Autor 14281 vizualizări


 

În orice epocă noțiunile de corp şi sexualitate sunt legate de anumite norme culturale construite prin religie, tradiție, politică, relații sociale. Şi in Egiptul Antic sexualitatea este un produs mai mult cultural decât biologic, îndeplinind diverse funcții în viața cotidiană. Un rol foarte important îl are în înțelegerea ideologiei faraonice şi a unor noțiuni politice şi culturale aflate la baza societății egiptene.

Până în anii ’70 tendinta cercetatorilor era de a separa sexualitatea de celelalte aspecte ale societăților antice, lucru vizibil în categorizari de tipul ‘arta erotică’. In Egipt de pildă nu avem un anume tip de artă care s-ar defini drept erotică, fiind foarte dificil de delimitat erotismul de alte laturi ale mentalității egiptene. Pentru o înțelegere integrală a funcționării societății toate sferele trebuie corelate, mai ales că sexul nu era considerat tabu, ci încorporat în conştiința socială, politică si religioasă egipteană.

Una dintre cele mai adecvate metode de a interpreta arhelogic erotismul este prin conectarea acestuia la simbolurile şi schemele mitologice, pentru că elementele structurale ale mitologiei sunt strâns legate de ideile şi credintele regăsite în viziunea artistică dintr-un anume context social. Pragmatic vorbind, imaginile erotice pot servi drept o forma de mediere între umanitate şi natură, o formă explicativă a actelor umane prin fondul magico-religios. Iconografia erotică egipteană are baze mitologice şi cosmogonice, referindu-se de obicei la crearea unui zeu sau la zeița fertilității, Hathor.

Din cauza simbolismului puternic folosit pentru a exprima idei cu tentă erotică, trebuie să încercăm să vedem cam cum ar fi perceput mintea egipteanilor aceste simboluri şi cum operau în societate, deşi adesea obținem doar percepția noastră asupra percepției lor. Concepțiile despre sexualitate şi numai stau mereu sub semnul întrebării, atât în texte cât şi în artă. Ce am putea spune este că erotismul are varietate, servind multor scopuri sociale şi rituale care fac parte din viața cotidiană unde nu avem delimitări clare privind aceste roluri. În majorittaea societăților atitudinile referitoare la sex sunt guvernate de nişte principii şi norme, de un cod social şi religios.

Există numeroase prescripții, tabuuri, reguli, conform cărora actul erotic trebuie să se desfăşoare la anumite momente, în anumite locuri, în timpul sau după unele rituri de trecere stabilite de doctrină. Reprezentările iconografice oferă indicii despre funcțiile pe care trebuia să le aibă sexul. Cât de mult se aplicau prescripțiile este desigur incert, dar lucrurile sunt ceva mai clare daca ne referim la un domeniu în care sexualitatea avea o componentă ritualică mai pregnantă decât în viața de zi cu zi.

Hieros Gamos – uniunea sacră

Rolul regelui era unul de generare, atât în domeniul familiei cât şi al statului. Însemnele regale, festivalurile, titulaturile, toate pledează pentru această ipostază generatoare. Femeile, ca zeițe în cadrul ideologiei regale, simbolizau naşterea şi protecția. În templele din piramidele lui Unis, Teti sau Pepi II apar scene în care o zeiță îl hrăneşte pe faraon, mama/soția sa în chip de divinitate.

Ca şi în relațiile familiale cosmologice, în familia faraonică exista o serie de roluri bine definite ale bărbatului şi femeii. Prototipul feminin servea pentru regenerarea familiei, depinzând de relația cu bărbatul, era garantul perindării generațiilor – expresie a androgamiei primordiale. Femeia asigura perpetuarea vieții, asigurând ciclicitatea forței vitale şi regenerarea regalității. Cel mai important rol al ei era de mamă, de liant al dinastiei, trebuind să mențină fertilitatea faraonului şi să devină apoi o ‘casă’ a copilului, aşa cum Hathor apare în ipostaza de ‘casă a lui Horus’.

Distincția dintre roluri poate fi interpretată şi ca un element al dualismului egiptean la nivelul sferelor terestră şi divină:faraonul se află fată de femeile din anturajul regal în aceeaşi poziție în care se alfă zeul față de preotese:el este cel care fecundează, ea este cea fecundată. Regalitatea feminină a fost definită în literatura de specialitate ca având patru domenii:relația cu prototipul feminin, aplicarea rituală a prototipului, actualizarea rolului generator al regelui, participarea la reprezentarea regalității în calitate de contrapunct al regelui. În toate aceste aspecte femeia şi bărbatul funcționează ca o dualitate fundamentală prin care se construieşte regalitatea.

Simbolismul sexual în festivalul Heb-sed

Reprezentările din acest festival, din timpul regatului vechi, relevă un simbolism erotic legat de rolul reginei în ritualuri menite să-l întinerească pe faraon. Iconografia templului lui Min de la Koptos (dinastia a VI-lea) indică dimensiunile sexuale ale festivalului:lectica drept imagine a uterului şi sceptrul ca imagine falică erau utilizate pentru a exprima procesul de regenerare prin interacțiunea contrariilor.

Lectica (rypt) subliniază ideea de regenerare prin calitatea sa de spațiu închis, uterin, un mediu al procreației acre aduce aminte de ochiul solar şi de zeiță Hathor. Acoperămintele femeilor se încadrează în acealaşi simbolism al spațiului închis. Acoperirea personajului regal se întrevede şi în perioada protodinastică pe statuete. În timpul heb-sed, rolul femeii se pare că s-ar reduce la reîntinerirea faraonului, dar şi al statului. Poziționarea în lectică era menită probabil să îl stimuleze sexual pe faraon, pentru a produce această regenerare.

