Spionajul și Serviciul neoficial de Informaţii al Mişcării Legionare (S.I.M.L.R.)

Autor 2996 vizualizări


Unul din aspectele mai puţin studiate ale istoriei Mişcării Legionare se referă la structurile sale, constituite cu oameni din diferite medii sociale, cu funcţii deloc uniforme în cadrul „Legiunii” şi cu mijloace de acţiune diferite pentru realizarea obiectivelor „Mişcării”.

Din Legiune au făcut parte persoane din toate categoriile sociale-profesori, învăţători, preoţi, ingineri, militari, pensionari, studenţi, elevi din ciclul secundar, muncitori şi ţărani.[1]

Modul de organizare al legionarilor s-a bazat pe modelul paramilitar adoptat de fascism, naţional-socialism sau franchism[2].

Principalele structuri paramilitare ale M.L. pot fi împărţite în:

-   structuri de bază-cuiburi, Frăţii de Cruce (F.D.C.);

-    mari structuri,   numite „Corpuri”, organizate pe grupuri  sociale cum au fost-Corpul Frăţiilor de Cruce (format din tineri de până la douăzeci de ani, în cea mai mare parte proveniţi din rândul elevilor),

-    Corpul Studenţesc Legionar (format din studenţi),

-   Corpul Răzleţilor (format din intelectuali),

-    Corpul Muncitoresc Legionar (format din muncitori)

-    Corpul Legionar al Foştilor Militari (cuprindea ofiţeri de toate gradele, dar îndeosebi cele superioare, provenite din rândul aristocraţiei).

Dar structuri mai puţin cunoscute au fost  cele de:

-represiune-Poliţia Legionară şi  Echipele Morţii;

informaţii-Serviciul de Informaţii al Mişcării Legionare;

 De asemenea, au mai funcţionat structuri cum au fost cele complementardin care mai reprezentative au fost Asociaţia Prietenii Legionarilor[3]şi  Ajutorul Legionar[4];şi cele  deconducere/comandă -Comandamentul Legionar)-şi de control-Senatul Legionar, Controlul  Legionar[5].

 Având în vedere numărul şi rolul acestor structuri vom face o prezentare a uni strucuturi foarte puţin cunoscute o strucutră de informaţii neoficială Serviciul de Informaţii al Mişcării Legionare.

Iniţial, Serviciul de Informaţii al Mişcării Legionaredin România a fost înfiinţat din ordinul lui Corneliu Zelea Codreanu, sub conducerea lui Ioan Belgea[6]. Acest serviciu de informaţii se dorea a fi o structură informativă şi a fost organizată cu concursul fruntaşilor intelectuali legionari şi a celor din Asociaţia „Prietenilor Legionarilor”[7], dar după înfiinţarea Poliţiei Legionare, la 23 septembrie 1940, Ilie Niculescu, comandant adjunct al „Corpului Răzleţilor”, primeşte dispoziţii de la Horia Sima de a reorganiza activitatea S.I.M.L.R.-ul şi misiunea expresă de a-i supraveghea îndeaproape pe membrii guvernului, inclusiv pe generalul Ion Antonescu şi orice altă persoană care s-ar fi opus preluării puterii de către legionari.

Tot în sprijinul acestor măsuri şi tot din ordinul lui Horia Sima, Constantin Stoicănescu[8]înfiinţează în interiorul Mişcării Legionare un „serviciu de contrainformaţii pentru a identifica şi lichida actele de infidelitate faţă de şeful acesteia”.

          După abdicarea regelui Carol al II-lea, în înţelegerile dintre Himmler şi Horia Sima, convenite după 6 septembrie 1940, se prevedea şi un sprijin nemijlocit pentru legionari prin cadrele trimise de serviciile secrete germane, care sub acoperirea de „consilieri” vor coordona activitatea S.I.M.L.R., angajat în pregătirea accederii la putere a legionarilor. Era vorba de Bolschwing, din S.S[9]., Gune şi Nahn din Abwehr, [10]acreditaţi pe lângă Constantin Papance[11], Subsecretar de Stat la Finanţe[12].

Activitatea S.I.M.L.R. este confirmată şi în „Instrucţiunile pentrureprimarea tulburărilor interne din zilele de 20-24 ianuarie 1941”  în  care se arăta că „Serviciul de spionaj al rebelilor (legionarilor) a avut drept scop să supravegheze:

a) forţele armatei, ale poliţiei şi jandarmeriei;

b) instituţiile de stat şi comunale;

c) legăturile funcţionarilor de stat şi municipali;

d) viaţa particulară a şefilor”.

