Erou naţional în Finlanda, Mareşalul Mannerheim a fost văzut în URSS şi, prin asta, în lagărul socialist, ca un duşman de moarte al ruşilor. Situarea mormântului său lângă MormântulEroului necunoscuta dat naştere, până în 1989, la scandaluri interne şi externe prilejuite de vizitele unor înalţi oficiali de peste hotare. Unul dintre aceste scandaluri a avut loc la finele lui martie-începutul lui aprilie 1968, cu prilejul vizitei în Finlanda a premierului român Ion Gheorghe Maurer.

Vizita premierului român s-a petrecut între 31 martie-5 aprilie 1968. Acţiune cu ştaif. Îl acompania ministrul de externe, Corneliu Mănescu. Delegaţia stă la Hotel Marski, uzuală adresă de protocol. Ministrul de externe se vede din nou cu omologul, Ahti Karjalainen. Premierul poartă convorbiri cu şeful guvernului de la aceea oră, Mauno Koivisto, viitorul şef de stat. A doua zi îl primeşte, la palatul prezidenţial, Urho Kekkonen, care îl va reţine şi la dejun. Este vizitat campusul politehnicii din Otaniemi, premierul Koivisto oferă o masă la Smolna. Nici ai noştri nu se lasă mai prejos. Dineuri girate de premier şi de ambasadorul român la restaurantul Kalastajatorppa. Se găseşte timp pentru „Don Quijote“ la Teatrul Municipal şi pentru supeul organizat de primărie. Puncte de staţie industriale:Nokia la Salmisaari şi Butvik;dar şi combinatul de celuloză şi hârtie de la Valkeakoski. Un program zeiss, putând constitui pretext de apreciere:cât de în serios au fost luate lucrurile. Ei bine, nu ştiu cât înţeleg că au de spus ziariştii despre toate acestea. Ştiu însă cât tapaj s-a făcut pe episodul care a deschis programul oficial al vizitei. Şi anume, aşa cum scrie în caietul întocmit de organizatori, pe care îl am în mână:„9 h 15. Ceremonie la Mormântul Soldatului Necunoscut“. Aflat în necropola naţională Hietaniemi, cimitirul cuprinde mai multe secţiuni atrăgând atenţia felul în care s-a dorit eternizarea la Helsinki a memoriei soldatului finlandez căzut pe front. Eroul necunoscut este încredinţat memoriei printr-o imensă cruce, precurs de o mică terasă rezervată ceremoniilor oficiale. În stânga, ceva mai în faţă, o amenajare aparte. Aici se află înmormântat mareşalul. Monumentul lui Mannenheim a fost modelat de Wamo Aaltonen. Paralelipiped ambiţios, marcat de însemne militare. Premierul român a depus o coroană de flori în memoria soldatului necunoscut, dar a repetat gestul şi la locul de veci al celui ce va fi mai târziu personalitatea Number Onea istoriei naţionale.

Conotaţiile logicii trunchiate

Bine, şi ce-i cu asta? veţi zice. La fel m-aş întreba şi eu. M-am şi întrebat. Din întâmplare, un coleg al meu, ziarist, s-a găsit în grupul de presă de pe lângă primul-ministru român. De la el am aflat la întoarcerea delegaţiei cele întâmplate. Ce? În continuarea momentului de reculegere în faţa eroului necunoscut, şeful guvernului de la Bucureşti a găsit cu cale să depună o jerbă de flori şi la locul de veci al mareşalului. Şi ce e rău în asta? Nimic, fireşte. Asta într-o logică normală. Într-una trunchiată, orice amănunt capătă conotaţii. Presa de (foarte) stânga a reacţionat. Fiind furtună la Moscova s-au aprins lămpile avertizoare la Helsinki.

