Trei procese celebre care au zguduit România interbelică: Corneliu Zelea Codreanu, Max Auschnitt și afacerea Skoda jpeg

Trei procese celebre care au zguduit România interbelică: Corneliu Zelea Codreanu, Max Auschnitt și afacerea Skoda

📁 Istorie contemporană
Autor: Redacția

România interbelică a fost zguduită de trei mari procese care au clătinat serios temelia statului român. Le vom analiza pe rând:

Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu

Un proces pentru crimă este transformat într-un proces politic, iar achitarea celui care a comis omorul va avea efecte dramatice în evoluţia frământată a României interbelice;şi lucrurile nu se opresc aici. Este vorba despre procesul de la Turnu Severin, din mai 1925, proces în care Corneliu Zelea Codreanu e judecat pentru asasinarea prefectului de Poliţie Iaşi, Constantin Manciu.

Faptele se petrecuseră pe 25 octombrie 1924, în plină zi, la ora 12.30, când Corneliu Zelea Codreanu îl împuşcă mortal pe Manciu şi îi răneşte grav pe doi dintre subordonaţii acestuia. Corneliu Zelea Codreanu este arestat împreună cu câţiva dintre tinerii din grupul său. Desfăşurarea juridică din următoarele luni va ţine cu sufletul la gură întreaga Românie.

Procesul devine o afacere politică, ale cărei consecinţe nu au cum să fie anticipate de actorii direct implicaţi şi nici de personajele înalte aflate în culisele spectacolului. În mod incredibil pentru un observator de astăzi, acuzatul este achitat de juraţi pentru toate capetele de acuzare şi pus imediat în libertate. Întoarcerea sa cu trenul de la Turnu Severin la Iaşi generează manifestări de solidaritate pe traseu, iar Corneliu Zelea Codreanu este primit în triumf, ca un erou după câştigarea unei bătălii cruciale.

Se naşte mitul Zelea Codreanu şi, de aici încolo, se deschide calea pentru apariţia şi ascensiunea Mişcării Legionare. Deşi este un moment de inflexiune, procesul de la Turnu Severin este mai puţin cunoscut.Mizele politice ale procesului, tezele care s-au confruntat, atmosfera, relatările presei, starea de emoţie a opiniei publice, susţinerea publicului, le descoperiţi în paginile dosarului nostru, multe dintre acestea prezentând documente în premieră.

Sub ochii noştri se derulează o dramă care mai târziu se va transforma în tragedie pentru personajele implicate, dar şi pentru o întreagă lume care nici nu bănuia cât de repede îi va veni sfârşitul. Lecţia este aspră. Un proces de drept comun capătă dimensiuni naţionale şi naţionaliste. În loc să se judece o crimă se judecă un complot, iar asasinul devine un erou al apărării românilor „ameninţaţi” de minorităţile devenite parte din România Mare.

Exploatarea politică a procesului pusă la cale de autorităţi, transformarea justiţiei în scenă de maşinaţiuni cu bătaie lungă s-au întors în mod catastrofal împotriva celor care au construit tot scenariul. Democraţia şi statul de drept nu pot fi apărate prin încălcarea principiilor democraţiei şi statului de drept.

Un proces nealterat de politic şi de politică ar fi dus la condamnarea asasinului. Aşa, acuzarea a pierdut lamentabil, iar acuzatul a obţinut, pe lângă verdictul de achitare, şi certificatul de erou al neamului. Mai departe, istoria e cunoscută. Mai mult sau mai puţin. 

Procesul lui Max Auschnitt

În toamna anului 1939, în paralel cu cel de-Al Doilea Război Mondial, la Bucureşti începea procesul unuia dintre cei mai mari industriaşi ai României. Anchetarea, procesul şi condamnarea lui Max Auschnitt au zguduit lumea politică şi industrială românească. Nu atât pentru că era unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri – dar era şi unul dintre apropiaţii regelui Carol al II-lea. Max Auschnitt, de origine evreu, născut la Galaţi, în anul 1888, în familia unui industriaş, a făcut studii economice la Viena şi visa să plaseze industria metalurgică românească într-un circuit european alături de mari concerne britanice şi franceze. S-a botezat, în decembrie 1934, în confesiunea catolică şi s-a căsătorit cu o româncă, Livia Pordea, în încercarea de a elimina suspiciunile asupra originii sale. Auschnitt a făcut parte din al doilea val al camarilei lui Carol al II-lea, alături de competitorul său, Nicolae Malaxa. Procesul lui a lăsat urme mai ales în literatură, în romanele lui Petru Dumitriu şi Oliviei Manning, însă nu a fost tratat pe larg de istorici. 