De asemenea, legionarii se informau, în legătură cu localităţile urbane şi rurale, asupra punctelor vitale ale acestora, şi anume:

• staţiile centrale telefonice, telegrafice şi radiotelegrafice;

• cablurile subterane, liniile telefonice şi firele directe spre locuinţele funcţionarilor responsabili;

• sistemul comunicaţiilor, din interior spre exterior, al gărilor, garajelor, liniilor de tramvaie, drumurilor şi modalităţile practice de distrugere a acestora;

• sistemul alimentaţiei cu apă şi lumină, staţiilor electrice şi dispozitivelor de securitate aferente;

• situaţia instituţiilor publice:ministere, M.St.M, comandamente, prefecturi, poliţii, arsenale, depozite de arme şi muniţii) şi a posibilităţilor de a le ocupa prin surprindere.

• facilităţile oferite de unele edificii şi grupuri de clădiri pentru organizarea apărării în interiorul localităţilor.[13]

După rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, S.I.M.L.R. şi-a încetat activitatea în ţară, atribuţiile sale fiind preluate de liderii legionarilor refugiaţi în Germania, Italia şi Spania. Reluarea activităţii în ţară a S.I.M.L.R. s-a realizat în urma mai multor întâlniri secrete în toamna lui 1947 între Andrei Decebal Corneliu (emisarul lui H. Sima)[14]cu Vică Negulescu[15]şi Nicolae Petraşcu[16]. Cei trei hotărăsc reorganizarea activităţii S.I.M.L.R., pentru a nu fi luaţi prin surprindere de măsurile represive ce se prefigurau în viitor. Pentru început s-au constituit „echipe informative” alcătuite din trei persoane, având fiecare un indicativ numeric.

Noul Serviciu de Informaţii (legionar)trebuia să dispună de o „reţea    orizontală” pe toată ţara şi una verticală, pe domenii de activitate[17].

La 25 martie 1948, Andrei Decebal Corneliu reorganizează sistemul de lucru S.I.M.L.R. prin adoptarea unor măsuri vizând perfecţionarea structurilor informative, cărora le imprimă mai multă  elasticitate şi coerenţă în acţiune. Noile orientări acordau atenţie sporită verificării loialităţii celor folosiţi în munca informativă, educării lor permanente în spiritul conspirativităţii şi al autoprotecţiei, instruirii asupra modului de colectare, verificare şi codificare a informaţiilor. Pentru a uşura activitatea de culegere de informaţii, Andrei Decebal Corneliu a conceput şi un plan pentru căutarea informaţiilor „de inspiraţie germană”.

După ce erau analizate, informaţiile se clasau după o anumită structură, ce cuprindea printre altele:Activităţi militare, Ordine Militare, Mişcări paramilitare de rezistenţă, spionaj şi grupări politice, activitate guvernamentală şi politică, în general;Fişe pentru:şefi de mari unităţi militare, ofiţeri superiori de Stat Major;oameni politici, persoane influente;oamenii Siguranţei şi Poliţiei de Siguranţă:legionari care au legături cu Siguranţa şi natura legăturilor;date care se ştiu la Siguranţă asupra activităţii legionare.

Legionarii:raportarea indiscreţiilor asupra activităţii regulate şi asupra activităţii de echipă;prieteni ai Mişcării;veşti de la legionarii din străinătate;legionari neîncadraţi. Opinii asupra Mişcării. Informaţii privind familii de legionari care au nevoie de ajutor material. Verificări de legături şi de oameni[18].

În aria activităţilor informative a S.I.M.L.R., pe primul loc se aflau   informaţiile referitoare la amplasarea şi căile de acces în edificiile publice, importanţa strategică şi tăria dispozitivelor de pază ale acestora, viaţa publică şi privată a unor personalităţi politice sau  militare, precum şi cele privind pe sovieticii din ţară[19].

În cele câteva luni de activitate de după reorganizare, S.I.M.L.R. a obţinut o recoltă apreciabilă de informaţii, cele mai productive fiind reţelele din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Dintre acestea, o mare importanţa o aveau cele referitoare la atitudinea autorităţilor faţă de Mişcarea Legionară. Astfel, într-o fişă informativă a S.I.M.L.R. din 12 aprilie 1948 se arăta:„în judeţul Dâmboviţa, Siguranţa e activă. A început să fie atentă la legionari. Are fonduri mari şi întrebuinţează femei. Este bine organizată, având personal comunist. S-a clasificat la Fişa I/V-a-atitudine faţă de Mişcarea Legionară”.[20]

De asemenea, S.I.M.L.R. obţinuse date despre fruntaşii comunişti Gheorghiu-Dej, Aurel Vijoli, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraşşi mulţi alţii, iar în cartoteca destinată informaţiilor militare existau fişele generalului Alexandru Nicolschi şi colonelului Popescu din M.A.I., precum şi cele referitoare la mişcările de trupe sovietice sau române, dotarea acestora cu tehnică de luptă, cadrele de comandă şi de   execuţie cu vederi pro-sau antiguvernamentale.