Să urmărim evenimentele în desfăşurarea lor. Ambasada română transmite Centralei, la 8 aprilie – vizita se încheiase vineri 5 aprilie, dimineaţa – un raport asupra acţiunii. Ce rezultă? Până în prezent – cred că redactarea este anterioară, dar aşteptase aprobarea de rigoare – vizita delegaţiei române se desfăşoară conform programului. Gazdele, la toate nivelurile, acordă o atenţie deosebită, străduindu-se să-i asigure un cadru cât mai favorabil. Partea finlandeză a manifestat interes şi dorinţa ca negocierile pentru definitivarea textului acordului cu privire la desfiinţarea vizelor şi a protocolului de schimburi culturale să fie încheiate cât mai repede, pentru ca acestea să poată fi semnate la data stabilită în program. Oficialităţile finlandeze, începând cu primul-ministru, M. Koivisto, ministrul de externe, A. Kmjalainen, precum şi funcţionarii superiori din MAE finlandez apreciază pozitiv convorbirile oficiale, subliniind îndeosebi modul deschis şi foarte clar în care premierul român abordează problemele în discuţie. Majoritatea personalităţilor şi funcţionarilor superiori din cadrul MAE şi din alte cercuri cu care s-a discutat „şi-au exprimat acordul şi simpatia faţă de politica de independenţă, fermă şi consecventă promovată de România, precum şi faţă de modul în care ţara noastră aplică principiile de bază ale relaţiilor dintre state cu orânduiri sociale diferite“.

Prânzul oferit de preşedintele Finlandei, Urho Kekkonen, s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte amicală. Preşedintele Kekkonen a acceptat cu multă plăcere invitaţia de a vizita România (o va face anul următor). La recepţia dată de ambasador, au participat aproape toţi membrii guvernului, în frunte cu primul-ministru finlandez, precum şi preşedintele parlamentului şi cei doi vicepreşedinţi. Unii reprezentanţi ai ţărilor socialiste la Helsinki, printre care cei ai RD Germane, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, şi-au manifestat surprinderea pentru faptul că s-a reuşit, într-un timp foarte scurt, să se semneze trei acorduri (rutier, desfiinţarea vizelor şi protocolul cultural), în timp ce ei se străduiesc, de ani de zile, să încheie un document cultural, fără însă să reuşească. Reprezentantul RD Germane a rugat chiar să i se dea o copie a celor trei documente semnate, întrucât intenţionează să propună părţii olandeze negocieri privind aceleaşi domenii.

Mormâmtul mareşalului Mannerheim, din Helsinki

Şi acum, reţinem:„De o deosebită apreciere s-a bucurat gestul delegaţiei române, de a depune o coroană de flori la monumentul lui Mannerheim. O serie de personalităţi ca:Vanamo, secretar de stat în MAE, Pekka Silvola, secretar general al partidului de centru, R. Hyvärinen, directorul Direcţiei politice din MAE, cei doi aghiotanţi ai preşedintelui Kekkonen, Santa Vori, scriitor, fost preşedinte al Uniunii scriitorilor finlandezi, Erkki Hatakka, şeful secţiei de ştiri externe a radioteleviziunii finlandeze, mulţi alţii şi-au exprimat admiraţia şi recunoştinţa pentru gestul delegaţiei românede a depune această coroană, pe care l-au apreciat astfel:a) Conducătorii români s-au dovedit şi de această dată buni cunoscători ai sentimentelor poporului finlandez, sentimente pe care ştiu să le respecte (aprecierea aparţine lui Vanamo şi Pekka Sivola);b) Un act politic, prin care România confirmă încă o dată poziţia sa independentă (Hanikainen, directorul Direcţiei protocol din MAE). Prin acest gest, România şi-a câştigat noi simpatizanţi în Finlanda. (Pekka Sivola şi Erkka Hatakka).“

Comuniştii finlandezi s-au supărat

Aprecieri explicabile, ca şi ce urmează:„Unii membri din conducerea Partidului Comunist Finlandez şi-au exprimat însă nemulţumirea pentru faptul că delegaţia română a depus o coroană de flori la monumentul lui Mannerheim“.Avem detalii:„cu ocazia recepţiei din 2 aprilie, Anna Liisa Hyvonen, membră în Biroul Politic al CC al PCF, în discuţia avută cu primul-ministru român şi-a arătat surprinderea:nemulţumirea personală faţă de acest gest. Olavi Poikolainen, secretar cu problemele internaţionale, şi-a exprimat, faţă de ambasador, protestul personal, iar Erki Salomah vicepreşedinte al PCF, şi-a exprimat indignarea pentru acelaşi lucru faţă de un alt diplomat român. Din unele informaţii existente rezultă că în cadrul CC al PCF ar fi existat păreri pentru a se comunica în mod public dezacordul faţă de gestul delegaţiei române“.

