Sârbii încep să îşi judece criminalii de război jpeg

Sârbii încep să îşi judece criminalii de război

📁 Comunism
Autor: Redacția

Parchetul sârb a demarat o anchetă privind originea averilor a 22 de persoane, condamnate sau acuzate pentru crime de război, cu scopul de a stabili dacă ele le-au obţinut prin jefuirea victimelor lor, au declarat, miercuri, surse oficiale, citate de AFP.

"Parchetul pentru crime de război a demarat o anchetă privind originea bunurilor a patru bărbaţi condamnaţi pentru crime de război comise în Bosnia şi alte 18 de persoane suspectate că au comis atrocităţi în timpul conflictului din Kosovo (1998-99)", a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului, Bruno Vekarici.

Parchetul va încerca să stabilească originea fondurilor care i-au permis lui Slobodan Medici, fost comandant al unei unităţi paramilitare numite Scorpionii, să obţină aproximativ 30 de case în timp ce era comandantul acestei unităţi, potrivit lui Vekarici.

Slobodan Medici şi alţi trei foşti membri ai unităţii paramilitare au fost condamnaţi în aprilie 2007 de justiţia sârbă la pedepse de până la 20 de ani de închisoare, pentru că au participat în 1995 la masacrarea a aproximativ 8.000 de musulmani din Srebreniţa, în Bosnia orientală.

Justiţia va lua o decizie şi în privinţa averilor altor 18 persoane, acuzate că au ucis peste 40 de albanezi din Kosovo în mai 1999 şi că le-au furat bunurile, în satul Cuska, din vestul Kosovo. Este vorba despre foşti membri ai unităţii paramilitare sârbe "Cakali".

Dacă ancheta dovedeşte că averile celor 22 de suspecţi au fost obţinute prin jafuri comise în timpul conflictelor, Parchetul va cere ca ele să fie confiscate, potrivit lui Vekarici.

Legile sârbe permit confiscarea temporară a bunurilor ce ar fi fost obţinute de organizaţiile de crimă organizată sau în timpul conflictului, chiar înainte de condamnarea suspecţilor.

Serbia a confiscat deja averi ale unor persoane acuzate sau condamnate pentru fapte legate de crima organizată, dar aceasta este prima sa anchetă de acest fel vizând persoane care au participat la comiterea de crime de război.