Autor 6379 vizualizări


25 august 2000, Sierra Leone. Unsprezece militari britanicişiun locotenent din armata Republicii Sierra Leone au fost luaţi ostatici în cursul unei misiuni de patrulare de o grupare rebelă locală, autointitulatăWest Side Boys. Au urmat două săptămâni de negocieri care nu au dus la niciun rezultat. La 10 septembrie, în urma unei operaţiuni executate în forţă asupra a două obiective, trupele speciale britanice i-au eliberat pe ostatici şi practic au zdrobit mişcarea rebelă.

Fostă colonie britanică, Sierra Leone şi-a cîştigat independenţa în anul 1961. Însă abundenţa resurselor sale minerale (diamante, bauxită şi titaniu), în loc să îi asigure stabilitate şi prosperitate noului stat, a fost un adevărat blestem. Sierra Leone a căzut victimă corupţiei politice, foametei, sărăciei, loviturilor de stat şi războaielor civile. Mărul discordiei au fost, bineînţeles, „diamantele însângerate” pe care atât guvernele care s-au succcedat la putere cât şi insurgenţii şi le-au disputat cu înverşunare. Situaţia s-a agravat în 1991, când Frontul Unit Revoluţionar (RUF), condus de un fost caporal, Foday Sankoh, a lansat din Liberia o puternică ofensivă asupra ţării. În câţiva ani, insurgenţii au reuşit să ocupe zone întinse din Sierra Leone, câştigându-şi, totodată, o reputaţie cumplită prin crimele, mutilările (tăierea mâinilor în scopul intimidării), violurile, torturile şi numeroase alte abuzuri comise atât împotriva adversarilor dar şi a civililor nevinovaţi. De asemenea, mii de copii au fost recrutaţi forţat şi folosiţi în lupte atât de către RUF cât şi de forţele guvernamentale, care l-au capturat pe Foday Sankoh. În ianuarie 1999, o forţă compusă din insurgenţi RUF şi ai facţiunii Consiliul Revoluţionar al Forţelor Armate (AFRC) susţinuţi de mercenari liberieni au lansat o puternică ofensivă asupra capitalei Freetown. În peisaj a apărut un nou actor, West Side Boys, o facţiune desprinsă din AFRC, trecută de partea guvernului. Înţelegerea a durat puţin timp, West Side Boys refuzând să se integreze în forţele guvernamentale. Curând, aceştia au reluat vechile activităţi criminale.

  UNAMISIL şi operaţiunea Palliser

În octombrie 1999, Consiliul de Securitate al ONU a votat rezoluţia 1270 privind desfăşurarea unei forţe internaţionale de menţinere a păcii în Sierra Leone (UNAMISIL). În număr de 11.000, trupele UNAMISIL nu au putut face faţă, totuşi, brutalităţii dezlănţuite a rebelilor.

Deteriorarea continuă a situaţiei a determinat fosta putere colonială, Marea Britanie, să trimită o forţă militară de intervenţie în Sierra Leone. Operaţiunea Palliser a fost lansată în mai 2000, aceasta vizând să îi protejeze pe cei aproximativ 1.300 de civili străini din Freetown, printre care se aflau şi numeroşi britanici. În scurt timp, militarii britanici au eliberat drumul care lega Freetown de aeroportul internaţional Lungi. Paraşutiştii britanici au evacuat sute de civili. Ulterior, ei au fost înlocuiţi de o puternică forţă amfibie, compusă din nava portelicopter HMS Oceanla bordul căreia se afla comandoul 42 Royal Marines şi 10 elicoptere, şi nava auxiliară RFA Sir Percivale. Pentru instrucţia forţelor locale, asigurarea securităţii populaţiei şi colectarea armamamentului predat de insurgenţi au fost trimise, succesiv, batalionul 2 al Royal Anglian Regiment, urmat, la 22 iulie 2000, de batalionul 1 al Regimentului Royal Irish Rangers (RIR).