Pânăla urmă nu s-a întreprins nimic pe linie de partid în acest sens. Numai Uniunea studenţilor socialişti (de sub influenţa P.C.F.) a publicat în presa din 3 aprilie o declaraţie prin care dezaprobă depunerea coroanei de flori la monumentul Mannerheim de către delegaţia română. Câteva persoane au dat telefon la ambasadă, exprimându-şi dezacordul în aceeaşi problemă. Intervine în relatare elementul mai greu de catalogat, după opinia mea:„În ziua de 3 aprilie, primul-ministru român, în calitatea sa de membru al Comitetului Executiv şi al Prezidiului Permanent al CC al PCR, a depus – în afara programului oficial – o coroană de flori la monumentul luptătorilor comunişti finlandezi“.

Aici este cazul pentru reflecţii. Şeful guvernului de la Bucureşti, cu bună ştiinţă şi bună credinţă, executase un moment protocolar uzual la acest nivel. Ipoteze:a) cunoscând subiectul în toată sensibilitatea sa – Moscova şi aripa politică de stânga finlandeză îl priveau pe Mannerheim drept luptător antisovietic (pe principiul prietenul duşmanului meu îmi devine duşman) – şi-a asumat cu demnitate gestul;b) oaspetele n-a fost informat cu rigurozitate asupra stării de spirit încă fracturată în jurul mareşalului şi s-a văzut într-o situaţie delicată. Decizia de a depune flori şi la monumentul luptătorilor comunişti susţine varianta din urmă. Pentru că dacă făcând pe plac autorităţilor – protocolul este oficial, nu? – şeful delegaţiei a respectat întru totul ceremonialul iniţial, cu luarea în consideraţie a consecinţelor (frustrări ale unui segment politic), este una. Făcând-o, fără a lua în seamă conştient eventuale reacţii, poate fi interpretat ca o probă de conduită verticală, cu conştiinţa efectuării unei operaţii ce nu trebuie să ţină cont de intemperii de sezon.

Dar dacă s-a întâmplat ce ştim numai pentru că protocolul a uitat să îl prevină pe şeful delegaţiei asupra consecinţelor probabile, ne aflăm într-o altă situaţie. Faptul că s-a dus – forţat de împrejurări – şi la monumentul eroilor comunişti (provocând, sigur, grimase oficialităţilor) asta seamănă a dregere de busuioc şi nimic altceva. Monumentul acela, situat în apropiere de stadionul olimpic din câte ştiu eu, consacră omagiul la adresa gărzilor roşii combatante în războiul civil din 1918 contra alb-gardiştilor conduşi de Mannerheim şi fugăriţi de acesta preţ de câteva luni (nu fără a provoca pierderi serioase în rândul trupelor). De-ar fi fost ambele momente protocolare prinse în program, jos pălăria! Dar aşa? Nu poţi să nu te întrebi:a meritat tevatura? Ca operaţie de imagine internaţională am avut pe moment de câştigat. Dar nu orice partidă de cărţi câştigată face din tine un campion. Mai intervin şi alte evoluţii. Într-o convorbire avută în ziua de 16 aprilie de doi diplomaţi români cu Jukka Rusi, secretar cu informaţiile al guvernului finlandez, acesta, referindu-se la depunerea coroanei de către delegaţia guvernamentală română la mormântul lui Mannerheim, a arătat că s-a discutat foarte viu în rândurile deputaţilor din parlament. Marea majoritate a deputaţilor au aprobat gestul delegaţiei române, apreciindu-l ca o confirmare a politicii de independenţă a României. Guvernul, a continuat Rusi, a apreciat acest gest ca un act politic favorabil relaţiilor dintre cele două ţări, act la care, la drept vorbind, partea finlandeză nu se aştepta. Într-o altă convorbire cu Armas Alhava, şeful securităţii finlandeze, acesta a relatat că din datele pe care ei le deţin, peste 80% din populaţia finlandeză aprobă şi se bucură de gestul făcut de delegaţia română prin depunerea unei coroane la mormântul lui Mannerheim. La nivel oficial – reacţie normală, aşteptată.

