Autor 18111 vizualizări


Un cerc misterios descoperit de cercetători pe fundul mării, între Suedia şi Finlanda, pare să fie dovada că Pământul a fost vizitat de extratereştri.

Cercetătorii pretind că cercul, descoperit cu ajutorul unui sonar, este o navă zburătoare care s-a prăbuşit în mare, la 91 de metri adâncime, scrie dailymail.co.uk.

Nava misterioasă a fost descoperită în timpul căutărilor unei epave, iar cercetătorii spun că nisipul din jurul ei a fost mişcat, semn că nava a încercat să se deplaseze.

Descoperirea a stârnit numeroase speculaţii din partea vânătorilor de OZN-uri şi a blogger-ilor. Unii dintre ei au sugerat că obiectul misterios seamănă cu Millennium Falcon, nava din seria "Star Wars".

Ziarele din Suedia au scris despre descoperire pe primele pagini, întrebându-se dacă acesta este primul semn al vieţii extraterestre.

Cercetătorul Peter Lindberg, iniţiatorul expediţiei, spune că obiectul are un diametru de 18 metri şi este vizibil clar pe fundul mării.

"În meseria asta vezi o mulţime de lucruri ciudate, dar în cei 18 ani de experienţă nu am văzut ceva asemănător. Forma este complet rotundă", spune cercetătorul.

Echipasa nu are însă fondurile necesare pentru a continua examinarea obiectului. Dacă se va dovedi că acesta este un OZN, va fi o descoperire extraordinară, însă dacă este doar o formă, eforturile vor fi zadarnice.