Stalin, învingătorul comunismului

Autor 1968 vizualizări


S-a discutat mult despre ideologia egalitaristă şi mulţi savanţi au considerat că doar menţinerea unui sistem capabil să frâneze prin orice mijloace pofta de afirmare şi de îmbogăţire a oamenilor poate să aducă o fericire universală. Comunismul părea să fie acel panaceu capabil să nimicească toate pasiunile etniilor de pe planetă şi să le arate calea luminoasă spre un paradis terestru. Apariţia statului sovietic în 1917 a adus noi speranţe că acest vis utopic va prinde viaţă la nivel mondial şi că întreaga lume capitalistă va rămâne undeva prin paginile cărţilor de istorie. Vladimir Ilici Lenin a pierit în 1924, dar Iosif Vissarionovici Stalin a declarat răspicat la funeraliile fostului conducător că va pune în practică toate tezele defunctului ca orice soldat fidel din armata proletară. Uniunea Sovietică a devenit rapid o forţă industrială şi, în urma unui nou conflict mondial, s-a extins în Europa. Totuşi, sistemul capitalist nu ceda şi chiar progresa mai repede în raport cu lagărul socialist cel plin de resurse naturale. S-a ajuns chiar ca supravieţuirea sistemului stalinist să depindă de livrările de cereale capitaliste în schimbul petrolului şi al aurului.  

 Cadavrul politic a fost ţinut în viaţă cu aceste mici infuzii ale lumii burgheze, inclusiv prin acordarea de licenţe şi achiziţionarea unor produse rezultate din colaborări, dar tot s-a descompus după 1989. Oare cum a fost posibil? Cine a fost cel care a distrus din interior lumea socialistă? Marele demolator a fost chiar Iosif Stalin prin toate acţiunile pe care le-a depus în numele principiilor leniniste. Cei care au venit după crudul dictator n-au făcut decât să menţină cât de cât sistemul funcţional. Liderul de la Kremlin a început să lichideze toate persoanele ce nu se potriveau cu ideile personale. Au dispărut ţărani, muncitori, artişti, preoţi şi militari din belşug. Nu era nimic grav pentru viitor în raport cu ceea ce a urmat. Poliţia politică a primit ordin să-i asasineze pe cei ce gândesc la nivel superior în cadrul unui popor. Floarea intelectualităţii poloneze a pierit la Katyn în 1940. Un glonţ tras în ceafă de un asasin analfabet punea capăt unei căi intelectuale de evoluţie. Au fost cel puțin 22.500 de victime, din care 20 erau profesori universitari. Copiii geniali din această ţară au fost identificaţi de către NKVD prin lucrări de control speciale şi au dispărut cu familii cu tot în pustiurile sovietice. Specialiştii din domeniul tehnic au fost strânşi în lagăre speciale pentru a lucra sub o strictă supraveghere a forţelor de ordine şi sistemul a produs interesante tipuri de armament. O directivă din 2 iunie 1947 a aceleiaşi poliţii secrete prevedea în mod clar că profesorii buni să fie îndepărtaţi din şcolile de orice grad şi să fie înlocuiţi cu politruci slab pregătiţi. Universităţile urmau să fie umplute cu candidaţi interesaţi să obţină simple hârtii numite diplome şi nu cu fiinţe capabile şi dornice de perfecţionare la cel mai înalt nivel. Se dădea ordin să nu mai fie manuale încărcate cu multe cunoştinţe şi specializarea să fie cât mai îngustă. Gândirea liberă urma să dispară.

