„Stăpâna inimilor” şi dispariţia lui Hitler
O serie de spioni care au acţionat în timpul celui de al Doilea Război Mondial au rămas total necunoscuţi până când, în ultima vreme, au apărut informaţii despre activitatea lor, cu atât mai interesantă cu cât ei acţionat într-o zonă a Europei, Spania, care, deşi nu a participat direct la conflagraţie, a fost implicată în „războiul secret” şi în evenimente legate de soarta lui Adolf Hitler.
„Eu sunt regina inimilor
…Cine eşti tu ?”. Astfel se adresa Larissa Swirski alias Liana Romero, agentă dublă în timpul celui de al Doilea Război Mondial, lui David Scherr, unul din conducătorul serviciului de informaţii al Marii Britanii „Defence Security Office” (DSO) în Gibraltar, care o descrie ca pe o femeie degajată, cu un aer monden.
O descriere indirectă a Lianei Romero ne este oferită de scriitorul Ian Fleming care a întâlnit-o în Spania, sub forma unuia din personajele sale din romanul „Casino Royal” consacrat activităţilor de spionaj din Gibraltar. În felul acesta, Larissa şi-a dobândit celebritatea ca una din curajoasele „fete Bond”, „care nu se temeau de nimic”.
O „femeie irezistibilă”
De fapt această celebritate reiese din însăşi biografia sa, atât cât ne este cunoscută, care a avut numeroase meandre. Născută în Rusia într-o familie înrudită se pare cu dinastia imperială a Romanovilor, se refugiază la Berlin unde deschide un atelier fotografic frecventat de personaje celebre ale vremii care o descriu ca pe o „femeie irezistibilă”. Aici îl cunoaşte pe a Manuel Romero, un marinar spaniol cu care se va căsători. Tot aici se pare că a fost recrutată de serviciul de spionaj german cu argumentul că activitatea sa informativă la lupta împotriva regimului comunist.
Un „jucător-cheie”
Se mută ulterior la Paris de unde îşi urmează soţul în Spania, acceptând să devină agent dublu, acţionând pentru serviciile de spionaj britanice care o consideră un „jucător-cheie”.
Un alt exemplu de agentă dublă „adormită” în timpul celui de al Doilea Război Mondial este acela al actriţei Olga Cehova. Se pare că Larisa, cunscută ulterior sub numele de Liana Romero, a acceptat această postură atunci când a aflat despre atrocităţile germane din lagărele de exterminare. Profitând de faptul că soţul ei fusese numit într-un post militar important, Liana are posibilitatea de a transmite informaţii importante din Gibraltar, considerat o „linie a spionilor”.
Între altele, informaţiile furnizate de ea au dus la anihilarea unei reţele de agenţi italieni care acţionau ca torpile umane, producând mari pagube marinei britanice.
Alte „fapte de arme” ale Lianei sunt mai puţin cunoscute. Singurul articol care i-a fost consacrat a apărut în 2014 în revista spaniolă „ABC Cultura” care o consideră „la espía que inspiró las «chicas Bond” („Spioana care le-a inspirat pe „fetele Bond”).
Faptul că i se atribuise titlul de „regină a inimilor” pare să indice că folosise „arma sexului”. Dar se pare că era înzestrată şi cu arme…mai „concrete”. Într-un recent interviu difuzat de postul “History Channel” fiica Lianei i-a arătat reporterului câteva obiecte care aparţinuseră mamei sale, între care un revolver şi o cameră miniaturizată, promiţând că va publica o biografie a sa. Poate că astfel vor putea fi elucidate şi implicarea „reginei inimilor” într-o serie de evenimente care au avut loc în Peninsula iberică între care..
„Războiul pentru stâncă”
…a fost, fără îndoială, o confruntare secretă, detalii despre desfăşurarea acestui „război al spionilor” fiind făcute cunoscute abia în 2005, după publicarea unor documente din arhiva DSO, ca şi a unora provenind din alte arhive secrete ale Marii Britanii.
Un rol important în desfăşurarea acestei confruntări l-a avut ofiţerul de informaţii David Scherr, cel care, cum s-a văzut, se întâlnise cu „regina inimilor”.
Atât serviciile secrete britanice, cât şi cele germane considerau Gibraltarul ca un important punct strategic, rol pe care îl jucase încă din 1703, când această zonă, denumită şi „Stânca” intrase în posesia Angliei. Germania viza acest teritoriu care îi putea asigura siguranţa flotei sale în Marea Mediterană, ca şi desfăşurarea de operaţiuni de sabotaj împotriva flote britanice şi a locurilor unde aceasta era staţionată în Gibraltar.
