Autor 2754 vizualizări


Chiar dacă după finele celui de-al doilea război Danemarca a reluat administrarea teritoriului groenlandez, treptat Groenlanda a devenit mai deschisă inovaţiilor. O bună parte din populaţie îşi dorea modernizarea. În acelaşi timp, ONU declara necesitatea decolonizării, drept urmare, în anul 1953 Groenlanda şi-a pierdut statutul de colonie şi s-a transformat în “amt” (aprox. judeţ).

În anii care au urmat s-a dezvoltat considerabil infrastructura, dar anumite aşezări mici printre care şi oraşul minier Qullissat au fost depopulate, angoasa provocată rămânând în memoria colectivă şi reflectându-se în muzica populară “vaigat”. Foştii locuitori ai acestor aşezări au fost redistribuiţi în oraşe unde li se putea asigura mai uşor cazare şi acces la piaţa muncii. Pescuitul era o industrie în continuă ascensiune iar autorităţile urmăreau concentrarea populaţiei în puncte cheie. Totodată s-au luat măsuri şi pentru standardizarea şcolilor groenlandeze, acest lucru presupunând creşterea ponderii limbii şi culturii daneze, cu scopul de a asigura şanse egale celor care doreau sa îşi continue studiile sau să activeze pe piaţa muncii din Danemarca.

Efectul secundar al măsurilor de modernizare a constat în neglijarea limbii şi tradiţiilor groenlandeze, de aceea perioada a fost considerată o altă etapă de ‘danificare’. La nivel declarativ, schimbările majore se doreau a facilita traiul groenlandezilor, numai că simultan a fost adoptată o lege în 1964 care stipula că funcţionarii născuţi în Danemarca primeau salarii şi condiţii de lucru mai bune decât groenlandezii (lege cunoscută ca fødestedskriteriet). Era clar astfel că inegalitatea politică domina în continuare realitatea socială. Acest aspect, precum şi neglijarea perpetuă a culturii locale au dus la proteste, dar deşi în 1979 a fost adoptată legea Home Rule care anula privilegiul determinat de origine, în realitate criteriul a funcţionat până în anii ’90.

În 1973, când groenlandezii au început să solicite schimbări în strategia politică postbelică, formaţia rock Sume (trad. ‘unde’) a scos primul album, “Sumut” (trad. ‘încotro’). Albumul a fost produs şi lansat la casa de discuri Demos, de orientare socialistă şi antiimperialistă, finanţată de fundaţia Danish Vietnam Committees. Lansarea a avut aşadar şi o puternică tentă politică, casa de producţie fiind foarte interesată de trupă întrucât versurile erau scrise în limba nativă şi criticau expansiunea daneză.

Cântecele se foloseau de un limbaj figurat, de multe metafore pentru a descrie contextul regional şi a solicita atât autonomie şi independenţă, cât şi o renaştere culturală. Versurile reflectau o perioadă în care ‘danificarea’ era percepută pe scară largă drept o ameninţare iminentă la adresa identitătii locale, iar dreptul populaţiei de a-şi promova propriile valori culturale devenise o prioritate. Cover-ul de pe primul album exprimă grăitor opoziţia faţă de ‘danificare’:este un model după gravura din 1860 a artistului Aron din Kangeq care înfăţişa o scenă dintr-un mit în care legendarul erou Qasapi tăiase braţul unei căpetenii nordice. Prin astfel de reprezentări, trupa milita simbolic pentru rezistenta împotriva influenţei daneze în Groenlanda. În ciuda diferentelor de opinie şi dezbaterilor uneori foarte aprinse, conflictul armat se pare că nu a fost luat în considerare nici de colonizatori, nici de colonizaţi. În cazul formaţiei Sume, era vorba despre o provocare artistică.

Sume a avut un impact enorm asupra muzicii groenlandeze. In albumul de debut s-a folosit pentru prima data limba groenlandeză, iar albumul a stârnit o simpatie masivă in rândul populaţiei locale, dar şi în rândul socialiştilor danezi. A fost practic redescoperită o limbă complexă, autonomă şi cu mult potenţial artistic, pe lângă cel identitar. Consecintele pe scena muzicii au fost vizibile în anii ’90, când majoritatea cântăreţilor au avut versuri în groenlandeză. Prin intermediul Sume, scena muzicală a devenit un for de cultură locală care s-a întărit permanent prin creativitate. Am putea spune că albumul “Sumut” a lansat trendul pentru ‘groenlandificarea’ culturii populare.

Acest lucru nu s-a realizat doar prin întrebuintarea limbii, ci şi prin alte elemente tematice menite să ccreeze şi să consolideze ideea unei regionalităţi groenlandeze. Au fost preluate de pildă jocuri de cuvinte (‘aajai ja aai aajaa aa’) sau motive muzicale datând din epoca precolonială. Pe cel de-al treilea album, lansat în 1976, în melodia “Kalaaliuvunga” (trad. Eu sunt un groenlandez) a fost introdus pe fundal sunetul tamburinelor care acompania vocea solistului preţ de un minut pâna la intrarea în ritmul rock. Impresia de epicitate a fost reluată şi cu alte ocazii, prin remodelarea unor partituri tradiţionale şi integrarea lor în diverse genuri, de la rock la rap. S-a obţinut un sunet local care a individualizat Groenlanda în peisajul global. Instrumente precum tamburinele au devenit simboluri sonore pentru identitatea regională, iar Sume au fost primii care să promoveze tangenţele folk în muzica uşoară.

Între timp a fost înfiintată şi prima companie de discuri groenlandeză, ULO, la iniţiativa unuia dintre vocaliştii de la Sume, Malik Høegh, a tobarului Hjalmar Dahl şi producătorului Karsten Sommer. ULO a dominat ani buni piaţa de profil, lansând cele mai complexe albume din istoria muzicii groenlandeze, dar in 2004 a intrat în faliment.

În 1980, celălat vocalist de la Sume, Per Berthelsen, şi-a fondat propria firmă în Nuuk, Qilaat Music, care a ajuns ulterior în mâinile solistului G60, Egil Petersen. Redenumită Ice Music, nici compania aceasta nu a rezistat decât până în 2012, din cauza crizei generale din industria muzicală groenlandeză. Ce rămâne din toată povestea este impactul major pe care l-a avut Sume în cultura populară locală, prin promovarea unui folk rock ingenios şi încercarea de ‘groenlandificare’ a rock-ului în vederea creşterii conştiinţei unei identităţi distincte de cea daneză şi explorării acesteia prin artă. 

Ascultati Sume-Inuit Nunaat AICI