Autor 2432 vizualizări


Şi nordicii aveau la începuturile evului mediu o ierarhie socială destul de rigidă, la marginea căreia se situau aşa-numiţii thrall, servitorii lipsiţi de libertate. Înrobite erau de obicei persoanele capturate în timpul războaielor şi raidurilor.

Thrall puteau avea calitate ereditară, numindu-se în acest caz fostre, ceea ce însemna că erau oferiţi ca moştenire. Probabil această categorie se bucura de relaţii mai bune cu proprietarii. Totodată, sclavii îşi puteau cumpăra libertatea dacă dispuneau de resursele necesare. În mitologia nordică, thrall reprezentau prima “clasă” de oameni creată, a căror prezenţă se datora zeului Heimdall, responsabil de altfel de crearea tuturor neamurilor pământeşti. Cu rangul cel mai înalt erau nobilii şi regii denumiţi jarl, iar oamenii liberi care se îndeletniceau cu agricultura sau meşteşugurile se numeau bondi. Heimdall s-ar fi plimbat prin Midgard şi ar fi înnoptat la trei familii unde ar fi zămislit rasele. Primul cămin, cel mai sărăcăcios, aparţinea lui Ai şi Eddei (“bătrânii”) şi aici s-a născut un băieţel pe nume Thrall. Fundalul mitologic vine ca o justificare pentru condiţia sclavilor, prefăcută într-o stare de fapt, naturală şi de neschimbat.

În realitate ei reprezentau în primul rând o marfă, şi încă cea mai întâlnită. Comercianţii erau foarte interesaţi de oameni în putere şi din alte culturi, mai ‘exotice’ precum lumea arabă sau cea bizantină. Unii ajungeau în robie pentru a se cere răscumpărări. Sclavia nu se limita în niciun caz la capturarea prizonierilor din afara Scandinaviei:islandezii aveau sclavi danezi, norvegienii sclavi suedezi etc. Nu putem vorbi despre niciun sentiment naţional sau pannaţional la vremea respectivă.

Thrall de obicei prestau muncile cele mia grele, construind ziduri sau săpând canale. Cu timpul, dacă sclavul se dovedea de nădejde, putea deveni un soi de valet personal al stăpânului. Femeile se ocupau cu spălatul, mulsul sau măcinarea sării şi cerealelor, lucru extrem de dificil când se folosea doar o moară manuală. Ambele sexe participau la întreţinerea fermelor, se ducea cu animalele la păscut, munceau la plug, recoltau, tăiau animale, ţeseau.

Sclavul se recunoştea după guler şi părul tăiat scurt. După creştinarea Scandinaviei, femeile sclave nu mai aveau voie să poarte batic, acesta devenind un simbol al stăpânei casei. Legislaţia privind statutul thrall era destul de subţire. Câteva reguli includeau următoarele aspecte:copiii sclavilor aparţineau şi ei proprietarilor, proprietarul nu se obliga să acorde ajutor medical, un om care ucidea un sclav ar fi trebuit să plătească despăgubiri similare ca valoare cu cele pentru un porc. Majoritatea sclavilor nu se bucurau de dreptul de proprietate sau de a-şi întemeia o familie, dar excepţii existau:în cazul în care proprietarul îi permitea robului să lucreze o parte din pământul său şi să deţină produsele muncii sale. Sclavul putea să şi vândă produsele, scopul fiind acumularea resurselor pentru cumpărarea libertăţii.

În plus, proprietarul avea dreptul de a-şi elibera sclavul sau acesta se emancipa în urma achiziţionării de către un terţ care îl elibera. Emanciparea era prilej de mare sărbătoare, pentru că legislaţia nu le recunoştea calitatea umană celor din categoria thrall. În multe cazuri libertul se integra în familia stăpânului dar de data aceasta ca persoana cu drepturi depline, recunoscută de comunitate.

Pecetluirea actului de eliberare se realiza de regulă prin două căi:prima dată thrall plăteau jumătate din răscumpărare, de regulă în valoare de cam sase uncii de argint, iar a doua jumătate o achita în cadrul unui ritual foarte …bahic numit frensis-öl, la care fostul stăpân era invitat de onoare. În cadrul ceremoniei libertul tăia gâtul unei oi căreia îi fusese aşezat gulerul de rob, reprezentând simbolic moartea vechiului său statut social. Festinul generos care începea era ultima ocazie cu care fostul thrall îşi mai servea fostul proprietar.

Libertul totuşi nu se rupea de familia acestuia, care încă mai avea un cuvânt de spus în momentul în care libertul lua decizii importante fie în afaceri fie în viaţa personală. Mai mult, din câştigurile sale o parte revenea fostului stăpân, care totodată avea dreptul la o parte din moştenirea libertului. Condiţia sa prin urmare suferea din pricina unor limitări care îl puteau retrimite în stadiul de thrall. În schimb însă, fostul stăpân îi asigura acestuia protecţie legală şi sprijin la anaghie.

Mai multe aici:

Karras, Ruth M. Slavery and Society in Medieval Scandinavia. Ann Arbor:Yale Univ. Press. 1988.