În aceste operaţiuni, Germania a colaborat cu regimul profascist al lui Franco, sprijinind activităţile unor agenţi care urmau să desfăşoare acte de sabotaj împotriva flotei britanice staţionată în Gibraltar şi în ale puncte din Marea Mediterană.
Riposta serviciilor secrete britanice a fost promptă prin desfăşurarea aşa-numitei operaţiuni
”The Double Cross System” („Sistemul dublei cruci”) prin care, după capturarea lor, agenţii adverşi, în schimbul lăsării lor în viaţă, erau „întorşi”, adică erau obligaţi să transmită celor în slujba cărora se aflau informaţii false, menite să joace un rol important în desfăşurarea războiului. Se pare că, după 1943, nu mai puţin de 43 de acte de sabotaj au fost zădărnicite prin aplicarea acestei metode.
Printre agenţii care recrutaţi de germani care au fost capturaţi prin acest sistem au fost Luis Lopez Córdon Cuenca şi José Martin Munoz, ulterior executaţi prin spânzurare. Dar un rol deosebit l-a jucat agentul dublu cu nume de cod NAG ale cărui merite au fost recompensate cu „King's Medal for Courage in the Cause of Freedom” („Medalia regală pentru curaj pentru cauza libertăţii”), în septembrie 1943.
În acelaşi timp, Aliaţii au desfăşurat „Operaţiunea Fortitude” menită să îi deruteze pe germani în ceea ce priveşte locul debarcării trupelor sale în Europa, reuşind să ascundă faptul ca acesta urma să aibă loc în Normandia.
O altă acţiune lansată în Spania a fost „Operation Mincemeat” menită să-i deruteze pe germani în ceea ce priveşte locul unde avea să se desfăşoare debarcarea trupelor Aliate în Sicilia, în 1943, în cadrul căreia cadavrul unui militar britanic având asupra planuri false privitoare la această debarcare, a fost lansat de pe coasta Spaniei.
Apartenenţa Gibraltarului continuă să producă probleme şi în perioada actuală după ce cetăţenii Marii Britanii au votat ieşirea din Uniunea Europeană.
Sunt puţine cazuri în istorie în care decesul sau dispariţia unor conducători politici să fi rămas învăluită în mister şi să fi ridicat atâta întrebări precum sunt cele referitoare la soarta lui Hitler după încheierea războiului. Prima dintre ele este…
S-a sinucis Hitler?
Filmul acestei variante a descrierii evenimentelor, care, o vreme, a cunoscut cea mai mare răspândire, ar fi fost următorul:
La 28 aprilie 1944, Hitler s-a căsătorit cu Eva Braun. În dimineaţa zilei de 29 aprilie, Hitler şi-a dictat testamentul secretarei sale Traudl Junge. Apoi a cerut pastile de cianură care au fost testate de câinele său Blondi. La 30 aprilie, ora 15, Hitler s-a retras cu Eva Braun într-o încăpere din care curând s-a auzit un foc de armă. Valetul său Heinz Junge a declarat că întrând în încăpere a găsit-o pe Eva Braun moartă, ca şi pe Hitler cu o rană la cap. Cadavrele au fost înfăşurate în pături şi duse în curtea buncărului unde au fost depuse în craterul unei bombe.
La 4 mai 1945, atunci când militari sovietici, însoţiţi de jurnalişti străini, au inspectat buncărul au fost găsite în curtea două cadavre carbonizate, despre care s-a considerat că aparţin lui Hitler şi Evei Braun. Despre cel al lui Hitler, cei prezenţi au considerat că reprezintă „dublură nereuşită”. Se ştie că existau o serie de sosii ale lui Hitler.
Totuşi analiza danturii cadavrului care se presupunea că este a lui Hitler a demonstrat că ea corespunde fişei sale stomatologice.
Oficialii ruşi insistă că un fragmentul craniu cu o gaură de glonţ în el, care s-a păstrat în Arhiva de Stat a Rusiei este o dovadă a sinuciderii lui Hitler, ceea ce cercetătorii americani neagă. Testele ADN efectuate de către reputatul specialist american Nicholas Bellatoni în 2009 au dovedit că fragmentul de craniu provine de la o femeie sub 40 de ani, nu un bărbat în vârstă de 56 de ani.
În anii 1970, sovieticii au anunţat că au fost în posesia scheletului lui Hitler ascuns după război în oraşul est-german Magdeburg pe care l-au incinerat cenuşa fiind împrăştiată.
