Autor 2704 vizualizări


Sfântul Bonifaciu este unul dintre cei mai faimoşi misionari care au propovăduit pe teritoriul Olandei. Numele său adevărat era Wynfreth şi şi-a desfăşurat activitatea în secolul al VIII-lea, la chemarea papei Grigore al II-lea care îşi dorea convertirea triburilor germanice şi implicit creştinarea întregii Europe.

Bonifaciu s-a născut de fapt în Essex, sudul Angliei, într-o familie nobilă care l-a îndreptat iniţial spre o educaţie seculară, numai că tânărul Wynfreth avea alte idealuri, inspirat de nişte călugări care îi vizitaseră căminul. Potrivit tradiţiilor anglo-saxone, a fost primit la mănăstirea Adescancastre. Încă de la o vârstă fragedă Wynfreth îşi manifesta curiozitatea şi pasiunea pentru studiu. În 705 a fost trimis la Canterbury, iar sub îndrumarea stareţului Winbert a dobândit rapid cunoştinţe, s-a remarcat prin pioşenie, şi-a câştigat reputaţia ca diplomat, profesor şi predicator. Cunoştea importanţa creării unei reţele de cunoştinte, iar cariera sa timpurie o evidenţiază numeroasele epistole dar şi hagiografiile.

Bonifaciu a câştigat cel mai mult prestigiu şi a intrat în imaginaţia populară începând cu 716, când a întreprins călătoria în regiunile locuite de frizoni, la est de Rin, în Hessa, Turingia, Bavaria şi Olanda. Munca sa misionară printre păgâni nu a avut totuşi anvergura pe care i-o atribuie tradiţia. A ajuns printre frizoni în 716, dar nu a mai apucat să predice printre saxoni, aşa cum şi-a propus. Victoriile lui Carol Martel păreau că deschid drumul spre aceştia, dar văzând că luptele continuă, Bonifaciu s-a întors la obligaţiile papale. După consacrarea ca episcop, a lucrat în Hessa şi Turingia, organizând o reţea nu foarte bine structurată, ba chiar eretică, de biserici creştine, evanghelizarea rămânând pe plan secund. Tradiţia îi atribuie un episod impresionant, în care se afla într-o comunitate de păgâni, la Geismar, şi a tăiat un stejar uriaş, simbol al vechilor credinţe.

La moartea lui Carol Martel, Bonifaciu şi-a propus să reformeze biserica francă. A ţinut o serie de sinoade ecumenice şi a supravegheat mai îndeaproape o serie de clerici, dintre care pe unii i-a decăzut din drepturi (episcopul de Mainz). El însuşi a venit la Mainz, de data aceasta cu autoritate asupra unei dioceze fixe, nu doar ca episcop misionar. În aceeaşi perioadă, mai exact în 744, a fondat mănăstirea Fulda, numindu-l abate pe Sturm din Bavaria şi astfel trecând lăcaşul sub jurisdicţie papală. Fulda a avut în epocă o importanţă deosebită, datorită calităţii de centru misionar dar şi activităţilor scriitoriceşti pe care le desfăşura. Manuscrisele din scriptoriul său şi realizările intelectuale îi vor aduce faimă în special în secolul al IX-lea.

După ce a numit un succesor la Mainz, Bonifaciu a revenit în spaţiul frizon pentru a-şi continua munca de evanghelizare, însoţit de 40 de adepţi. Ar fi reuşit să convertească câteva mii de persoane, până a fost prins de un grup de frizoni pe 5 iunie 754 şi torturat până la moarte. Deşi însoţitorii săi erau soldaţi franci şi s-ar fi putut apăra, misionarul a ordonat să nu o facă, transformându-i practic în martiri. Nu se ştie cu sigurantă dacă Bonifaciu a fost ucis chiar pe fondul credintei sale sau pur şi simplu a fost atacat de un grup de tâlhari. Trupul său a fost îngropat la Fulda.

După moarte, în jurul lui Bonifaciu s-a dezvoltat un adevărat cult. De-a lungul secolelor oamenii au organizat nenumărate pelerinaje la Dokkum, unde se aflau câteva relicve precum un fragment din craniu, un pocal de aur, o sfită, o cârjă episcopală şi o evanghelie transcrisă chiar de episcop, probabil după o culegere mai veche. La fiecare şapte ani, aceste relicve erau prezentate publicului.

Asta până prin 1572, când odată cu ascensiunea protestantismului, mănăstirea a fost jefuită şi abandonată. Tradiţia spune că episcopul din Fulda a transferat bunurile sfinte în Germania, pentru ca acestea să revină la sfârştiul secolului în Dokkum, în noua biserică. În secolul al XIX-lea a fost deschis mormântul lui Bonifaciu pentru a se obţine noi relicve care să fie amplasate în capela recent construită în cinstea sa, tot la Fulda.

Printre legendele ţesute în jurul episcopului, poate că cea mai răspândită este cea care îl asociază cu naşterea unui izvor:când s-a aşezat pe o piatră, asemenea lui Moise, apele au ţâşnit şi s-a format o mică fântână. În secolul al XVI-lea se afla o fântână în interiorul zidurilor unui complex mănăstiresc, despre care autorul Cornelius Kempius spunea eronat că în apropiere se situa şi mormântul lui Bonifaciu Aici soseau mereu pelerini cu tot felul de boli pentru a se vindeca, până când Reforma a adus cu sine sfârşitul acestui cult. Povestea şi legenda episcopului reflectă atât problemele din vremea tranziţiei spre creştinism, cât şi necesitatea susţinerii acestuia  prin imagini puternice, care să inspire. 

""