⬆

Serviciile Secrete româneşti lovesc în spionajul austro-ungar

Autor: Carmen Reneti

A fi ministru plenipotenţiar austro-ungar în România în anul 1914 era o misiune mai mult decât dificilă. O misiune ingrată şi cu şanse minime de final cordial. Iar Austro-Ungaria pare conştientă de acest fapt în momentul în care, în 1912, îl numeşte pe Ottokar von Czernin ca reprezentant diplomatic al intereselor dublei-monarhii la Bucureşti. Peste doi ani, cariera ministrului plenipotenţiar austro-ungar în România e pusă sub semnul întrebării. Serviciile Secrete Româneşti pun mâna pe servieta sa, în care se găsea lista informatorilor români recrutaţi de spionajul austro-ungar!

Anii 1912-1913 au marcat o schimbare fundamentală a atitudinii României faţă de Dubla Monarhie, o dată cu desfăşurarea Războaielor Balcanice, în urma cărora România a câştigat Cadrilaterul. Impactul psihologic al acestei victorii era dublat şi de o semnificaţie politică:intrarea României în război a însemnat un pas decisiv în ruperea legăturilor cu Puterile Centrale şi, în special, cu Austro-Ungaria.

Prezenţa trupelor române în Bulgaria declanşa un conflict împotriva voinţei austriece. La sud de Dunăre se discuta, practic, chestiunea Ardealului. Astfel se explică şi nemulţumirea opiniei publice româneşti după încheierea Păcii de la Bucureşti din 10 august 1913. Nu un teritoriu din sudul Dobrogei, care nu aparţinuse niciodată României, constituise miza războiului, ci Transilvania, eternul ideal românesc. Extrem de sensibila chestiune a Transilvaniei rămăsese nerezolvată la sfârşitul secolului al XIX-lea, după declanşarea mişcării memorandiste din 1892. Începând cu anul 1905, noii conducători ai mişcării naţionale româneşti adoptau activismul, ca mijloc de luptă, cerând autonomia Ardealului şi dreptul locuitorilor de aici de a-şi decide singuri soarta.

Cinci deputaţi români activau în 1910 în Parlamentul de la Budapesta, iar până în preajma declanşării Primului Război Mondial am avea impresia că nu se întâmplă nimic deosebit în planul relaţiilor româno-ungare.

Ziarul „Rumänischer Lloyd” (unul dintre ziarele în limba germană editat la Bucureşti, cu un puternic impact pe plan extern) prezintă un început de an 1914 destul de tumultuos în planul negocierilor româno-ungare. Niciuna dintre părţi nu voia să cedeze. Românii ar fi dorit 70 de mandate în Parlamentul de la Budapesta şi un tratament asemănător cu cel de care se bucurau cehii din partea austriecilor. Chiar dacă contele Tisza ştia că cererile românilor sunt îndreptăţite, nu putea să le dea dreptate. Ar fi fost contrar uzanţelor diplomatice şi contrar intereselor politice ale ţării sale.

Aşa că, încă din lunile ianuarie-februarie ale anului 1914 negocierile româno-ungare se încheiau cu un eşec. Cum Ungaria era asociată Austriei, opinia publică românească le „ura” pe amândouă. Pe una, direct, pe cealaltă, indirect. Iar contele Ottokar von Czernin, un aristocrat din Boemia, asociat unui austriac, putea fi întâmpinat la Bucureşti la modul contradictoriu:cu antipatie şi cu speranţă. Antipatie, pentru că reprezenta interesele austro-ungare, şi speranţă pentru că, numai prin mijlocirea şi înţelepciunea lui, mai exista o posibilitate de a îndrepta relaţiile româno-ungare, poate chiar de a obţine mult-dorita autonomie a Transilvaniei.