Atac comunist sub pseudonim

Dar acelaşi Alhava a relatat în continuare că, cu ocazia unui cocteil la ambasada sovietică, ambasadorul URSS, Kovaliov, şi-a exprimat nedumerirea şi protestul pentru gestul delegaţiei române de a depune o coroană pe mormântul lui Mannerheim, gest „patronat“ de securitatea finlandeză. Din cele afirmate de Alhava, ambasadorul sovietic era foarte enervat şi, pe un ton ridicat, a spus că împotriva acestui gest el a protestat la preşedintele Kekkonen, primul-ministru Koivisto şi la şefii partidelor politice, precum şi faţă de partea română. Kovaliov ar fi afirmat că depunerea coroanei pe mormântul lui Mannerheim reprezintă un afront adus URSS, mai ales că este făcut cu câteva zile înainte de sosirea delegaţiei guvernamentale sovietice în Finlanda. Dacă pe sovietici doream să-i irităm, e clar că am reuşit-o cu vârf şi îndesat. Dovadă în plus? În ziarul „Paivan Sanomat“ din ziua de 25 aprilie a apărut un articol cu titlul „Florile României“semnat cu pseudonimul, , Ajansalto“ (valurile timpului). În legătură cu conţinutul articolului, care se referă la depunerea acelei coroane de flori pe mormântul lui Mannerheim de către delegaţia guvernamentală română, ambasada precizează într-o telegramă:

1. Ziarul „Paivan Sanomat“ este organul oficial al fracţiunii social-democrate fiind cunoscut ca un organ sub influenţă directă sovietică.

2. Articolul a apărut la nouă zile după un discurs rostit în cadrul Asociaţiei Paasikivi de către ambasadorul sovietic, Kovaliov, în care acesta şi-a exprimat dezaprobarea faţă de pregătirile care se fac în vederea sărbătoririi, în luna mai, în oraşul Tampere, a 50 de ani de la războiul civil din 1918, când Mannerheim a condus luptele împotriva gărzilor roşii.

3. Părerea ambasadei este că acest articol ar fi de inspiraţie sovietică. Vine la un interval de peste trei săptămâni de la depunerea coroanei, iar în textul său sunt folosite aceleaşi elemente care s-au utilizat în declaraţia de protest a Organizaţiei Studenţilor Socialişti (de sub influenţa P.C. Finlandez), de către unii membri ai conducerii şi activişti ai P.C. Finlandez în convorbirile care au avut loc cu membrii delegaţiei şi cu lucrători ai ambasadei. Rezultă că acest articol face parte dintr-o activitate mai largă care vizează ţara noastră. Avem în vedere articolul lui Ville Pessi, apărut în ziarul „Kansan Uutiset“ din 24 aprilie un alt articol apărut recent, semnat de Szirmai etc. Acest aspect iese cu atât mai mult în evidenţă cu cât atunci când mareşalul Tito (1965) a depus flori la mormântul lui Mannerheim sau când preşedintele Poloniei Ochab (1965) şi mareşalul Spichalsky (1967) au onorat mormântul lui Mannerheim, oprindu-se în faţa acestuia şi salutându-l, nu s-a făcut atâta tapaj.