O altă categorie de informaţii deosebite erau cele menţionate la capitolul „F” -Mişcări Paramilitare de rezistenţă, spionaj şi grupări politice, unde erau nominalizate forţele politice şi sociale care alcătuiau la acea dată Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din România.În informaţiile deţinute la acest capitol se afirma că „Mişcarea de rezistenţă anticomunistă se manifesta prin revolte ţărăneşti, procurarea de arme, difuzarea de manifeste, organizarea de atentate, scrieri pe uşi, ziduri etc., acte de sabotaj, pregătirea pentru rebeliune, incendii, fuga din ţară şi atacuri asupra instituţiilor militare.[21]

Despre activitatea S.I.M.L.R. în perioada 1937-1947 se poate afirma că a funcţionat timp de 12 ani, ca o structură informativă neoficială, folosind regulile conspirativităţii, metodele şi mijloacele specifice muncii de informaţii[22]. Având în vedere problematica complexă aflată în preocupările S.I.M.L.R.-ului, precum şi unele acţiuni specifice legionare (nn.-cum a fost revolta legionară din 3-4 septembrie 1940, rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941, cele trei atentate nereuşite asupra mareşalului Antonescu, iniţiate în perioada februarie 1941-august 1944), ne conduc şi spre interpretarea că datele şi informaţiile obţinute de structurile informative legionare depăşeau necesarul strict informativ, fiind folosite şi la întocmirea unor planuri „puciste” sau „teroriste de atentat”.

Documentele provenite din Arhivele Siguranţei, S.S.I.-ului şi Biroului 2 din M.St.M. al armatei române despre mişcarea legionară, pentru perioada care a urmat rebeliunii şi până în anul 1944, sugerează o infiltrare puternică a organelor de informaţii şi contrainformaţii ale statului român în mediile şi anturajul legionar, ceea ce a avut ca rezultat prevenirea unor noi atentate sau încercări puciste, care ar fi îngreunat şi mai mult situaţia politică şi militară a României, mai ales în anii   războiului.

Vezi extras din carteaFeţele Monedei . Mişcarea legionară între 1941 şi 1948, Editura Tritonic, Bucureşti 2010

autor dr.Tiberiu Tănase

 

Note


[1]Dragoş Zamfirescu, Legiunea Arhanghelului Mihail, de la mit la realitate, Editura Enciclopedică, 1997, p. 61.

[2]Ibidem, p. 66.

[3]Vezi, Dragoş Zamfirescu, op.cit., p. 232.

[4]Cf. Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica şefului de cuib, Editura Mişcării Legionare, Bucureşti, 1940, p. 95 şi urm., 185 şi urm.

[5]Revista  "Dosarele Istoriei" nr.4/1997, Arhanghelii cu Revolver. Mişcarea Legionară, p. 45.

[6]Conform Gh. Buzatu, C. Ciucanu, Cristian Sandache-Radiografia Dreptei Româneşti, Ed. F.F. Preess, p.73).

[7]Vezi în  Gh. Buzatu şi colab., op. cit., p.70.

[8]Constantin Stoicănescu.Profesor, încadrat în M.L. în 1930. În perioada 1940-1941 a fost şeful organizaţiei „Munca Legionară”, iar după rebeliunea din ianuarie 1941 a plecat în exil în Germania. După   23 August 1944 primeşte misiunea de a reveni în ţară pentru a stabili legătura cu conducerea clandestină a M.L., pentru pregătirea unor forţe care să acţioneze în spatele frontului sovietic. Reuşeşte să plece din ţară, dar la Debreţin avionul este doborât. Este capturat şi predat forţelor sovietice, care l-au expediat în Rusia, unde a murit (cf. Gh. Buzatu şi colab., op.cit., p.142).

[9]Grupă de protecţie (Schutzstafell-SS) constituită din 1925 în cadrul Partidului Naţional-Socialist (NSDAP) condus de Hitler. În cadrul acesteia funcţiona din 1931 un serviciu de siguranţă (Sicherheitdienst-SD) organizat de Reinhard Heydrich sub patronajul lui Heinrich Himmler, cf.Florin Pintilie, ServiciulSpecial de Informaţii din Romănia(1939-1947), Editura ANI, Bucureşti, 2003, p. 45.

[10]Servicul de Informaţii al Armatei Germane, creat în 1919, care din iauarie 1935 a fost condus de amiralul Wilhelm Canaris (1887-1944), cf.  Florin Pintilie, op. cit., p.45. Pentru personalitatea lui Canaris, vezi pe larg în Gh. Buzatu, Războiul Mondial al Spionilor, (1939-1989), Iaşi, Editura Bai, 1991, p. 73-86.

