţia sa şi s-au ascuns într-un hotel de lux din Roma. În acelaşi timp, într-un birou al ambasadei SUA, un agent CIA pe nume Kermit Roosevelt Jr. (nepotul preşedintelui Theodore Roosevelt) a primit şi el veştile. Avusese o activitate neîntreruptă în ultimele zile, nici măcar de somn, entuziasmat de gândul că va sărbători operaţiunea dusă la bun sfârşit. El este cel care plănuise lovitura în cele mai mici detalii. Când totul părea să fi eşuat, acesta a primit o înstiinţare de la Washington prin care i se cerea să părăsească urgent tara, înainte ca autorităţile să afle exact cât de implicate erau Statele Unite în organizare loviturii. Roosevelt însă a răspuns că doreşte să îşi prelugească şederea în Teheran. Credea că operaţiunea nu eşuase în totalitate. Poată că ar fi avut o şansă, dacă actiona rapid şi decisiv.

Dramaticele evenimente reprezentau culmea tensiunilor politice care crescuseră treptat în ţară. Iran a devenit încă din 1907 o monarhie constituţională şi a primit de altfel prima constituţie democratică a orientului Mijlociu. Climatul politic a continuat totuşi să fie polarizat între susţinătorii şahului şi cei care îşi doreau o poziţie mai puternică a parlamentului ales, aşa-numiţii majlis. După finele celui de-al doilea război mondial s-au amplificat şi curentele naţionaliste, asta după ce în timpul acestuia ţara fusese ocupată de Marea Britanie şi Uniunea Sovietică, iar britanicii îşi asiguraseră controlul asupra resurselor de petrol prin intemediul Companiei de petrol anglo-iraniene (AIOC).

După câţiva ani tulburi, Mohammad Mossadeq a fost ales premier în 1951. Aparţinea unei familii prestigioase şi studiase dreptul în Franţa şi Elveţia. În poziţia de putere, Mossadeq s-a arătat energic şi îndârjit, forţând fără să stea pe gânduri naţionalizarea resurselor petroliere. A devenit treptat un simbol al anticolonialismului care câştiga în popularitate în toată lumea, primind pe de altă parte critici dure din partea Marii Britanii.

Reprezentanţii AIOC a dat în judecată statul, dar la Curtea Internaţională de la Haga, Iran a obţinut o victorie spectaculoasă. Curtea a decis că naţionalizarea resurselor naturale fusese legală. Drept urmare, serviciile secrete britanice au plănuit o lovitură de stat, cu care era de acord inclusiv Winston Churchill. Britanicii au ajuns însă la concluzia că pentru îndeplinirea unei astfel de misiuni aveau nevoie de ajutorul noii superputeri, SUA. Iniţial, propunerea a fost respinsă imediat de către preşedintele Harry Truman, care nu simpatiza deloc cu interesele britanice. Dar când acestuia i-a urmat bătrânul general Dwight Eisenhower, britanicii şi-au încercat din nou norocul. Operaţiunea a fost prezentată drept una de prevenţie, adică Iran ar fi riscar să devină un stat comunist, aliat Rusiei. Argumentul a fost bine primit îndeosebi de John Foster şi Allen Dulles, secretarul de stat respectiv şeful CIA, care la rândul lor l-au convins pe presedinte. Aşadar, serviciile secrete au primit la dispoziţie un milion de dolari pentru săvârşirea operaţiunii de a-l scoate din drepturi pe premierul iranian.

În acele momente, Mossadeq se confrunta cu probleme. Iniţiase o serie de reforme sociale care din păcate se implementau greu din cauza boicotului introdus de britanici, care afecta economia. Totodată, presiuni veneau şi din alte părţi, nu în ultimul rând de la guvernul comunist de la Moscova. Premierul pierduse şi sprijinul liderilor religioşi. Poate de aceea Kermit Roosevelt era convins de reuşita planului, în ciuda acelui fiasco din 15 august. Acesta se folosea de resursele aflate la dispoziţie pentru a susţine orice fel de propagandă împotriva lui Mossadeq, înteţind prin urmare conflictele preexistente. Planul era de a lăsa impresia că ţara se îndreaptă spre haos şi că unica soluţie o reprezenta intervenţia armată împotriva lui Mossadeq.

Pe 16 august, Roosevelt a ieşit din nou pe străzile Teheranului, pentru a le oferi mai mulţi bani colaboratorilor. Majoritatea nu ştia că banii americani erau motorul din spatele situaţiei tulburi. Atât comuniştii, cât şi anticomuniştii şi susţinătorii şahului protestau şi contribuiau la destabilizare, prin urmare şi la creşterea incidenţei unei lovituri de stat. din ce în ce mai mulţi militari luau şi ei atitudine. Autoritatea şahului era foarte mare, iar când ordinul pe care l-a semnat a fost dat publicităţii, insurgenţii s-au înmulţit şi mai tare. Se pare că lovitura avea totuşi sorţi de izbândă. Kermit Roosevelt l-a vizitat şi pe Fazdollah Zahedi, liderul militar însărcinat cu preluarea guvernării, care l-a primit entuziasmat pe agentul CIA şi l-a asigurat că planul era în execuţie. Mulţimea de oameni scanda în favoarea colonelului, care însă nu a dorit safie văzut alături de prietenul său american.

În aceeaşi zi, şahul a putut să se întoarcă de la Roma, iar Zahedi şi agentul CIA au ciocnit în cinstea victoriei, în cinstea unui nou guvern, în cinstea lui Churchill şi Eisenhower. Lovitura de stat se consumase. Mossadeq a fost pus sub arest la domiciliu, unde a şi decedat 14 ani mai târziu. Şahul Reza Pahlavi a rămas la putere 26 de ani, întărind dictatura până ce l-a alungat revoluţia din 1979, când ayatollah-ul Khomeni a preluat guvernarea. Primul lucru pe care l-a făcut revoluţionarul a fost asaltul asupra ambasadei SUA. 

sursa:ALL VERDENS HISTORIE(Magnus Västerbro)