În ciuda unor dubii, o serie de cercetători şi opinia publică au fost convinşi de teoria sinuciderii şi incinerării cadavrului lui Hitler şi a soţiei sale, Eva Braun, mai ales după ce reputatul istoric britanic Hugh Trevor-Roper a sprijinit această idee. (Să nu uităm însă că acest cercetător s-a înşelat şi în ceea ce priveşte „Jurnalul” fals al lui Hitler…)
…sau a rămas în viaţă ?
De fapt, dubiile despre sinuciderea lui Hitler au apărut chiar la scurtă vreme după încheierea războiului, fiind împărtăşite chiar de conducătorii coaliţiei Aliaţilor. Întrebat de Truman ce crede despre aceasta, Stalin a afirmat că Hitler a rămas în viaţă şi s-a refugiat în Argentina.
Chiar generalul Eisenhower îşi exprimase încă în 1945 părerea că Hitler trăieşte „în siguranţă şi confortabil” în Argentina.
Aceeaşi părere a fost împărtăşită de generalul Jukov, iar, mai târziu, chiar oficiali sovietici au arătat că Hitler s-ar fi putut refugia în Spania, Argentina, Japonia.
În ultima vreme, a câştigat tot mai mult teren opinia după care Hitler ar fi „evadat din Berlin” ca să reluăm titlul unui volum părut în 2014 (Harry Cooper , “The Documented Truth of Hitler's Escape from Berlin”)
S-au lansat o serie de ipoteze în legătură cu ţările şi locaţiile în care acesta s-ar fi refugiat şi au fost formulate numeroase întrebări între cea care s-a impus cel mai mult atenţiei a fost dacă…
A fugit Hitler în Argentina ?
Ipoteza a câştigat tot mai mult teren mai ales după ce au fost desecretizate şi făcute publice unele documente din arhivele CIA. Între acestea este şi o informare din 1945 a ataşatului naval al Statelor Unite în Argentina după care este probabil ca Hitler şi Eva Braun ar fi sosit în Argentina. Informaţia a fost adusă şi la cunoştinţa lui Allen Dulles, viitorul şef al CIA, şi lui J. Edgar Hoover, conducătorul FBI, dar aceştia au păstrat-o secretă.
O altă informaţie, care ar atesta prezenţa lui Hitler în Argentina, aparţine arhitectului Alejandro Bustillo care a relatat despre locuinţa sa din Argentina, construită cu fonduri puse la dispoziţie de emigranţi germani, între care se găsea şi Adolf Eichmann care, chiar în timpul războiului, vizitase această ţară. Cel care ar fi înlesnit refugierea lui Hitler în Argentina ar fi fost Martin Bormann.
Hitler ar fi locuit într-o casă în stil bavarez în localitatea Lake Nahuel Huapi, în apropierea graniţei cu Chile.
Cu vremea, au început să apară tot mai multe informaţii în presă despre supravieţuirea lui Hitler care s-ar fi bazat pe rapoarte ale CIA. De asemenea, s-au înmulţit lucrările unor istorici în care este abordată această problemă care a rămas de „actualitate”, dat fiind că, spre exemplu, în 2013, a apărut volumul „Grey Wolf: The Escape of Adolf Hitler” de Simon Dunstan, Gerrard Williams , în care se încerca demonstrarea aserţiunii după care führerul nu s-ar fi sinucis în buncărul său din Berlin, ci ar fi reuşit să iasă din oraş cu un avion, după care ar fi ajuns în Argentina unde a trăi într-o colonie germană până la moartea sa în 1962.
În această lucrare se face tentativa de a reproduce „drumul spre libertate” al lui Hitler şi al Evei Braun în primul rând pe baza declaraţiilor pilotului german Peter Baumgart, cu ocazia unui proces din 1947.
Hitler împreună cu un grup de generali şi alte persoane ar fi ieşit din buncăr printr-un tunel secret spre metrou apoi spre unul in bulevardele Berlinului unde îl aştepta un avion de mici dimensiuni. Avionul a decolat spre Danemarca, aterizând la Travemünde. Un asemenea zbor ar fi fost posibil pentru că spaţiul aerian al Berlinului era mai puţin supravegheat, aviaţia sovietică concentrându-se pe asaltul oraşului.
De la Travemünde grupul s-a îndreptat spre Spania cu un avion Ju 252 care a aterizat la baza militară de la Reus, la sud de Barcelona. În continuare Franco i-a pus la dispoziţie un avion cu care a ajuns în Insulele Canare, la Fuerteventura, fiind preluat de un submarin care l-a dus în Argentina.
