Spectacolul de balet care a dus la ruptura alianţei sino-sovietice

Autor 6604 vizualizări


În urmă cu 90 de ani, sovieticii au realizat o operă de balet care i-a iritat pe chinezi. Când două mari puteri realizează o alianţă trebuie ţinut cont de faptul că tradiţiile şi istoria sunt un punct sensibil,c are oricând se poate tranforma într-un pretext de război. Ce au făcut atât de greşit sovieticii încât chinezii au rupt alianţa Sino-Sovietică?

Într-o zi a anului 1926, unul dintre liderii Teatrului Bolşoi, Mihail Kurilko, a observat două informaţii interesante apărute în ziarul de casă al Uniunii Sovietice, Pravda. Unul dintre ele relata faptul că un vapor rus, Ilici – denumit astfel după bolşevicul Lenin – a fost reţinut pentru puţin timp în Anglia, fiind suspectat că la bordul acestuia s-ar fi aflat cărţi cu caracter comunist. Autorităţile au cercetat vasul, dar nu au găsit nimic. Celălalt articol sublinia faptul că o nouă fază de zbatere s-a abătut asupra Chinei. Sovieticii susţineau mişcarea naţionalistă chineză în lupta lor cu japonezii, care aveau ca ultim ţel o revoluţie. În opinia lui Lenin, transformarea cu succes a altor ţări în aliaţi socialişti era vitală supravieţuirii Uniunii Sovietice.


În acea perioada, Bolşoi încă încerca să se adapteze noului său rol de instrument al statului. În acest timp, în cadrul teatrului se dezvolta un nou repertoriu. Materialele citite în Pravda se pare că l-au inspirat pe Kurilko, şi astfel a luat naştere prima piesă cu temă sovietică din istoria baletului rus: „Macul Roşu”. În intriga piesei apare o secvenţă în care este reprezentat un vis ce are la bază opiumul şi care aduce în prim-plan oameni ce dansează Charleston – o critică adusă vieţii decandente a Occidentului. A fost un succes care a reprezentat un şablon pe care viitoarele piese sovietice l-au urmat. Ce nu ştiau sovieticii este faptul că peste câţiva zeci de ani, piesa avea să fie mărul discordiei între URSS şi China.

Totul a devenit din ce în ce mai greu când birocraţia şi cenzura au început să-şi spună cuvântul. Pentru că scenaristul nu a fost de acord nu anumite schimbări, piesa i-a fost dată în totalitate lui Kurilko, el fiind denumit autorul original al operei. Se pare că în acea perioadă era mai uşor şi mai puţin complicat să readaptezi piesele clasice, bineînţeles, cu aerul ideologic adecvat. În acest spirit şi „Macul Roşu” era pe punctul de a rămâne istorie. În primăvara anului 1927, comisarul de cultură a ordonat Teatrului Bolşoi să abandoneze piesa în favoarea uneia ce aparţinea lui Prokofiev, ca recompensă adusă acestuia pentru efortul depus în slujba statului cât timp se afla peste hotare. Însă, un nou eveniment cu impact politic avea să salveze baletul rus. Pe 6 aprilie, poliţia chineză a iniţiat un raid în ambasada Uniunii Sovietice din Beijing. În acest timp, în Shanghai, criza se declanşa. Naţionaliştii se aliaseră cu comuniştii pentru a prelua controlul asupra oraşului. Ziarele sovietice aveau pe prima pagină evenimentele din China. Dintr-odată, „Macul Roşu” rezona cu situaţia politică de actualitate şi a primit aprobarea pentru spectacol.  

Artă şi politică. „China fără viaţă”

În versiunea din 1927, spectacolul de balet începe cu sunete calme de corzi şi bătai de gong, pasajul fiind etichetat în manuscris drept „China fără viaţă”. Apoi, urmează un sunet puternic ce reprezintă o navă sovietică. Cortina se ridică, iar muncitori chinezi desculţi descarcă reziduurile de pe nava rusă. Personajul principal feminin, Tao-Hua, înfăţişează mai mult portretul unei prostituate orientale care dansa pentru englezi într-un restaurant alăturat. Unul dintre muncitori moare din cauza suprasolicitării. Urmează o discuţie între cel care teoretic trebuia să aibă grijă de muncitori, Sir Hips, şi căpitanul navei sovietice. Tao-Hua îi oferă acestuia un mac roşu, floarea reprezentând tinereţea şi frumuseţea, iar culoarea simbolizând iubirea, revoluţia şi comunismul. Chinezii se alătură oamenilor de pe nava rusă. În următoarea scenă. Tao-Hua fumează opiu, care îi provoacă o halucinaţie ce include flori care dansează şi dragoni care zboară. Următoarea scenă este dedicată dansului: Charlestone, dansul umbrelei din China, dansul cu panglici şi vals. Un chinez malefic, Li Shan-Fu îi propune fetei să îi dea căpitanului rus să bea un ceai cu otravă. Ea refuză, şi prin pantomimă îi trimite un mesaj de avertizare şi dragoste rusului. În schimb, el începe să-i povestească toate bucuriile pe care socialismul le aduce. Shan-Fu vrea să îl împuşte pe căpitan, numai că trage în Tao-Hua, şi o ploaie de maci începe deasupra chinezilor de acum eliberaţi.