[11]Vezi pe largIntelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia  Buna Vestire, 2000, p. 218.

[12]Vezi Cartea Albă a Securităţii, 23 August 1944-30 august 1948, volumul 1, 1997, volum coordonat de Mihai Pelin, p.22.

[13]Cartea Albă a Securităţii, 23 August 1944-30 august 1948, vol.I, ediţia a II-a-1996, editată de S.C. Romcartexim.

[14]Andrei Decebal Corneliu.În timpul guvernului legionar a deţinut funcţia de şef al Regionalei F.D.C.-Muntenia şi apoi şef al Biroului de organizare al F.D.C. Condamnat în 1941 la 3 ani închisoare pentru participare la rebeliune, eliberat condiţionat, fuge în Germania cu ajutorul unui ofiţer german. Aderă la grupul "Toader Tudose", condus de inginerul Ion Graur. Primul contact cu Horia Sima l-a avut în decembrie 1941 la Berlin. La finalul întrevederii a primit ordinul de a se ocupa de legionarii tineri din Germania. După fuga lui Sima din lagăr (19-21 decembrie 1942) în Italia, este internat alături de alţi legionari în lagărul de la Buchenwald şi   Fichtenhain, unde, datorită bombardamentelor, legionarii sunt transferaţi la Viena. Aici se întâlneşte din nou cu Horia Sima şi, pentru meritele sale în Mişcarea Legionară, este înaintat la gradul de instructor legionar şi apoi la cel de comandant ajutor. Este trimis la o şcoală de partizani la Oranienburg, apoi la Kronenburg, fiind numit de Sima şef al Grupului Studenţesc Legionar de la Berlin şi reprezentat al Mişcării Legionare pe lângă Asociaţia Internaţională a Studenţilor. În vara anului 1946, fiind în Italia (unde se refugiase la 1 mai 1945), se întâlneşte cu Sima într-o mică staţiune de lângă Roma, de la care obţine dezlegarea pentru o misiune în România. (Cf. Mihai Pelin şi colab., Cartea Albă a Securităţii, vol.I, 1997, p.22 şi pag.64).

[15]Negulescu Vică(1905-1958), avocat, comandant legionar, consilier al lui Nicolae Petraşcu, asasinat la Jilava (Gh. Buzatu şi colab., op.cit., p.118. Vezi şi Cartea Albă a Securităţii, vol.I, 1997, p.22 şi p.65).

[16]Vezi, detalii în Intelectualii şi Mişcarea Legionară, Editura Fundaţia  Buna Vestire, 2000, p. 227.

[17]Tiberiu Tănase, Structuri Paramilitare ale Mişcării Legionare, în Revista de Istorie Militară nr. 5/1999,   p. 45. Precizăm că acest mod de organizare permitea celui desemnat cu supravegherea informativă a unui domeniu să aibă reţeaua lui în toată ţara, fără legătură cu reţelele care acţionau în alte domenii. (n.n.)

[18]Vezi, Mihai Pelin şi colab., Cartea Albă a Securităţii, vol.I, 1997, p.66-67.

[19]Este demn de reţinut faptul că în februarie 1948 S.I.M.L.R. deţinea atât schema în detaliu a Aeroportului Băneasa, cât şi tabelul cu militarii aflaţi în paza acestui obiectiv (n.n.).

[20]Vezi, Mihai Pelin şi colab., Cartea Albă a Securităţii, vol.I, 1997., p.24.  

[21]Organizaţiile din Vlaşca, Horezu, Dobrogea, Cluj, Valea Drăganului, Buzău, Timişoara, Arad şi Bărăgan, Ardeal (cu sediul în Spania), Academia Comercială şi Uzinele Malaxa, cea a elevilor bucureşteni, Organizaţia "Liberală", Partidul Unitar Creştin, Partidul Social Creştin, grupările conduse de Mihăiescu (naţional-ţărănist), Ionescu (Facultatea de medicină), Sever Scripcaru, Victor Apostolescu, Codreanu T., Manu Midoschi, Alin, generalul Gârbea, organizaţiile de rezistenţă "Vlad Tepeş", "O.D." (Ofiţerii Deblocaţi), "Mareşalul Ardeleanu", "Soimii Români", "Vulturul Alb", "Rezistenţa unificată". (Mihai Pelin şi colab., Cartea Albă a Securităţii, vol.I, 1997, p.24.)

[22]Tiberiu Tănase, art cit., p.46. Menţionăm că nu au fost depistate încă în arhive toate informaţiile privind activitatea S.I.M.L.R., dar alte cercetări pot completa datele prezentate (n. n.).

""