TUNURI sau UNT în vremuri de criză
A existat o mare criză economică în anii 1929 – 1933, cea mai dură din istoria capitalismului. Fabricile se închideau şi şomerii erau transformaţi în mase de manevră de către partidele politice aflate permanent în căutare de voturi. Se mai scrie că guvernanţii luau măsuri peste măsuri pentru redresarea economică şi creşterea nivelului de trai.
Dacă studiem ceva mai multă istorie, constatăm cu surprindere că adevărul rămâne o floare rară. Militarii şi politicienii investeau masiv în arme şi aici nici nu mai contează motivele. Nici Spania nu stătea prea bine la capitolul finanţe, dar a cumpărat în perioada 1929 – 193518tunuri de calibrul 381 mm pentru apărarea coastelor. Arma era de origine britanică şi era foarte scumpă. Folosea proiectile de 885 kg propulsate fiecare de câte 200 kg de exploziv special, de mare putere. Costau o avere dacă ne gândim că România nici măcar nu putea să producă pulberi de mare viteză pentru artileria antitanc şi cea antiaeriană, situaţie ce nu s-a modificat nici în timpul conflictului mondial fără ajutorul german.
Era o gură de oxigen pentru afaceriştii britanici, dar ce puteau să facă spaniolii cu aceste tunuri fixe. Forţa unei puteri navale era dată de navele înzestrate cu tunuri grele. A fost o investiţie complet inutilă a birocraţiei madrilene şi se pune întrebarea despre valoarea comisionului. Ţara rămânea dependentă de industria britanică pentru livrarea de noi proiectile de calibru mare. Poporul suferea de lipsuri şi funcţionarii îi ofereau tunuri depăşite moral, proiectate pentru a fi montate pe un cuirasat comandat de Brazilia şi anulat în 1914. La fel se întâmpla peste tot în lume. Al Doilea Război Mondial a scos la lumină această obsesie a guvernanţilor pentru noi şi noi tipuri de arme.
Artileriştii germani au constat încă din prima conflagraţie mondială că pentru apărarea coastelor nu este nevoie de tunuri de calibru mare, misiunea fiind îndeplinită cu arme obişnuite. Importantă era amplasarea gurilor de foc şi asigurarea unui tir precis şi susţinut asupra vapoarelor ce nu puteau să lovească precis ţărmurile din moment ce se aflau în mişcare şi sub efectul valurilor.
Birocraţii spanioli au aruncat cu banii peste graniţă şi nemulţumirile sociale şi politice au răbufnit sub forma războiului civil în 1936. Oare cine o fi luat comisioanele pentru această afacere extrem de profitabilă pentru britanici? Poate cele patru piese rămase şi astăzi să mai aducă fonduri din turism.
Bibliografie minimală
http://www.navweaps.com
Le marins allemands au combat, Payot, Paris, 1930.
