Autor 17470 vizualizări


La începutul lunii martie, în 1859, a avut loc una dintre cele mai mari licitaţii de sclavi, la Race Course, în apropiere de Savannah, Georgia. 436 de sclavi au fost scoşi la licitaţie – bărbaţi, femei, copii şi bebeluşi. Săptămâni bune s-a dus vorba despre această licitaţie prin Sud, atrăgând cumpărători din Carolina de Nord şi Sud, Virginia, Georgia, Alabama şi Louisiana. Toate camerele de hotel din Savannah au fost rapid ocupate de valul de vizitatori. În zilele dinaintea licitaţiei au fost realizate excursii zilnice din oraş spre Race Course pentru a explora, evalua şi estima valoarea mărfii umane expuse.

Amploarea vânzării a fost rezultatul împărţirii averii unei vechi familii, care includea două plantaţii. Majoritatea sclavilor nu mai fuseseră vânduţi înainte, îşi petrecuseră întreaga viaţă pe una dintre cele două plantaţii. Regulile licitaţiei erau ca sclavii să fie vânduţi ca „familii” – anume soţ, soţie şi copii. Totuşi, nu exista nicio garanţie că această regulă va fi respectată în toate circumstanţele. Vânzarea a fost atât de mult popularizată, încât a atras atenţia lui Horace Greeley, editor la „New York Tribune”, unul dintre cele mai influente ziare americane din epocă. Greenly era un susţinător al aboliţionismului şi se opunea cu ardoare sclaviei. A trimis un reporter pentru a relata ce se întâmplă la licitaţie, pentru a le arăta cititorilor săi barbarismul inerent fiinţei umane capabile să posede şi să vândă o altă fiinţă umană.

Pregătirile

„Sclavii au rămas la Race Course, unii pentru mai mult de o săptămână, şi toţi pentru patru zile înainte de vânzare. Erau aduşi devreme, astfel încât cumpărătorii care doreau să îi analizeze se puteau bucura de acest privilegiu, deşi niciunul nu a fost vândut în privat. În aceste zile preliminare, adăpostul lor a fost în mod constant vizitat de speculanţi. Negrii au fost examinaţi cu atât de puţină consideraţie ca şi când chiar ar fi fost brute într-adevăr;cumpărătorii le căscau gura pentru a le vedea dinţii, îi ciupeau de membre pentru a vedea cât de musculoşi sunt, îi puneau să meargă de colo colo pentru a vedea dacă şchiopătează, îi puneau să se aplece şi să se îndoaie în diferite moduri ca să fie siguri că nu există vreo rană sau fractură ascunsă;şi pe lângă acest tratament, le puneau zeci de întrebări cu privire la calificările şi realizările lor.

Toate aceste umilinţe au fost îndeplinite fără vreun murmur şi uneori cu veselie binevoitoare – în cazul în care sclavului i-a plăcut aspectul potenţialului cumpărător şi şi-a închipuit că ar putea fi un „mas’r” (n.r., „master”, stăpân) bun.

Dar lanţul scenelor de o tristeţe înduioşătoare nu se termină aici:

Lui ‘Elisha’, sclavul nr. 5 în catalog, i s-a pus pata pe un domn binevoitor de vârstă mijlocie, care inspecta piaţa, şi şi-a folosit puterea de convingere să îl înduplece pe bărbatul generos să îl cumpere pe el, cu soţia, băiatul şi fiica sa, Molly, Israel şi Sevanda, sclavii cu numerele 6, 7 şi 8. Era interesantă seriozitatea cu care bietul om şi-a călcat costumul, ştiind că probabil fericirea întregii sale familii depindea de succesul său, iar argumentele pe care le-a folosit au fost dintre cele mai jalnice. Nu a făcut apel la sentimentele cumpărătorului;nu şi-a pus speranţele în bunătatea şi mila sa, ci doar s-a străduit să arate cât de mult erau valorificaţi dolarii săi în oasele şi sângele pe care îl implora să le cumpere.

Uită-te la mine, mas’r;sunt plantator de orez a-ntâia;sigur nu vei găsi un om mai bun ca mine;niciunul mai bun pe întreaga plantaţie;nici măcar un pic bătrân încă;fac mai multă treabă decât oricând;fac şi puţină muncă de dulgher;mai bine mă cumperi pe mine, mas’r;am fost un servitor bun, mas’r. Şi Molly, soţia mea, Sa, mână rapidă la cules orez;aproape la fel de bună ca mine. Stai aci în faţă, Molly, şi lasă-l pe domnusă vadă.

Molly vine mai în faţă, cu mânile încrucişate peste piept şi face o scurtă şi rapidă reverenţă şi stă mută, căutând să fie atrăgătoare în faţa omului binevoitor. Dar Elisha vorbeşte tot mai repede.

Arată-i lu’ mas’rbraţul tău Molly – braţ bun acesta mas’r– ea face o grămadă de lucruri mai mult cu braţul ăsta. Lasă-l pe bunulmas’r să îţi vadă dinţii Molly – vezi asta mas’r, dinţii toţi regulaţi – este încă o fată tânără. Hai aci, Israel, mergi în jur şi lasă-l pe bunul gentelman să vadă cât de vioi eşti”.

