Secretul palimpsestului lui Arhimede jpeg

Secretul palimpsestului lui Arhimede

📁 Antichitate
Autor: Bindar Cristian

Ceea ce vezi când deschizi palimpsestul lui Arhimede nu este un text matematic, nici măcar un text scris în greaca veche, este de fapt o carte de rugăciuni. Doar din loc în loc, se mai distinge  un text care fusese scris la 90 de grade  față de rândurile actuale și carea a fost descifrat după anul 2000.

Palimpsestul lui Arhimede este un document vechi de mai bine de 1000 de ani, scris de scribi pe foi de pergament preparat din piele de capră.

arhi jpg jpeg

Elena Badea doctor în chimie, specializată în studiul pergamentelor, în cadrul Universității din Torino, a fost solicitată să ofere informații despre tehnicile de analiză folosite în diagnosticarea și restaurarea pergamentelor, informații care au fost incluse intr-un film documentar despre palimsestul lui Arhimede, în regia lui Vitorio Muscia.

Identitatea colecționarului american care a dat 2 milioane de dolari pe acest document, nu este cunoscută, se spune că ar fi vorba despre cineva din industria high tech, dar nu ar fi Bill Gates. Cert este că odată ajuns în Statele Unite, pergamentul a fost supus la numeroase investigații de diagnosticare, apoi de restaurare și mai ales de revelare a inscrisurilor care îl au ca autor pe Arhimede. Echipele de specialiști au decriptat textul, l-au digitizat și au creat un DVD intercativ. Ultima apariție publică a acestui document a fost în anul 2008 când au fost expuse câteva pagini, înainte de a fi returnat anonimului proprietar. Nu se știe unde și nici în ce condiții este depozitat.