Autor 27698 vizualizări


La 1 septembrie 1939 a început campania germană împotriva Poloniei și abia la 2 septembrie 1945 se stingeau definitiv flăcările celui mai devastator conflict din istoria omenirii. Armele au tăcut oficial, dar istoricii au rămas să descifreze enigmele războiului și intențiile conducătorilor.

După șase decenii se poate afirma că această conflagrație s-a caracterizat prin:

- introducerea masivă a tehnicii pe câmpul de luptă;
- rolul dominant al binomului tanc-avion în bătăliile terestre;
- armatele numeroase de infanteriști devin perimate;
- sporirea importanței petrolului în planurile strategilor;
- apariția aviației strategice și dispariția diferenței dintre civili și militari (raiduri de teroare);
- intrarea în era rachetelor și a războiului electronic;
- creșterea importanței rezervelor strategice și a industriei;
- sporirea considerabilă a cantităților de muniții necesare neutralizării pozițiilor inamice;
- creșterea rolului submarinelor ca forță de izbire a flotelor militare și comerciale adverse;
- portavionul a devenit nava capitală a escadrelor în dauna cuirasatelor;
- descoperirile științifice au transformat în arme perimate tehnica statelor lipsite de suficienți savanți și de capacități de producție;
- serviciile de spionaj și de supraveghere radio au dezvăluit intențiile ascunse ale generalilor adverși;
- ideologiile totalitare și militarismul au provocat victime inutile și au lungit inutil durata ostilităților;
- înființarea și extinderea lagărelor de concentrare și exterminare;

Războiul a însemnat o luptă crâncenă pentru supremație în centru între marile puteri. Se pot observa câteva blocuri politico-militare ce și-au disputat piețele de desfacere și zonele cu materii prime. Istoria tradițională subliniază rolul Axei în declanșarea luptelor, dar această alianță n-a funcționat pentru că Japonia a avut o altă poziție față de planurile Berlinului. Franța și Marea Britanie se opuneau tradițional ascensiunii Germaniei și Italiei, dar în 1939 cele două țări nu erau pregătite de o campanie de amploare. Chiar dacă statele europene își disputau întâietatea, istoria era scrisă la Moscova și Washington. 

Cele două superputeri dețineau supremația navală și terestră și dispuneau de resurse strategice de care nu dispuneau ceilalți beligeranți luați împreună. Iosif Vissarionovici Djugașvili a decis la 19 august 1939 că alianța cu puterile occidentale nu este favorabilă Uniunii Sovietice și i-a permis lui Molotov să semneze celebrul pact din 23 august 1939. 

Alianțe schimbate în funcție de interesele de moment 

Pactul Molotov – Ribbentrop a permis armatei germane să atace Polonia, să obțină o victorie fulgerătoare, dar să se aleagă cu un război de uzură pe care nu putea să-l mai câștige. Se poate spune că data de 23 august 1939 este momentul declanșării conflagrației, dar se preferă 1 septembrie din tradiționalism și din dorința de a șterge amintirea odiosului mod de a vinde destinele oamenilor la un pahar de șampanie. 

Alianțele s-au schimbat în funcție de interesele de moment și URSS-ul a devenit prietenul de drum al blocului anglo-american. Prietenia lui I. V. Stalin nu se câștiga însă ușor și spre statul comunist au pornit convoaie de nave încărcate cu arme, muniții și alimente. Nu era însă suficient pentru marele vrăjitor de la Moscova. 

Premierul englez W. Churchill a dat dovadă de un cinism ieșit din comun când la 9 octombrie 1944, fără să fie presat de Stalin, i-a oferit dictatorului sovietic controlul asupra Europei estice în schimbul Greciei și al drumului spre India. Interesele de stat primau în raport cu destinele a 120 de milioane de oameni. 

România, un simplu pion în jocul planetar, era sacrificată fără remușcări. Viețile soldaților au fost închinate zeului Marte pentru că politicienii au dorit capitulare necondiționată,adică distrugerea totală a potențialului economic al adversarului. S-au găsit justificări savante pentru această atitudine, dar nu contează din punct de vedere uman. 

Nici lansarea bombelor atomice din august 1945 nu se poate argumenta decât prin dorința militarilor de a-și testa noile unelte ale morții. Japonia ceruse deja pace, dar SUA și URSS aveau alte obiective decât reducerea numărului de victime. Erau doar inamici și nu contau decât ca simple cifre în statistici. 

Obsesia testărilor s-a extins și după 1945 când au fost sacrificate nave de captură sau cele cu durata de viață depășită. Au dispărut astfel portavionul american Saratoga și crucișătorul german Prinz Eugen. Spectrul radiațiilor nu-i îngrozea decât pe unii pacifiști, dar glasurile lor erau prea firave. Toți conducătorii au avut pe conștiință crime îngrozitoare pe care le-au ascuns în spatele teoriilor istoriografice preluate în spirit necritic de autorii de manuale și de cărți de popularizare.

Companii care au profitat de pe urma războiului

Nici conducătorii marilor companii n-au rămas cu sufletul curat și au fost atrași de câștiguri cât mai mari, adică s-au transformat în adevărați lorzi ai războiului. Se știe că firma I. G. Farbenindustrie a asigurat benzina sintetică pentru Wehrmacht și o mare cantitate de explozibili, dar încasările au crescut și au fost preluate fabrici chimice din Cehia, Polonia și Franța. Firmele Krupp și MAN au stat la baza forței germane de tancuri. Nici firmele americane n-au avut scrupule. 

Standard Oil a livrat benzină Germaniei și Japoniei, iar Ford a construit uzine de camioane și tractoare în Uniunea Sovietică înainte de război. Uzina de tractoare de la Stalingrad nu și-a demonstrat întregul potențial militar pentru că forțele invadatoare au ajuns până în orașul de pe Volga, ceea ce nu era nici măcar de conceput la nivelul conducerii militare sovietice. 

Producția de tancuri a fost impresionantă, dar mult mai mică decât se planificase. Trebuie să se precizeze că unii chimiști au dorit folosirea gazelor toxice pe câmpul de luptă, dar această propunere a fost respinsă chiar de dictatorul Adolf Hitler, care cunoscuse pe propria piele în timpul primului război mondial efectele substanțelor chimice.

Medicii și militarii au făcut experimente îngrozitoare pe civili și prizonieri în numele științei, dar mulți criminali au fost iertați de învingători pentru a se profita de cunoștințele dobândite. Lagărele de concentrare au fost condamnate teoretic de umanitate, dar nu trebuie să se uite că intelectualii au fost vinovați de elaborarea ideilor rasiste.

Democrația și drepturile omului sunt flori fragile în fața intereselor politico-militare și fiecare persoană este datoare să le apere. Turbocapitalismul duce însă la o polarizare socială (20% bogați și 80% săraci) de care poate să profite orice grupare extremistă.

Rămâne un mare semn de întrebare asupra politicii de ascundere în continuare a documentelor elaborate în perioada conflictului armat prin prevederile legilor pentru organizarea și funcționarea arhivelor. Oare de ce se dă ca termen de secretizare un secol? Oare nu cumva se ascunde ceva extrem de interesant în aflarea unui alt adevăr decât cel prezentat astăzi?

Photo via Good Free Photos