Operaţiunea ar fi fost posibilă pentru că submarinele americane se masaseră spre coasta Statelor Unite pentru a preîntâmpina un atac al celor germane. În această perioadă, sunt menţionate, potrivit unor documente FBI, numeroase submarine care au ajuns în Argentina. După război, Baumgart a fost declarat labil psihic.
Această ipoteză este sprijinită şi de alte mărturii, între care aceea a maiorul Nicotin din NKVD, care a fost însărcinat să ancheteze soarta lui Hitler, care menţionează existenţa unui tunel din buncăr spre exterior, cu acces la metrou.
Documente provenind de la agenţia OSS (CIA) şi FBI, cunoscute de guvernul Statelor Unite, menţionează că submarine germane U-530 si U-977 ar fi plecat în iulie 1945 spre Argentina unde au sosit în luna august.
Alte argumente sunt legate de faptul că încă înainte de încheierea războiului, au fost trimise mari sume de bani în Argentina şi aici au emigrat numeroşi generali şi alte persoane din conducerea nazistă. Se plănuia întemeierea celui de al patrulea Reich, Hitler nefiind totuşi inclus în asemenea demersuri.
Anchete desfăşurate în Argentina au dus la identificarea unor persoane (de exemplu, chelneri) care l-ar fi văzut pe Hitler
Investigaţii recente făcute public de postul TV „History Chanel” aduc noi informaţii în legătură cu prezenţa lui Martin Bormann în America de sud, ceea ce ar putea indicaţii şi despre prezenţa lui Hitler. Se pare că Bormann, sub numele de Juan Keller, s-ar fi aflat la un moment dat în Chile, de unde a trecut în Paraguay, murind în 1959, iar cadavrul său a fost adus în Germania în anii 1970. În ceea ce îl priveşte pe Hitler, la un moment dat el a fost părăsit de Eva Braun împreună cu fiica lor, iar, în 1962, a murit.
Şi totuşi, caracterul lacunar al informaţiilor a dus la formularea unor „teorii ale conspiraţiei” după care „evadarea” lui Hitler ar fi fost tratată de Bormann cu Aliaţii, în schimbul treceri unor savanţi atomişti în Statele Unite, ba chiar că Hitler ar fi fost ascuns în această ţară. Alte asemenea teorii susţin că Hitler ar fi fost transportat cu o rachetă într-o bază germană de pe Lună sau s-ar fi refugiat într-o locaţie la Polul nord, amenajată special. ..
Contraargumente pertinente au fost aduse însă de cercetători avizaţi, după opinia cărora ar fi fost imposibil ca existenţa lui Hitler în Argentina, cunoscută de o serie de persoane, să nu fi dus la urmărirea lui.
Chiar filmul documentar „Grey Wolf” realizat de Gerrard Williams în 2014, în care este descrisă presupusa existenţă a lui Hitler în Argenina, a stârnit neîncredere declanşând chiar un scandal.
În aceste condiţii a fost evocată o altă întrebare: ... sau în Chile ?
O altă ţară în care s-a considerat posibil ca Hiler să se refugiat a fost Chile, în perioada în care la conducerea sa s-a aflat dictatorul Pincochet.
Locul unde s-ar fi putut ascunde Hitler a fost „Colonia Dignidad” care adăpostea „Vila Bavaria”, înfiinţată în 1961 de predicatorul laic german Paul Schäfer, fost soldat al Wehrmacht-ului, care a fugit din Germania după cel de-al doilea Război Mondial şi fusese condamnat pentru abuzuri asupra copiilor. Această aşezare se afla într-o regiune izolată, iar activităţile care se desfăşurau aici erau strict secrete, având un regim asemănător cu un lagăr de concentrare german: muncă forţată, o serie de abuzuri, izolarea completă a deţinuţilor de familiile lor, chiar torturi sau suprimarea unor persoane care nu se supuneau regimului sau încercau să evadeze, activităţi descrise de Bruce Falconer, în piesa "The Torture Colony".
Teritoriul coloniei era apărta de un sistem sofistificat de senzori, iar in cadrul ei se aflau buncăre, tuneluri, centrală telefonică şi chiar o zonă în care se producea armament. Jurnalistul John Dinges a lansat ipoteza după care amenajarea acestora ar fi fost posibilă şi prin colaborarea cu serviciul de spionaj vest-german “Bundesnachrichtedienst”.
CIA şi ancheta “vânătorului de nazişti” Simon Wiesenthal au ajuns la concluzia că în această colonie şi-au găsit adăpost o serie de persoane care ar fi avut un rol important în Reich, între care, până la un moment dat “îngerul morţii” , Josef Mengele.
