Autor 6697 vizualizări


T-34 a fost o maşină urâtă după standardele occidentale pentru că nu era finisată cu grijă. Explicabil dacă se ţine cont de calitatea forţei de muncă, dar în timp de război detaliile estetice nu mai valorau nimic, mai ales pe un front unde erau condiţii prea aspre. Valurile de T-34 nu puteau fi oprite de noroi şi nici de focul tunurilor antitanc obişnuite.

Soldaţilor sovietici li s-a demonstrat rezistenţa blindajelor înclinate înainte de Stalingrad pentru a avea o încredere deplină în noile mijloace de asalt. Germanii au crezut că au cele mai bune arme blindate, dar au suferit un şoc în Rusia. Producţia de tunuri aproape s-a triplat în 1942, dar a fost tot insuficientă.Chiar şi cotele din 1943 şi 1944 n-au însemnat un obstacol de netrecut pentru adversari. T-34 a schimbat şi felul armelor. Dacă până în 1941 germanii se bizuiau pe guri de foc cu calibrul sub 50 mm şi cel de 37 mm era dominant, după 1941 s-a trecut la piese de 75, 88 si chiar 128 mm. S-au îmbunătăţit în mod deosebit lungimea ţevii şi viteza iniţială a proiectilelor.A fost practic o revoluţie în domeniul militar.

          S-a schimbat şi faţa tancurilor germane după 1941. Dacă până atunci erau maşini cu tunuri scurte, după experienţa T-34 calibrul a fost mărit şi tonajul a crescut. Tancul Panthera fost doar o copie greoaie a lui T-34, dar era subînarmată prin piesa de 75 mm, chiar dacă proiectilele aveau suficientă energie pentru a străpunge armurile blindatelor adverse. Sovieticii au trecut rapid la tunul de 76 mm, dând astfel dovadă de o mai mare flexibilitate în gândire. Tancul Tigrua fost o încercare tot de barare a valurilor de T-34, dar se construia şi se întreţinea prea greu pentru condiiţiile frontului estic (lipsa drumurilor, spaţiile imense, lipsa maşinilor de întreţinere, lipsa carburantului). Nu era o soluţie viabilă din moment ce se construia prea greu. Arma de calibrul 88 mm avea un efect devastator prin proiectilele perforante, dar T-34, mult mai uşor, a recuperat rapid prin adoptarea tunului antiaerian de calibrul 85 mm.

          T-34 a reprezentat un coşmar şi  pentru infanteria germană ce nu beneficia de arme capabile să-l distrugă. Abia prin producerea lansatoarelor de rachete situaţia s-a mai îmbunătăţit, dar nu mai erau soldaţii de calitate din 1941 si 1942. Copiii şi bătrânii au încercat să apere Germania, dar nu aveau îndemânarea necesară.

          Şi aviaţia germană (Luftwaffe) a fost afectată de T-34. Avioanele şi piloţii au fost obligaţi să se adapteze rolului de vânători de tancuri. Bătrânul Ju-87 s-a potrivit perfect rolului de transportator de tunuri şi Hans-Ulrich Rudel a reuşit să distrugă 519 blindate sovietice. Era însă un avion lent şi în cele din urmă aviaţia sovietică a putut să-l neutralizeze. Şi avioanele de vânatoare au fost transformate în acelasi scop, dar atacurile la sol le expuneau inutil focului armamentului uşor automat pentru că nu erau blindate corect. Germanii n-au reuşit să producă ceva similar lui Il-2, o maşină blindată şi puternic înarmată.Hs-129 a fost doar o improvizaţie realizată în disperare de cauză, vulnerabilă şi submotorizată.

          Dacă analizăm evoluţia războiului din Răsărit, devine evident că T-34 a fost maşina ce i-a asigurat victoria lui Stalin şi a rămas cel mai bun tanc mediu al conflictului. Panthereste mediu doar în raport cu Tigru, dar prin masă se încadrează la categoria maşinilor grele.Legenda germană trebuie să ia sfârşit.

          Tancul T-34 a schimbat istoria omenirii în mod fundamental. Întreaga industrie sovietică a fost concepută să livreze mase de blindate şi statele din lagărul socialist au fost obligate să întreţină maşinile de atac şi pe urmaşele acesteia.Nici România n-a fost ocolită de fenomen. T-34 trebuia să fie înlocuit cu T-44, dar modelul n-a dat satisfacţie. S-a căutat o nouă maşină de luptă simplă, ieftină, capabilă să asigure o superioritate numerică zdrobitoare armatelor comuniste. T-54/55 a preluat rolul de mijloc blindat bun în orice rol. Statele capitaliste au aplicat legea acţiunii şi a reacţiunii. S-a ajuns la situaţia ca materialele de calitate să fie consumate numai pentru produsele speciale.