Spionii Moscovei ştiau din 1939 de „decizia definitivă a Berlinului" de a ataca URSS jpeg

Spionii Moscovei ştiau din 1939 de „decizia definitivă a Berlinului" de a ataca URSS

Generalul Fedor Ladighin, fostul director al serviciului de informaţii militare ruse (GRU), a declarat că agenţii de spionaj sovietici au furnizat Moscovei încă din 1939 informaţii care confirmau "decizia definitivă a Berlinului de la lansa pregătirile unui război împotriva Uniunii Sovietice", informează RIA Novosti.

Ladighin a afirmat că la ora actual serviciile de informaţii din Rusia reprezintă circa 1 la sută din totalul efectivelor armate, în vreme ce în principalele ţări ale NATO această proporţie este de 8 până la 12 la sută.

"Diminuarea actuală a forţelor armate trebuie să fie însoţită de o creştere a posibilităţilor de recunoaştere. După ce şi-au optimizat forţele armate, principalele ţări membre NATO menţin proporţia efectivelor lor de recunoaştere la 8 până la 12 la sută din efectivele generale, faţă de puţin peste 1 la sută în cazul armatei ruse", a declarat generalul Fedor Ladighin, cu ocazia unei reuniuni istorice la Academia Statului-Major din Moscova.

"Între timp, dezvoltarea noilor mijloace de luptă armată (...) pentru îndeplinirea misiunilor în scurt timp necesită dezvoltarea prioritară a serviciilor de informaţii", a precizat specialistul.

Potrivit generalului, serviciile de informaţii nu vor "înlocui nici politica, nici strategia, nici puterea militară, care sunt factori decisivi ai victoriei. Dar succesele militare şi preţul victoriei sunt de asemenea o funcţie a capacităţii liderilor politici şi militari a folosi într-o manieră adecvată rezultatele serviciilor de infomaţii", a explicat el.