Autor 3052 vizualizări


Nivelul de trai a scăzut. Fabricile au fost închise. Şomeri. Cu milioanele. Popoarele erau îngrozite de ceea ce distrugea fericirea familiilor. O adevărată tornadă a pornit din SUA şi a măturat lumea capitalistă. Formularea standard ocoleşte Uniunea Sovietică, dar acolo a fost o adevărată catastrofă şi un genocid prin înfometare. Probabil că scriitorilor contemporani li se pare că a fost o simplă denigrare a unui regim ce se declara exponentul fericirii muncitorilor din întreaga lume. Dezastrul economic, o boală a sistemului de producţie dominat de ideea de piaţă liberă şi care revenea cu o precizie aproape matematică la zece ani, era de neevitat şi a primit denumirea de Marea Criză Economică şi avea alăturat şi epitetul de supraproducţie.

A fost ceva obişnuit, dar care s-a manifestat cu o forţă ieşită din comun, un fel de uragan mai deosebit. Oare să fie aşa? Chiar au fost doar probleme de sistem? Chiar era supraproducţie? Acestea sunt numai legende, sperăm lansate numai din lipsă de gândire raţională şi fără intenţii de manipulare a gândirii maselor. Realitatea a fost complet diferită de tot ceea ce s-a scris. Oamenii politici şi economiştii au avut ceva de ascuns şi o fac şi astăzi pentru a păstra prestigiul de castă. Banii statelor au fost tocaţi prin programe de înarmare navală foarte costisitoare. De exemplu, cuirasatul USS Nevada a primit opt tunuri de calibrul 127 mm pentru lupta împotriva aeronavelor ce deveneau din ce în ce mai periculoase prin creşterea masei de armament ofensiv transportat la distanţe sporite în largul coastelor. Puterea navală era ameninţată serios de păsările metalice. Şi alte cuirasate americane primeau acelaşi tip de tunuri cu proiectile uimitoare prin forţa de distrugere. Nu se făcea economie la capitolul muniţie când era vorba de apărarea uriaşelor bastimente. O singură lovitură avea o masă de 36,3 kg şi fiecare tun trebuia să fie aprovizionat cu circa 200 de proiectile. Erau arme noi, producţia de masă începând în 1926 şi ar fi trebuit să distrugă orice aparat de zbor până la o altitudine de opt kilometri.

Nici vapoarele neblindate nu scăpau până la 12 km. Trebuie spus că armele instalate pe cuirasate echivalau cu puterea de foc a două distrugătoare de model nou, cele cu piese de calibrul 102 mm fiind uzate moral complet. Marina română n-a avut astfel de piese de calitate nici măcar în 1944 şi cu tot ajutorul german la capitolul înarmare.  

 Nu era criză, era doar poftă de înarmare şi flotele îşi schimbau radical înfăţişarea într-o perioadă în care elitele luptau pentru dezarmare. Totuşi, piesa de artilerie prezenta unele lipsuri şi marinarii au început să ceară ceva şi mai performant, calibrul dând satisfacţie din plin. Proiectanţii de arme nu puteau să rateze comenzile generoase ale statului american şi s-au pus pe studiu. Cum precizia unei guri de foc este în strânsă legătură cu lungimea ţevii, aceasta a fost mărită de la 25 la 38 de calibre. Noul tun a început să intre în producţia de serie din 1934 la un preţ de doar 100.000 de dolari, fără a se include şi cheltuielile legate de dispozitivele de suport, ochire şi dirijare a focului. Spre deosebire de vechile piese, acestea puteau să fie folosite antiaerian şi naval, ceea ce le făcea ideale pentru echiparea seriilor de distrugătoare cu rază lungă de acţiune. Au fost construite peste opt mii până la sfârşitul războiului mondial şi milioane de proiectile au fost folosite sau se mai aflau prin depozitele marinei prin 1980. Lungirea ţevii n-a fost singura îmbunătăţire adusă armei şi s-a trecut la creşterea cantităţii de explozibil pentru propulsia obuzelor la 6,8 – 7,8 kg, o îmbunătăţire radicală în raport cu cele 4,35 kg de la modelul precedent.

 Se poate spune că Al Doilea Război Mondial avea deja două instrumente de calitate pregătite pe fondul dezastruoasei recesiuni economice. Cititorul nu trebuie să-şi facă iluzii că acestea erau singurele modele ce erau pregătite în centre de proiectare şi asamblate în arsenale sau în fabricile firmelor private de armament. Elitele doreau război şi vărsare de sânge pentru satisfacerea poftelor personale de mărire şi de glorie. Ideea veche conform căreia nu intri în istorie fără să măcelăreşti la scară mare se aplica şi-n lumea presupus civilizată.

 Oare cât timp se va repeta că a fost o criză economică produsă din cauza funcţionării defectuoase a sistemului capitalist? Oare cât timp se va mai preda prin facultăţile de istorie din România şi din întreaga lume că perioada interbelică a fost dominată de ideea dezarmării?