Autor 1253 vizualizări


Cartea „Spies of the Kaiser” propune o incursiune în istoria serviciilor secrete navale germane și a operațiunilor organizate de acestea în Marea Britanie. Este însă mai mult decât o simplă istorie a spionajului. Thomas Boghardt abordează și alte subiecte importante, precum impactul spionajului german asupra societății britanice (mai puțin la nivel practic, mai mult la nivelul imaginarului colectiv), rolul acestuia în înființarea serviciilor secrete engleze și în evoluția relațiilor anglo-germane dinainte de 1914, ș.a.

Cronologic vorbind, lucrarea se ocupă de perioada cuprinsă între anul 1901 (când sunt înființate serviciile secrete navale din Germania, cunoscute, pe scurt, drept „N”, de la denumirea în germană-Nachrichten-Abteilung) și anul 1919, anul desființării lor.

SURSE-documente declasificate după 80 de ani

Cartea are la bază studiul minuțios a patru colecții arhivistice importante, unele cercetate pentru prima oară. În primul rând, pentru că aceasta este o lucrare despre spionajul german în Marea Britanie, nu puteau să lipsească arhivele serviciilor secrete germane. Este vorba de documente serviciilor de informații navale, păstrate în arhivele militare germane. În al doilea rând, Boghardt folosește documentele consulatului german din Rotterdam, aflate în arhiva Ministerului de Externe german. De ce consulatul din Rotterdam, ne-am putea întreba. Acest centru diplomatic a fost, în epocă, un punct important de coordonare a serviciilor secrete și a operațiunilor din perioada războiului.

Sursă foto:National Archives

În al treilea rând, autorul folosește și documente din arhivele britance. Mai întâi, arhivele proceselor spionilor germani judecați în Marea Britanie, documente declasificate abia în anii '90. Nu în ultimul rând, Boghardt a apelat la arhiva MI5 pentru anii 1909-1919, deschisă publicului începând cu 1997, în care a descoperit documente precum jurnalul lui Vernon Kell (directorul serviciilor secrete) și, mai important, rapoarte realizate în anii '20 pe baza unor documente distruse. Este vorba de scrisori interceptate, documente ale curții marțiale, materiale strânse de poliție etc. Aceste rapoarte, care reconstruiesc documentele originale distruse după război, conțin informații prețioase cu privire la activitatea MI5. 

 

Pornind de la studierea acestor arhive, Thomas Boghardt își propune să răspundă la câteva întrebări:

  • În ce măsură factorii interni și externi au influențat structura, operațiunile și viziunea serviciilor secrete germane și contraspionajul britanic?
  • A fost „N” o reală amenințare la adresa securității britanice și cum au răspuns serviciile de contrainformații din Anglia la această amenințare?
  • Cum au contribuit serviciile secrete din ambele la state la rezultatul Primului Război Mondial?
  • Care sunt implicațiile pe termen lung ale spionajului german în Marea Brianie și, mai mult, putem astăzi să învățăm ceva din operațiunile secrete din perioada Primului Război Mondial? 

Aflăm, spre exemplu, că serviciile secrete britanice s-au născut din psihoza antigermană de la începutul secolului XX. Din cauza emergenței așa-zisei „literaturi de invazii”, care promova povești privind iminenta invazie germană și activitatea intensă a spionilor germani pe teritoriul Marii Britanii, guvernul englez s-a trezit confruntat cu presiuni foarte mari pentru crearea unui birou de contraspionaj care să răspundă amenințărilor (reale sau nu) venind dinspre Berlin.

Richard Haldane, Secretar de Stat pentru Război, deși era destul de sceptic în privința „pericolului spionajului german”, a acceptat în cele din urmă reorganizarea structurii de informații pentru a permite crearea unui Biroului de Servicii Secrete (precursorul MI5 și MI6). La acel moment, nici Haldane, nici ceilalți membri ai guvernului nu erau tocmai interesați de această afacere a contraspionajului și, spune Boghardt, probabil că erau de părere că noul Serviciu va fi ceva trecător, lipsit de importanță.

În 1910, cele două ramuri ale Biroului de Servicii Secrete devin de sine stătăoare:o structură dedicată contraspionajului intern (MI5) și una dedicată contraspionajului extern (MI6).

În 1897, căpitanul Alfred von Tirpitz este numit Secretar de Stat al Marinei Imperiale. Din această poziție, el va juca un rol crucial în definirea politici externe germane, datorită relației apropiate pe care o avea cu Kaiserul. Dacă în urmă cu câțiva ani, Tirpitz argumenta în fața lui Wilhelm că principalii dușmani ai Germaniei sunt Franța și Rusia, în 1897 el susține că, de fapt, marele pericol vine din partea Marii Britanii. Și pentru că Marea Britanie deținea supremația pe mare, având cea mai mare flotă din lume, Germania trebuia să-și mărească forța navală, pentru a echilibra balanța. Ca atare, serviciile secrete ale Marinei se vor concentra aproape exclusiv pe operațiunile privind flota britanică.

Thomas Boghardt prezintă poveștile pe alocuri picante ale câtorva spioni germani activi în Marea Britanie înainte de război. Unii au fost mai eficienți, dar per total, conclude autorul, spionajul german antebelic n-a avut rezultate prea consistente și nu a reprezentat în niciun moment o amenințare reală la adresa securității britanice. Mai mult, nici operațiunile de supraveghere a flotei britanice nu au avut mai mult succes:altfel cum ne explicăm că germanii au fost complet luați prin surprindere de cea mai importantă dezvoltare a industriei navale britanice, anume lansarea navei HMS Dreadnought, în 1906?

Pe de altă parte, nici britanicii nu s-au descurcat mai bine. Dacă „N” nu a putut să contribuie într-o manieră semnificativă la efortul de război al Germaniei imperiale, nici serviciile de contraspionaj britanice nu au reușit să evalueze în mod corect, realist, acțiunile de spionaj ale inamicului. A fost un eșec dublu, al ambelor servicii, datorate mai degrabă problemelor interne (de organizare, funcționare, personal etc.).

Boghardt ajunge la concluzia că nici MI5, nici „N” nu au jucat un rol important în război, ambele servicii urmând o evoluție similară. Și, în final, am spune că serviciile navale de informații germane și contraspionajul britanic nu au lucrat unul împotriva celuilalt, ci oarecum alăturat:germanii au luptat împotriva unor obstacole (de natură internă mai mult), iar englezii împotriva unei amenințări percepute greșit.

 

 

 


Thomas Boghardt, Spies of the Kaiser. German covert operations in Great Britan during the First World War Era, Palgrave Macmillan, 2005