Autor 6794 vizualizări


Scorțișoara a fost utilizată de către oameni  încă din anul 2000 î.Hr. Egiptenii o foloseau ca agent parfumat în timpul procesului de îmbălsămare, precum condimentul asemănător cassia.  Acesta a fost menționat chiar în Vechiul Testament ca ingredient în uleiul pentru ungere. Dovezile sugerează că a fost folosit în întreaga lume antică și că negustorii arabi l-au adus în Europa, unde s-a dovedit a fi la fel de popular. Legenda spune că împăratul roman Nero a ars toată scorțișoara gasită  pe rugul funerar al  soției sale, Poppaea Sabina,  în anul 65 AD, pentru a-i aduce un omagiu și pentru a-și ispăși pedeapsa pentru rolul  pe care l-a avut în moartea acesteia.

 Arabii transportau scorțișoară prin intermediul drumurilor dificile și, din această cauză, cantitatea de scorțișoară era limitată și scumpă, ceea ce a făcut ca utilizarea acesteia să fie un simbol al aristocrației în Europa Evului Mediu. Scorțișoara era căutată deoarece putea fi folosită ca un conservant pentru carne în timpul iernii. În ciuda utilizării sale la scară largă, originile scorțișoarei au fost păstrate secret de comercianții arabi, până în secolul al XVI-lea. Pentru a menține monopolul asupra comerțului cu scorțișoară și de a justifica prețul său exorbitant, negustorii arabi spuneau povești pline de culoare pentru cumpărătorii lor cu privire la locul și modul în care era obținut condimentul de lux.

O astfel de poveste, relatată în secolul al V-lea de către istoricul grec Herodot, spunea că păsările enorme duceau bețe de scorțișoară la cuiburile lor aflate în vârful munților, care nu erau accesibile omului. Potrivit poveștii, oamenii ar fi lăsat bucăți mari de carne de vită sub cuiburile păsărilor. Păsările duceau carnea în cuib, iar din cauza greutății acesteia cuiburile cădeau la pământ, permițând oamenilor să adune bețele de scorțișoară depozitate acolo. O altă poveste fantastică spune că scorțișoara ar fi fost găsită în canioane adânci păzite de șerpi terifianți, iar filosoful roman, Pliniu cel Bătrân (secolul I)  a presupus că scorțișoara a venit din Etiopia, adusă pe plute fără rame sau vele, folosind energia unui  „singur om și curajul său.”

 Pentru a satisface cererea oamenilor pentru scorțișoară, exploratorii europeni au pornit la drum pentru a găsi sursa  misterioasă a condimentului. Cristofor Columb a scris reginei Isabella, susținând că a găsit scorțișoară și rubarbă în Lumea Nouă, dar atunci când a trimis mostre din descoperirile sale, s-a observat că, de fapt, condimentul nu era scorțișoara râvnită. Gonzalo Pizarro, un explorator spaniol, a căutat, de asemenea, scorțișoară în America, traversând Amazonul în speranța de a găsi "Pais de la Canela, " sau "Țara scorțișoarei."

 În jurul anului 1518, comercianții portughezi au descoperit scorțișoară în Ceylon, azi Sri Lanka, și au cucerit regatul-insulă din Kotto, înrobind populația insulei și deținând controlul comerțului cu scorțișoară timp de aproximativ un secol, până când regatul Ceylon-Kandy s-a aliat cu olandezii în anul 1638 pentru a înlătura ocupația portugheză. Olandezii i-au învins pe portughezi, dar au ținut  regatul sub protecție datorită serviciului militar al regatului, așadar, din nou, Ceylon a fost ocupat de către comercianți europeni, predând monopolul asupra scorțișoarei olandezilor pentru următorii 150 de ani. Ceylon apoi a fost preluat de către britanici în anul 1784, după victoria lor în cel de-al patrulea război anglo-olandez, dar până în anul 1800, scorțișoara nu mai era un produs scump și rar, deoarece a început să fie cultivat în alte părți ale lumii. Alte delicatese, precum ciocolata și cassia, care are un gust similar cu scorțișoara, au început să rivalizeze în popularitate.

Astăzi întâlnim două tipuri de scorțișoară:scorțișoară Ceylon și Cassia. Scorțișoara Cassia este produsă, în principal, în Indonezia și are un miros puternic și conține aroma ambelor soiuri. Acest soi mai ieftin este ceea ce cumpărăm, deobicei, din magazine pentru a presăra plăcintele cu mere sau pâinea prăjită. Sortimentul mai scump de scorțișoară Ceylon (cea mai mare parte este încă produsă în Sri Lanka) are o aromă dulce, mai slabă, fiind preferată, atât pentru copt, cât și ca aromă pentru băuturi calde, cum ar fi cafeaua sau ciocolata caldă.