Dansul diplomatic

Oamenii de specialitate au criticat aspru baletul, în special cel de-al doilea act, pe care ei l-au catalogat drept o revenire în secolul al XIX-lea nu foarte plăcută, perioadă cunoscută pentru exotismul exagerat. Cu toate acestea, având susţinerea Kremlinului, piesa a avut un succes uriaş. În clădirea Teatrului Bolşoi a fost prezentată de peste 200 de ori, iar pe tot teritoriul Uniunii Sovietice aproximativ de 3000 de ori. Recenziile au devenit mai pozitive odată cu sprijinul statului. Piesa avea tot ce era necesar unei opere sovietice: politică, exotism, eroi locali şi răufăcători occidentali.


Cu toate acestea, în anii ’30 baletul nu a mai fost una dintre activităţile preferate ale oamenilor. În 1949, mult-aşteptata revoluţie chineză sosea, nu cu mult înaintea aniversării a 70 a liderului Stalin. Pentru a sublinia ambele evenimente, „Macul Roşu” ... a înflorit din nou. Au fost făcute câteva schimbări ale scenariului pentru ca acesta să fie mai acceptabil pentru chinezi. Una dintre principalele modificări este a momentului când Tao-Hua seîndrăgosteşte de căpitanul rus. În noua formulă, ea se îndrăgosteşte de un muncitor chinez, care ajunge să fie liderul revoluţiei. Iar în actul doi, fata adoarme fără influenţa opiului. Chiar şi cu aceste schimbări, repunerea în scenă a piesei nu a făcut altceva decât să demonstreze din nou cât de puţine lucruri ştiau sovieticii despre fraţii chinezi.


Când „Macul Roşu” a fost repus în scenă, Mao Zedong era în vizită la Moscova, în speranţa unei alianţe mai puternice cu Stalin. În februarie 1950, cei doi au ajuns la o înţelegere, semnând Tratatul Sino-Sovietic. Liderul chinez a fost invitat la spectacol, dar a refuzat. Şi după cum s-a aflat mai târziu, el a fost avertizat să nu se ducă. Se pare că soţia ambasadorului chinez în Rusia a fost la o repetiţie şi acolo a văzut cum imporanţa revoluţiei chineze şi rolul Partidului Comunist sunt distorsionate. La spectacol a fost totuşi unul dintre membrii delegaţiei lui Mao, Chen Boda, care a concluzionat că piesa este ofensatoare. Lucrul cel mai jignitor a fost prezenţa macului. Acesta încă reprezintă opiul, lucru care le aducea aminte chinezilor de Războaiele Opiului, unul dintre episoadele cele mai umilitoare din istoria Chinei. Un alt detaliu tulburător a fost faptul că balerinele purtau părul strâns în coadă împletită, lucru care simboliza în China subjugarea forţată a poporului Han, în secolul al XVII-lea. Această coafură a fost interzisă în China din 1912. Şi, în final, personajul Tao-Hua era o dansatoare, iar pentru chinezii comunişti conservatori acest lucru însemna că ea era prostituată.


„Macul Roşu” a mai suferit o schimbare în 1957, când sovieticii au încercat să facă totul ca la carte: coada împletită a fost tăiată, eroina a fost transformată într-o revoluţionară, iar titlul a fost schimbat în „Floarea Roşie”. Oricum, mai târziu, când au apărut neînţelegeri între Mao şi Hruşciov, iar relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat din ce în ce mai mult, denumirea piese s-a schimbat la loc. Şi aşa a rămas până în prezent. Ofensa care i-a fost adusă lui Mao prin această piesă a fost numai una dintr-un şir de greşeli între cele două ţări, care au dus la încetarea alianţei, lucru care mai târziu a favorizat victoria Vestului în Războiul Rece. Şi, cu toate acestea, baletul rus nu i-a rămas indiferent lui Mao, el vizionând cu plăcere „Lacul lebedelor”.


Sursa: bbc.com