Ambasadorul român la Moscova ia cunoştinţă de supărarea ruşilor

Să mai întârziem şi asupra acestei telegrame trimise de ambasadorul nostru la Moscova, Teodor Marinescu:„La 6 aprilie 1968, orele 20.00(!) am fost convocat la MAE al URSS de către V.V. Kuzneţov, prim-adjunct al ministrului afacerilor externe. Kuzneţov a spus că este însărcinat să-mi facă o declaraţie al cărei text este următorul:«După comunicările pe care le avem din Helsinki, delegaţia guvernamentală română, condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, tovarăşul Maurer, a depus, la iniţiativă proprie şi în afara programului oficial, o coroană de flori la monumentul lui Mannerheim – un duşman al Uniunii Sovietice, aliat al lui Hitler, care a iniţiat atacul contra URSS. Depunerea coroanei la monumentul lui Mannerheim a creat nedumerire în Uniunea Sovietică. Este o acţiune neprietenească, în contradicţie cu principiile relaţiilor frăţeşti. Noi o condamnăm. Faptul depunerii coroanei la monumentul lui Mannerheim stârneşte condamnare şi în Finlanda, ale cărei cercuri progresiste consideră acest act ca nelalocul lui, venind din partea premierului unei ţări socialiste». Kuzneţov nu a adăugat nimic la cele citite, repetând că aceasta este declaraţia pe care a fost însărcinat s-o facă. Am răspuns că resping în mod hotărât aprecierea dată acestui act protocolar. Am subliniat că, fără a face alte comentarii în legătură cu această acţiune protocolară, resping semnificaţia ce se încearcă a i se da şi aprecierea conţinută în declaraţia ce mi-a fost făcută. Kuzneţov a spus că Mannerheim este o figură foarte cunoscută prin aceea că a fost organizatorul tuturor campaniilor antisovietice, a condus toate acţiunile contrarevoluţionare, de înăbuşire a mişcării revoluţionare, a împuşcat muncitori, a fost aliatul lui Hitler. În mod obiectiv, a cinsti un reacţionar nu poate fi privit decât ca un act neprietenesc, a spus Kuzneţov, adăugând că nu vrea să facă alte comentarii. Kuzneţov a spus că el crede că voi raporta guvernului şi a adăugat că, «dacă doresc» îmi poate da textul declaraţiei pe care mi-a citit-o“.Ambasadorul a refuzat să primească textul declaraţiei.

Statuia ecvestră a lui Carl Gustav Emil Mannerheim, Helsinki

Nu vreau să fiu rău înţeles. Nu sunt între cei care regretă gestul primului-ministru. Rămân la părerea mea. Ne aflam pe un moment al axei timpului în care argumentele noastre de independenţă se puteau uşor cuantifica şi demonstra. Eram după Declaraţia din aprilie, după lansarea relaţiilor diplomati ce cu RF Germania, după războiul de şase zile din Orientul Mijlociu. Şi aveau să mai vină – invazia de la Praga, vizita lui Nixon la Bucureşti, clauza, CSCE-ul cu tot cortegiul de momente coregrafice de mare efect ale diplomaţiei române. Întrebare:era nevoie de acel tsunami într-un pahar cu apă? Era totuşi aşa de simplu să-l prevenim. Cu o condiţie:să nu ni-l fi dorit neapărat într-un exerciţiu euforic care ne câştigase.

Discut cu Seppo Siren despre „episodul florilor“. A fost implicat în pregătirea şi desfăşurarea programului din partea finlandeză ca translator de limba română. A studiat în România şi s-a deplasat la Bucureşti de zeci de ori după aceea. Ce rezultă din spusele lui? a) Ambasada a fost chestionată de Bucureşti:unde se depun, prin protocol, flori de către şefi de guvern în vizită oficială? b) Răspunsul ambasadorului Vancea:la Mormântul eroului necunoscut şi la mormântul mareşalului Mannerheim;c) Bucureştiul acceptă, în lipsa altor precizări, regula casei, cum ar fi detaliul că nici alte delegaţii nu au urmat-o, preferând variante de traseu. (Eu unul sunt informat că decisivă s-a dovedit recomandarea şefului de protocol finlandez);d) Urmează scandalul intern cunoscut, prefaţă la scâncelile de mai târziu ale Kremlinului;e) Delegaţia română se vede în dificultate. Primul-ministru decide compensatoriu să facă loc în program şi unui drum la monumentul gărzilor roşii unde să depună flori, din proprie iniţiativă (ştim noi din spusele ambasadei), la sugestia conducerii partidului comunist finlandez, interesat să mulţumească vecinii din est, dar să şi salveze propriile bune relaţii – politice – cu Bucureştiul (ne spune, şi îl credem, Seppo).

Aşadar, o gafă (mică, de protocol) prezentată în staniolul convenabil al gestului deliberat, încadrat în caroiajul principiilor de altitudine. Cât îl priveşte pe ambasador, el avea să fie rechemat la scurt timp şi se va vedea trimis demonstrativ (spune Seppo) într-o ţară africană (unde îl prinde, în post, sfârşitul).

Note

* Primul-ministru român Ion Gheorghe Maurer, conducătorul delegaţiei române în Finlanda