Pregătirea procesului lui Auschnitt a cuprins nenumărate audieri de martori şi percheziţii, însă la un moment dat s-a produs inevitabilul:partenerul său de afaceri Nicolae Malaxa urma să fie chemat ca martor. Momentul de cumpănă al lui Malaxa a fost depăşit uşor:regele a hotărât „să se facă toate intervenţiile necesare ca să fie salvat”. Procesul a mers înainte şi, pe 8 mai 1940, Max Auschnitt a fost condamnat la 6 ani de închisoare şi plata unor despăgubiri în valoare de 98 milioane de lei şi 166.000 lire sterline. Însă presiunile asupra lui nu aveau să se încheie aici. În lunile iunie-iulie 1940 s-au purtat negocieri intense cu fratele de la Paris al lui Max, Edgar Auschnitt, pentru lichidarea societăţilor CEPI şi CENTRIND şi transmiterea acţiunilor către Nicolae Malaxa. Până la urmă, Max Auschnitt a cedat şi a semnat, pe 5 iunie, din închisoarea Văcăreşti, documentele prin care îşi ceda acţiunile în favoarea lui Malax.

Max Auschnitt avea să rămână în închisoare până în anul 1942. În luna martie a acestui an, avocaţii săi au făcut recurs şi, pe 3 iunie, pedeapsa lui Auschnitt a fost comutată din închisoare în muncă în folosul comunităţii – tocmai la fostele sale uzine, Titan Nădrag Călan, spre indignarea germanilor, care notau într-o telegramă diplomatică faptul că guvernul mareşalului Ion Antonescu negocia cu industriaşul evreu naţionalizarea uzinelor lui.Citește aici un vast articol despre procesul lui Max Auschnitt

Afacerea Škoda

Afacerea Škoda a zguduit puternic viaţa politică din România interbelică. La baza lui a stat un contract pentru înzestrarea armatei române cu armament, în valoare de aproximativ 7 miliarde lei, semnat în 1930 de guvernul Maniu cu Uzinele de armament Škoda din Cehoslovacia. Stipulat în netă defavoare faţă de Statul Român, contractul a provocat o puternică criză politică, scoţând la iveală corupţia generalizată din aparatul administrativ al Statului, starea extrem de precară a Armatei Române, violarea secretelor de stat, implicarea politicienilor până la nivelele cele mai înalte şi culminând cu implicarea regelui Carol al II-lea şi a camarilei regale. Cazul a scandalizat opinia publică şi a fost cap de afiş pentru mai mulţi ani de la izbucnirea lui. A fost pe larg instrumentalizat de partidele şi oamenii politici, având în final un efect devastator asupra încrederii populaţiei în instituţiile statului democratic, în contextul în care Europa se afla în plin proces de înarmare şi în pragul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

Scandalul propriu-zis izbucneşte în primăvara lui 1933, la trei ani de la semnarea contractului. În urma unui telefon anonim, în data de 10 martie, finanţele operează o percheziţie la sediul firmei din Bucureşti, pe motiv că aceasta nu ar fi plătit mai multe impozite datorate statului. În seiful din biroul lui Bruno Seletzki, reprezentantul Uzinelor Škoda, sunt găsite mai multe documente militare secrete din Arhiva Ministerului Apărării, cu privire la sistemul naţional de apărare, documente despre contractele statului cu alţi furnizori de armament. Pe lângă acestea sunt descoperite liste cu sume mari de bani-circa 25 milioane lei, alocaţi unor nume codificate.

Reacţia iniţială a autorităţilor a fost ambiguă. Ministrul justiţiei, ţărănistul Mihai Popovici, sistează percheziţia şi încearcă să muşamalizeze rapid cazul. În aceeaşi seară, Bruno Seletzki pătrunde înapoi în sediul firmei, rupe sigiliile şi sustrage mai multe documente. Toate acestea scapă presei, care nu întârzie să publice articole incendiare despre „Afacerea Škoda”. Scandalul se extinde rapid şi în Parlament. Sub presiunea opiniei publice şi a Parlamentului, pe 24 martie este arestat Bruno Seletzki. Implicat direct, generalul Sică Popescu, din Corpul I Armată, se sinucide.

Aparent, scandalul se stinge odată cu condamnarea lui Seletzki la cinci ani de închisoare pentru deţinere de acte secrete şi violare de sigiliu. Seltezki este apoi expulzat din România. Cu toate acestea, rămân nedesluşite chestiunea persoanelor mituite care se aflau în spatele denumirii cifrate Paelaelibus, precum şi a sumei de 25 milioane mită.