Topul celor mai frumoase catedrale gotice din lume jpeg

Topul celor mai frumoase catedrale gotice din lume

Departe de presupunerile pe care le fac unii turişti “mai puţin iniţiaţi”, catedrale gotice nu sunt construcţii religioase a vechilor goţi, ci nişte catedrale creştine construite în arhitectura numită la un moment dat în istorie, gotică. Pe scurt la fel cum vandalism nu are nimic de a face cu vandalii, arhitectura gotică nu are nimic de a face cu goţi. În fond este un stil de arhitectura care s-a dezvoltat în Franţa, din stilul romanic, în secolul al 12-lea, şi a fost pur şi simplu cunoscut în epocă sub numele de “stil francez”. Arhitectura gotică s-a răspândit în toată Europa de Vest şi a continuat să evolueze până în secolul al 16-lea, înainte de a fi inclusă în arta Renasterii. În acest timp a căpătat numele de “Gotic”, mai degrabă ca o poreclă, ce desemna un lucru învechit, barbar.

Stilul gotic subliniază verticalitatea şi lumina. Acest aspect a fost realizat prin dezvoltarea unor anumite caracteristici arhitecturale, cum ar fi coloanele grupate, bolţi cu nervuri de zbor şi contraforturi. Deşi arhitectura gotică este prezentă  în multe castele, palate şi reşedinţe ale unor organe ale statului, catedrale gotice întruchipează adevărata frumuseţe a acestui stil arhitectural. Am ales din multitudinea de locaşe de cult construite în acest stil 10 edificii cu adevărat spectaculoase care merită a fi văzute.

image

Catedrala Sfântului Ştefan (Stephansdom), situată în inima Vienei, a supravieţuit multor războie şi asedii, fiind azi unul dintre simbolurile cele mai preţuite ale oraşului. Vienezii îţi vorbesc despre ea ca un simbolul libertăţii. Catedrala gotică se află pe ruinele a două biserici mult mai vechi. Cel care a început construcţia edificiului a fost Rudolf al-IV-lea, Duce de Austria, în secolul al XIV-lea. Caracteristica principală, cea care o evidenţiază de departe între celelalte locaşuri gotice, este acoperişul care are fainaţă în formă de diamant. Acesta a fost adăugat în  1952.

image

Catedrala Burgos, din oraşul spaniol cu acelaşi nume, este un locaş medieval dedicat Fecioarei Maria. Este o catedrală renumită pentru dimensiunile sale şi arhitectura unică. Construcţia Catedralei din Burgos a început în 1221 şi după o pauză lungă de aproape 200 de ani, a fost finalizată în 1567. În 1919, catedrala a devenit locul de înmormântare a celebrului erou al Reconquistei spaniole, Rodrigo Diaz de Vivar (“El Cid”), şi soţiei sale Doña Jimena.