Apoi, arătând spre fetiţa de trei ani care stătatea cu mânuţa sa dolofană în gură, ţinându-se de fusta mamei, neştiind ce să înţeleagă din această scenă:

Micuţa Vardy e doar un copil încă;uşor uşor va fi o fată a-ntâia. Mai bine ne cumperi pe noimas’r, noi suntem un chilipir’ – şi aşa mai departe. Dar bunul gentelman a găsit unde să iasă mai bine la socoteală şi a cumpărat pe altcineva...”

Vânzarea

„Cumpărătorii, care erau prezenţi în număr de aproape 200, s-au îngrămădit în jurul platformei;în timp ce negrii, care nu erau susceptibili de a fi doriţi imediat, s-au adunat în grupuri triste în spate, pentru a privi progresul vânzării în care erau, cu tristeţe, atât de interesaţi. Vântul şuiera afară şi prin partea deschisă a clădirii ploaia bătea înăuntru;barul de la parter şi-a încetat pentru o scurtă perioadă de timp comerţul vioi;cumpărătorii şi-au aprins trabucuri noi, şi-au pregătit cataloagele şi creioanele şi primul lot de bunuri umane a fost condus pe platformă, nu de un om alb, ci de un mulatru îmbrăcat elegant, el însuşi un sclav, care pare să privească vânzarea fraţilor săi, la care asistă superficial, ca pe o mare glumă. S-a anunţat că negrii vor fi vânduţi în „familii”, cum se spune;un bărbat nu va fi despărţit de soţia sa, sau o mamă de un copil foarte mic. În acest aranjament e la fel de multă politică precum umanitate, căci astfel se scapă de mulţi oameni în vârstă, care nu sunt de folos, şi care altfel nu şi-ar fi găsit un cumpărător sigur.

...Expresia de pe feţele tuturor celor care au păşit pe platformă era mereu aceeaşi, exprimând mai multă suferinţă decât este în puterea cuvintelor de a explica. Case ruinate, speranţe spulberate şi inimi rănite era (sic) povestea tristă care putea fi citită pe toate feţele neliniştite. Unele dintre ele priveau vânzarea cu o indiferenţă desăvârşită, fără să facă vreodată o mişcare să se întoarcă de pe o parte pe alta la cuvintele spilcuitului domn Bryan, astfel ca întreaga adunare să aibă o imagine corectă a proporţiilor lor, şi apoi, când vânzarea s-a sfârşit, păşind de pe platformă fără să arunce măcar o privire cumpărătorului, care acum ţinea în mâinile sale întreaga lor fericire. Alţii, din nou, şi-au aţintit privirile pline de nerăbdare de la un cumpărător la altul pe măsură ce licitaţia înainta, încercând cu mare atenţie să urmărească vocea rapidă a adjudecătorului. Uneori, doar două persoane licitau pentru acelaşi sclav, toţi ceilalţi retrăgându-se din competiţie, iar biata creatură de pe platformă, dezvoltând o preferinţă instantanee pentru unul dintre cumpărători în defavoarea celuilalt, privea rivalitatea cu cel mai intens interes, expresia de pe faţa sa schimbându-se cu fiecare ofertă, oprindu-se la un zâmbet fad de bucurie, dacă favoritul său încheia afacerea şi îşi adjudeca proprietatea, sau la o privire plină de disperare dacă celălalt ieşea victorios...

Adjudecătorul a adus pe scenă şi pe familia lui Elisha, cu Molly cea cu braţe zdravene. A anunţat că insistase că şchiopăta de piciorul stâng şi avea mersul stricat, deşi, în ceea ce îl privea, nu credea niciun cuvânt. A pus să fie examinată de un doctor distins din Savannah, care a declarat că Molly a lui Elisha nu era oloagă,   ci doar se prefăcea. Totuşi, domnii trebuiau să judece singuri şi să liciteze în consecinţă. Aşadar, Molly a fost pusă să meargă, obligată să se plimbe în sus şi jos, să coboare şi să urce scările, să facă diverse exerciţii cu picioarele, dar mereu cu acelaşi rezultat – piciorul stând şchiopăta. În final, a fost vândută pentru 695 de dolari (n.r., echivalentul a 15.300 de dolari astăzi).

 Dacă era sau nu oloagă în realitate nimeni nu ştie decât ea, dar trebuie reţinut că pentru un sclav, şchiopătatul sau orice altceva care poate descreşte valoarea sa pe piaţă, este o chestiune de care trebuie să te bucuri. Un bărbat în floarea vârstei, care valorează 1600 de dolari (n.r., aproximativ 35.200 de dolari astăzi) sau aşa ceva, are puţine şanse să fie capabil vreodată să îşi cumpere libertatea, cu micile sale economii. Dar, dacă ar avea o fractură sau  dacă ar pierde un membru sau ar avea orice altă rană care l-ar face mai puţin util proprietarului său şi i-ar reduce valoarea la 300, 400 de dolari şi ar avea o speranţă că poate strânge acea sumă de bani, atunci ar putea, în final, să îşi cumpere libertatea. Libertatea fără sănătate e infinit mai dulce decât sănătatea fără libertate.

Şi aşa, marea vânzare a continuat încă două zile, timp în care au fost vânduţi 429 de bărbaţi, femei şi copii. S-a anunţat că 436 aveau să fie vânduţi, dar câţiva au fost reţinuţi pe plantaţii din cauza bolilor...

Valoarea totală a vânzării se ridică la 303.850 de dolari (n.r., echivalentul a 6.700.000 de dolari azi).” – New York Daily Tribune, 1859, 9 martie

 

www.eyewitnesstohistory.com(2005)

""