Omul Arhiducelui

Ziarul „Rumänischer Lloyd” (Lloydul românesc) îl prezintă pe Czernin drept simpatizant al cauzei româneşti. Pe lângă calităţile sale diplomatice şi simţul politic de necontestat, Czernin avea şi defecte:spre exemplu, înţelegea prea puţin, aproape deloc, limba ungară. În plus, în privinţa situaţiei politice şi economice din România, ambasadorul face confuzii:într-o discuţie cu arhiepiscopul catolic Raymund Netzhammer, contele îşi exprimă regretul că religia lui Carol I nu era „pe calea Vienei”.

Era atât de puţin informat Czernin despre religia catolică a regelui nostru? Altfel, cum se explică faptul că îl credea pe Carol I drept protestant, iar pe regele Ferdinand I al Bulgariei, drept „convertit la altă religie”?Desigur că situaţia cunoştinţelor lui Czernin s-ar fi putut îmbunătăţi dacă timpurile ar fi fost mai liniştite. Acest lucru nu se întâmplă:la 18 iunie 1914 are loc atentatul asupra arhiducelui Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei.

Era pretextul declanşării Primului Război Mondial. Ottokar von Czernin este deplin afectat de acest eveniment deoarece fusese întru totul omul arhiducelui, fiind, din acest motiv, nu prea bine văzut la Ministerul Afacerilor Externe. Influenţa lui era notorie şi se ştie că întreţinea o legătură personală şi epistolară cu moştenitorul tronului. Este momentul în care cariera lui Czernin la Bucureşti era salvată doar graţie intervenţiei personale a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena. Această carieră fragilă este pusă din nou sub semnul întrebării în octombrie 1914, într-o zi în care, în cursul unei vizite, ambasadorul lasă servieta sa diplomatică cu preţioase documente în maşina cu care se deplasa. Un act de uitare, de neglijenţă? Nu neapărat, dacă Serviciul Român de Informaţii şi Contrainformaţii nu ar fi fost, în permanenţă, pe urmele lui Czernin.

Filajul la care era supus ambasadorul se intensificase mai ales după ce Serviciul Secret descoperise un fapt inedit:Victor Verzea, şeful serviciilor poştale, transmitea lui Czernin codul de descifrare al telegramelor corespunzătoare corespondenţei comandanţilor militari şi oamenilor politici. Aşa că servieta uitată a lui Czernin constituia ocazia ideală pentru o revanşă. Iar Serviciile Secrete au chiar noroc:în servietă se găsea cifrul diplomatic şi o listă a informatorilor recrutaţi de spionajul austro-ungar. Agenţii români au sustras rapid documentele din servieta lui Czernin la un atelier fotografic. Apoi, poliţia returnează servieta „intactă”, pretextând că fusese găsită asupra unui hoţ.

Czernin mulţumeşte autorităţilor române pentru profesionalism şi îşi păstrează încrederea că evenimentul respectiv fusese unul nesemnificativ şi izolat. Ca urmare, timp de doi ani, până la intrarea României în război de partea Antantei, vor fi ştiute cu uşurinţă toate comunicările dinspre şi înspre Viena. Contele muşamalizează evenimentul şi păstrează, pe mai departe, relaţii cordiale cu Viena. Cum de se bucura contele de atât de multă trecere la Curtea de la Viena? Sau chiar el furniza informaţii care ţineau, mai degrabă, de activitatea unui spion, iar acum se afla în postura de spionat?

Episodul are şi un epilog:fotografiile documentelor sustrase în toamna anului 1914 au fost găsite în podul casei în care locuise Ionel Brătianu, la începutul anului 1917, când Bucureştiul se afla sub ocupaţia trupelor lui Mackensen. Autorităţile române nu au luat măsuri decisive pentru a-i aresta pe spionii de pe listele lui Czernin, ci i-au pus doar sub o supraveghere mai strictă. În privinţa lui Czernin, este cert că uitarea unei serviete într-o maşină, în Bucureşti, în octombrie 1914, nu i-a produs îngrijorare. Altfel, cum ar fi povestit atât de inocent şi degajat acest incident în Memoriile sale?