Autor 55374 vizualizări


La Stalingrad s-au aflat 200.000 de italieni. Ei erau cei care trebuiau să-i sporească gloria Ducelui Mussolini și să-i împlinească visul său imperial. Însă, curând, au realizat că Il Duce îi trimisese în infern.

Erau total nepregătiți, fiind echipați cu îmbrăcăminte potrivită iernilor blânde ale Italiei, încălțați cu cizme a căror piele îngheța instantaneu în contrast cu celebrele cizme Valenki ale rușilor. Pentru că se aflau la 3.000 de kilometri de țară, italienilor le lipsea logistica necesară unei bune aprovizionări. Până și mecanismele tunurilor erau nefuncționale pe gerurile iernii rusești, iar automobilele și tancurile trebuiau pornite câte 10 minute la fiecare oră consumând motorina inutil. Italienii au realizat în ce capcană căzuseră: zăpada aceasta avea să fie moartea lor. Armata lui Mussolini nu a dispus nici măcar de un corp de ofițeri profesioniști, cei mai mulți fiind civili, iar efectul a fost acela al unei expertize militare modeste.  

Peste toate s-a suprapus și neîncrederea germană. Comandamentul german avea indicații să fie extrem de precaut în relația cu italienii și să nu împărtășească informații despre planuri și acțiuni decât în măsura în care acestea le erau necesare pentru operațiuni curente de luptă. Numeroase mărturii ale soldaților italieni vorbesc despre faptul că germanii au avut față de ei un comportament plin de aroganță, că i-au privit și tratat cu superioritate. Chiar și Ciano în jurnalul său notează resentimentele tot mai mari existente în rândul comandanților italieni. Generalii se simţeau umiliți de amestecul german în deciziile lor și de faptul că unele dintre trupele italiene erau trecute sub autoritatea militară directă a germanilor.  

Supraviețuirea italienilor depindea de logistica germană, iar aceasta avea și ea limite. Însă italienii s-au adaptat: au fost creativi și și-au confecționat și ei cizme Valenki, apoi au pus în funcțiune o adevărată piață neagră unde se putea găsi tot ceea ce era necesar. Contactul militar cu rușii le-a arătat clar superioritatea armamentului sovietic în raport cu cel adus din Italia. Zi după zi, numeroasele jertfe ale camarazilor de arme i-au determinat pe soldați să-și pună tot mai multe întrebări. „Domnule locotenent, dumneavoastră ați studiat la universitate, spuneți-mi și mie ce căutăm noi aici?”, întreabă un soldat, iar ofițerul este descumpănit. Pentru ce să lupte ei aici? Pentru cine? Demoralizarea italienilor a crescut de la o zi la alta. Din avioanele sovietice, în ajunul Crăciunului s-au aruncat manifeste: „URSS are cel mai mare general - Generalul Iarnă. Vă invităm să vă predați individual, pluton cu pluton, companie cu companie”. 

Ultimele zile de la Stalingrad au accentuat și mai mult clivajul dintre italieni și nemți. Pe 25 ianuarie, din avioanele germane s-au aruncat provizii doar pentru trupele germane aflate în încercuire. Italienii, disperați și înfometați, s-au luptat cu nemții să prindă câte ceva, iar unii au murit în schimburile de focuri. Dezastrul a fost amplificat în momentul în care trupele maghiare, aflate în fața celor italiene, s-au retras pe furiș și i-au lăsat pe aceștia în ghearele sovieticilor. Precum germanii, românii, maghiarii, au fost făcuți prizonieri și italienii. Abia 10.000 dintre ei se mai întorc din prizonierat. La Stalingrad au pierit 95.000 de italieni. Restul supraviețuitorilor ajunși în Italia arătau atât de jalnic, încât autorităților le-a fost rușine și le-au cerut să nu se uite pe geamuri când treceau prin localități... „Nu suntem ciumați, suntem soldați italieni”, a fost replica lor. 

Acest text este un fragment din dosarul ediției de februarie a revistei Historia, dedicat soldaților români care au luptat la Stalingrad, dar și relației complicate a românilor cu nemții. În acest dosar puteți citi:

ÎN PREMIERĂ: tabelul cu numele soldaților români care au murit la Cotul Donului și au fost înmormântați în cimitirul din Gromki
•Mărturii inedite ale celor care au supraviețuit celei mai sângeroase bătălii din istorie: „Văd și acum o groapă imensă în care au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele”
•Care au fost obiectivele germanilor pentru 1942
•Care au fost responsabilitățile date de nemți Armatei Române
•Divergențele româno-germane. Nemții dau vina pe români pentru pierderea bătăliei
•Schimb de replici între mareșalul Antonescu și comandantul von Manstein: „soldatul român nu poate fi umilit de un străin, cu atât mai puțin de un camarad de arme, chiar când greșește”
•Evoluția relațiilor româno-germane după Stalingrad
•O privire asupra memorialisticii despre Stalingrad: „Armata maghiară și-a pierdut onoarea”, „Nu suntem ciumați, suntem soldați italieni”, „Care a fost scopul superior pentru care mareșalul ne-a sacrificat ca pe niște pioni pe tabla de șah?”

Numărul 229 al revistei Historia este disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 februarie – 14 martie 2021, dar și în format digital pe paydemic.com

 Cumpără Acum



 Cumpără Acum