În tot cazul, “Colonia Dignidad” a intrat şi în atenţia cercetătorilor şi jurnaliştilor, ia postul TV “History Channel” a realizat emisiunea "Hunting Hitler" (“Vânându-l pe Hitler”) în care se demonstrează că toate amenajările din cadrul ei şi secretul în care era învănuită ar fi o “dovadă” că aici şi-a găsit adăpostul şi Hitler.
Ulterior, cu mare întârziere, Paul Schäfer a fost condamnat, iar activităţile din cadrul coloniei au încetat, iar devenind doar un punct de interes…turistic.
Totuşi „Cazul Dignidad” şi posibilitatea ca aici să-şi fă găsit adăpost Hitler l-a făcut pe cel care a îndeplinit funcţia de preşedinte al RF Germania, Joachim Gauck să-şi anunţe vizita aici, acţiune care, din câte ştim, nu s-a realizat. În ciuda unor asemenea evidenţe cercetările, căutarea locului unde a evadat Hitler nu au încetat, astfel încât recent a fost formulată întrebarea dacă…
A murit Hitler în Spania?
Într-adevăr, în ultima vreme, a fost formulată o altă ipoteză după care Hitler a reuşit să se refugieze în Spania, ţară în care ar fi avut condiţii mai propice datorită aderenţei dictatului Franco la ideologia fascistă şi unde acţionau o serie de spioni aflaţi până la un moment dat în slujba Reich-ului, cum a fost „regina inimilor”, Liana Romero şi alţii.
Se pare că Franco nu s-ar fi limitat la concursul dat pentru refugierea lui Hitler în Argentina, punându-i chiar la dispoziţie un avion pentru a zbura spre Insulele Canare, cum s-a afirmat, ci a acţionat chiar pentru adăpostirea acestuia în Spania.
Potrivit mărturiei şoferului lui Franco, Stefan Aceituna, la 30 aprilie 1945, ar fi sosit la Madrid un personaj de origine germană cazat în Palatul prezidenţial, care, din acel moment s-ar fi bucurat, în secret, de o protecţie militară foarte strictă.
Misteriosului personaj i s-a pus la dispoziţie un medicament pe care medicul lui Hitler, Morell, i-l prescria de multă vreme.
Potrivit altei mărturii, aceea a doctorului Victor Vega Diaz, un cunoscut cardiolog, în noiembrie 1947, ar fi primit de la Franco indicaţia să examineze un personaj care locuia în Palat. Doctorul îl descrie ca o persoană cu o vârstă apropiată de ceea a lui Hitler, bolnav grav de cardiopatie (“Cardio Myopathy”), care a şi decedat. Nu a fost permisă nici o autopsie, iar în documentul de deces a fost întocmit pe numele fictiv de “Senor Adi Lupus”.
Cadavrul a fost incinerat, iar locul unde a fost depusă cenuşa a rămas necunsocut. În tot cazul, în arhivele spaniole nu există nici un document care să se refere la acest “Senor Adi Lupus”.
Altă mărturie aparţine unui cetăţean venezuelian după care Hitler ar fi murit în Spania şi a fost înmormântat într-un cimitir din provincia Galicia în nord-vestul Spaniei.
A mai circulat şi „teoria conspiraţionistă” după care Hitler s-ar fi călugărit în Spania.
…Eventuala moarte a lui Hitler în Spania nu este menţionată, cel puţin până acum, în nici un document al serviciilor de informaţii. Să fi fost ea atât de secretă încât nici cei mai experimentaţi agenţi, între care şi Liana Romero, să nu fi aflat de ea ? Nu este exclus ca investigaţii ulterioare să ofere informaţii despre aceste împrejurări ale „dispariţiei” lui Hitler…
John Dinges „The Condor Years: How Pinochet and his Allies Brought Terrorism to Three Continents”, 2003,
Peter Levenda, ”Ratline: Soviet Spies, Nazi Priests, and the Disappearance of Adolf Hitler”, 2012
Simon Dunstan, Gerrard Williams „Grey Wolf: The Escape of Adolf Hitler” , 2013
Harry Cooper , „Hitler in Argentina: The Documented Truth of Hitler's Escape from Berlin” , 2014
Jerome R. Corsi „Hitler: New Scientific Evidence That Hitler Escaped Nazi Germany”, 2014
„Larissa Swirski, la espía que inspiró las «chicas Bond” în „ABC Cultura”, 12.08.2014