Aspectul apare şi pe stela templului lui Min din Koptos care comemorează festivalul tinut de Pepi I. Aici regele prezintă o ofrandă zeului înfățişat cu falusul erect şi mumificat, care se află într-o grădină cu lăptuci, plante considerate afrodisiace. Secretia lăptoasă comporta simbolismul spermei. În locurile sale de cult, Min mai era venerat şi în ipostaza de taur alb, iarăşi o figură asociată cu potența sexuală. Probabil că preotesele săvârşeau ritualuri menite să-l stimuleze pentru a fecunda din nou pământul.

Cu ocazia festivalului Heb-sed, ritualurile de la templul lui Min aveau drept scop prelungirea domniei faraonului prin revitalizarea energiei sale sexuale, pentru că celebrarea sexualitătii constituia o expresie a capacităților sale de guvernare. Şi regina avea contribuția ei:pe stelă soția lui Pepi ține în spatele său ankh-ul, simbolul vieții. Cu toate acestea, semnificatia ei este puternic diminuată daca ne referim la textele Piramidelor, unde faraonul apare divortat de umanitate şi intrat în tărâmul divin, unde regina nu îl acompaniază. Şi zeitățile feminine sunt subminate de zeii care le uzurpă capacitățile creatoare.

Atum, cheia renaşterii faraonului

Deşi femeia ca soție şi mamă în formă umană sau divinizata deținea un rol important în religia egipteană, este probabil ca acesta să fi scăzut considerabil ca urmare a birocratizării şi a separării tot mai accentuate a faraonului de lumea obişnuită. Textele Piramidelor (dinastiile a V-lea şi a VI-a) detaliază fundamentele ideologice ale puterii faraonice prin identificarea cu zeii. Rolul femeii de dătătoare de viață este treptat acaparat de faraon. Ea tot mai are atributele de protecție, de apărare, de revitalizare a regelui, dar cele mai importante, cele legate de procreatie, trec acum în mâinile faraonului în forma zeului Atum.

Atum dă naştere atât bărbatului, cât şi femeii, este creatorul absolut, care printr-un act de onanism îi produce pe Shu şi Tefnut. Numele de Atum înseamnă de altfel ‘complet’, vizând să accentueze că puterea faraonică este nelimitată şi autosuficientă. Desi nu avem vreo referința directa la organele sexuale ale zeului, ideea de complet poate sugera şi faptul că faraonul nu mai era supus temerii de a-şi pierde falusul, aşa cum se întâmplă cu Osiris cu care se identifică în continuare numai că acest aspect al mitului osirian nu mai apare în Textele Piramidelor.

În schimb în Textele Sarcofagelor, din vremea regatului mijlociu, apare ideea că mâna zeului este o entitate feminină, deci elementul feminin nu dispare complet din procesul de creație. Mai târziu, ‘mâna zeului’ va lua forma zeiței Nebethetepet, identificată ulterior cu Hathor. S-a remarcat de altfel că există o conexiune între imagistica sexuală a lui Hathor şi funcția de procreatie a masculului, pentru că fecunditatea feminină exprimată prin imagini ale zonei genitale cuprinde şi ideea de stimulare a potenței masculine. Titlurile de ‘soție a zelui’ şi de ‘mână a zeului’ au asadar şi un sens erotic. Forța masculină rămâne însă un element puternic în religia egipteană, cuprinzând noțiunile de fertilizare şi intimidare, pe lângă centralitatea sa în căutarea renaşterii şi imortalității.

Erotismul în viața de apoi

Elitele împărtăşeau opinia faraonului cum că potenta sexuală era cheia renaşterii după moarte. În vreme ce regele avea acces la stimulările mai multor regine-zeițe, precum şi acces la zeii masculini cu care se identifica, restul se baza pe soții pentru a fi energizați sexul în viata de apoi. Acesta este sensul decorațiilor din morminte cu scene erotice, cum ar fi cazul vizirului Mereruka din dinastia a VI-a. Este infățişat pe un pat, împreună cu soția sa care şi-a lăsat un sân dezgolit şi îi cântă la un instrument. Apare aici şi motivul muzicii ca mijloc de amplificare a senzualității, recunoscut în mai multe culturi. Scene cu muzică întâlnim şi în mormântul nomarhului Pepi, mult mai numeroase sunt în Regatul Nou.

Prin pozițiile senzuale şi instrumetele muzicale se încearcă revitalizarea după moarte prin trezirea instinctului sexual. Acelaşi efect se urmărea şi prin consumul unor mese copioase care trebuiau să-l satisfacă pe mort. Dovezile de afecțiune cum ar fi strângerile de mână sau îmbrățişările sunt şi ele întâlnite, după modelul statuilor faraonului Menkaura şi al soțiilor sale. Senzualitatea tinde să fie eliminata în favoarea individualismului în timpul dinastiei a IV-a.

În concluzie, erotismul şi sexualitatea reprezintă un element esențial în cadrul societatii egiptene, îndeosebi în ideologia faraonică. Energia erotică este o formă de putere, iar prin extrapolare face aluzie la puterea politică. Pe plan spiritual, este o modalitate de a transcende moartea prin perpetuarea instinctelor vitale.

Referințe:

Ikram, S., Death and Burial in Ancient Egypt, Londra, 2005;

Kampen, N.B., Sexuality in Ancient Art, Cambridge, 1996;

Kemp, B., Ancient Egypt:Anatomy of a Civilisation, Londra, 2006;

Manniche, L., Sexual Life in Ancient Egypt, Londra, 1987;

Meskell, L., Archaeologies of Social life:Age, Sex Class et cetera in Ancient Egypt, Oxford, 1999;

Roth, S., Die Königsmütter des Alten Ȁgypten, 46, Wiesbaden, 2001.