 Autorităţile de la Bucureşti au pus în practică toate punctele stabilite de către sovietici cu energie demnă de o cauză mai bună. Au ajuns în temniţe valorile reale ale poporului român şi acolo au fost supuse unor sălbatice programe de exterminare. Aşa a dispărut celebrul istoric Gheorghe Brătianu într-o îngheţată şi întunecoasă celulă de la Sighet. N-a contat că era recunoscut ca un om de ştiinţă deosebit la nivel european şi, practic, mondial. Istoricul C. C. Giurescu a supravieţuit aceleiaşi temniţe şi a scris că foametea permanentă omora spiritul înainte să nimicească trupul, dar pământul ţării a fost umplut cu creiere preţioase din ştiinţă şi tehnică. Ofiţerii pricepuţi piereau pe capete la Aiud şi-n alte locuri de exterminare. Cei care scăpau din ghearele serviciilor secrete se ofileau în slujbe umile. Nici viitorul nu era uitat de către cei ce puneau în practică principiile staliniste. Închisoarea de la Piteşti a fost umplută cu studenţi supuşi unui experiment de spălare a creierului prin torturi greu de descris, scopul final fiind să-i degradeze până la a ajunge simpli călăi. Se ştie că orice carte aparţinând vechii lumi burgheze era citită numai cu acordul oamenilor sistemului. Liderii de la Bucureşti au respins în 1948 un dar al Franţei ce cuprindea nu mai puţin de patru milioane de volume ştiinţifice. O listă cu toate titlurile de cărţi interzise a apărut tot în 1948. Elevii şi studenţii nu mai aveau voie să cunoască altceva în afară de principiile formulate de către oamenii de casă ai partidului. Nici măcar accesul la toate operele clasicilor comunismului nu era permis, îndoctrinarea fiind efectuată cu ajutorul unor produse submediocre din punct de vedere intelectual. Mao Tze-dun (Mao Zedong) a procedat la aplicarea aceleiaşi idei de lichidare a tot ce gândeşte independent şi aparţine lumii vechi prin Revoluţia culturală (1966 – 1968). Cum arhivele de la Biejing n-au fost deschise, istoricii și ziariștii au avansat cifre cuprinse ȋntre unu și trei milioane de morți, cei din 1968 fiind executați de cǎtre forțele de ordine ȋn public. Interesant este cǎ au fost executați și cei ce au mers prea departe cu ȋndeplinirea poruncilor de nimicire a trecutului.

 Un alt punct de vedere interesant din programul elaborat de poliția secretǎ sovieticǎ a constat ȋn birocratizarea tuturor domeniilor de activitate și nu era acceptabilǎ o scǎdere a numǎrului de funcționari. Nu este de mirare cǎ și astǎzi aparatul de stat din Romȃnia a rǎmas foarte stufos și existǎ o adevǎratǎ inflație de legi, decrete și ordonanțe. Reacțiile foarte lente la orice fel de evenimente a dus la o ineficiențǎ proverbialǎ a aparatului de stat format din politruci.

 A fost lovitura de graţie dată lumii comuniste. A fost pierdută cursa intelectuală la nivel de sistem şi, dacă excludem domeniul armamentului şi al forţelor militare, se stătea prost la orice. S-a trecut la refacerea învăţământului după 1960 şi chiar s-a apelat la oamenii ce abia ieşiseră din temniţe. Trecând peste mândria ideologică, au fost traduse lucrări din Occident şi au fost trimişi tineri aleşi pe sprânceană la specializări de vȃrf, Franţa fiind din nou ţara favorită. Nu s-a putut resuscita cadavrul politic din moment ce corpul de conducere era format numai din politruci fără studii sau doar cu diplome. În plus, cei ce înţelegeau viitorul dincolo de ziua de mâine preferau să plece cât mai departe de paradisul terestru socialist. Infuzia de creiere a contribuit la gloria Occidentului capitalist şi războiul la nivel intelectual a fost pierdut în urma unui ordin al celui ce dorea să-l distrugă complet pentru a nu mai exista un model pentru oamenii supuşi unui experiment utopic. Marele psiholog Gustave Le Bon a scris că orice popor are câteva mii de persoane capabile să gândească în mod creator, să fie locomotivele spre progres. Astfel de oameni ar fi ideal să fie ocrotiţi în mod deosebit de către întreaga societate şi de către stat, dar Iosif Stalin n-a vrut să înţeleagă înţelepciunea unui savant capitalist şi a trecut la lichidarea oamenilor vechi pentru a-i înlocui cu omul nou, pătruns de spiritul comunist. A ieşit aşa cum a spus gânditorul francez. Gândirea liberă a fost mai puternică decât voinţa de fier a liderului socialist. Mihail Gorbaciov a ȋncercat sǎ realizeze o serie de reforme pentru resuscitarea sistemului proiectat eronat, dar organismul birocratic n-a mai rǎspuns la stimuli.

Bibliografie minimalǎ
https://en.wikipedia.org/wiki/Katyn_massacre
https://en.wikipedia.org/wiki/Cultural_Revolution
Experimentul Pitești – Reeducarea prin torturǎ: comunicǎri prezentate la Simpozionul Internațional: ediția a 17-a, Fundația Culturalǎ Memoria, Pitești, 2018.
Ierunca, Virgil, Fenomenul Pitești, Editura Humanitas, București, 1990.
Solonin, Mark, Butoiul și cercurile, Polirom, Iași, 2012.


""