 

Capturaţi în mijlocul junglei

În după amiaza zilei de 25 august, o patrulă formată din trei vechicule de teren cu 11 soldaţi conduşi de maiorul Alan Marshall şi locotenentul Musa Bangora, din armata naţională a Republicii Sierra Leone, a efectuat o vizită la Masiaka, unde se afla batalionul iordanian din cadrul UNAMISIL. În timpul discuţiilor avute cu colegii lor iordanieni, ofiţerii britanici au aflat că West Side Boys intenţionează să se conformeze invitaţei lansate de ONU către grupările rebele din Sierra Leone de a depune armele. La întoarece, patrula s-a aventurat pe un drum secundar care ducea spre satul Magbeni, unde se zvonea că s-ar afla rebelii.

Deodată, cele trei vehicule Land Rover cu care se deplasau militarii britanici au fost înconjurate de numeroşi West Side Boys înarmaţi.Pretextând că vor să îşi consulte mai întâi şeful, rebelii i-au reţinut.Nu era pentru prima dată când o patrulă britanică se deplasa prin teritoriul controlat de West Side Boys, iar relaţia cu aceştia funcţionase până atunci în limitele rezonabilului. De data aceasta, însă, situaţia era diferită:liderul rebelilor, Foday Kallay, în vârstă de numai 24 de ani, fost sergent în armata din Sierra Leone, era profund nemulţumit din cauza dezintegrării grupului său, numeroşi West Side Boys dezertând pentru a-şi preda armele trupelor UNAMISIL. De asemenea, el vedea în vizita neanunţată a militarilor britanici o sfidare la adresa autorităţii sale. Crizaa escaladat rapid odată cu apariţia lui Kallay.

 

West Side Boys

           

Încercând să-i împiedice pe rebeli să îl dezarmeze, Marshall a fost bătut cu brutalitate de aceştia. Britanicii au fost dezarmaţi şi, după ce li s-au luat toate efectele personale, au fost transportaţi cu barca peste cursul râului Rokel, în satul Gberi Bana, unde se afla cartierul general al lui Foday Kallay.  

Negocieri

Odată ce informaţia privind capturarea celor 12 militari a fost confirmată, responsabilii Foreign Office-ului şi ai Ministerului Apărării au căutat să se asigure că militarii sunt în viaţă. Autorităţile de la Londra au trimis o echipă de negociatori condusă experimentatul commandant al batalionului 1 RIR, locotenent-colonelul Simon Fordham. Această echipă includea şi prezenţe mai discrete precum doi ofiţeri ai unităţii pentru Negociere în caz de Criză şi Eliberarea Ostaticilor din cadrul Poliţiei Metropolitane şi doi membri ai faimosului regiment 22 Special Air Service al forţelor speciale britanice.

În cursul întâlnirii din 27 august, Foday Kallay le-a cerut emisarilor britanici eliberarea lui Sankoh, precum şi provizii şi medicamente, în schimbul eliberării ostaticilor. Două zile mai târziu, ca urmare a solicitării făcute de Fordham, la discuţii au participat şi doi ofiţeri britanici capturaţi, drept garanţie că prizonierii sunt bine trataţi. După ce a salutat, unul dintre ostatici, căpitanul Flaherty, a dat mâna cu Fordham. În acel moment, colonelul a simţit că Flaherty i-a strecurat pe neobservate ceva în palmă. Abia după încheierea întâlnirii, Fordham a descoperit că ţinea în mână o hartă miniaturală, dar foarte detaliată a satului Gberi Bana, desenată în secret de ostatici.

            La 30 august, West Side Boys au eliberat cinci britanici, primind în schimb un telefon prin satelit şi medicamente. Cei cinci soldaţi au constituit o adevărată mină de informaţii pentru autorităţile care plănuiau deja o operaţie de salvare.

În zilele care au urmat, situaţia celor şase ostatici a devenit din ce în ce mai periculoasă. Răpitorii, încurajaţi ca urmare a concesiilor făcute de guvernul britanic şi aflaţi sub influenţa canabisului şi cocainei pe care le consumau zilnic, îşi tratau prizonierii cu brutalitate. Execuţiile înscenate şi bătăile administrate de rebelii care păreau că pierduseră simţul măsurii făcuseră viaţa ostaticilor un adevărat calvar. Bangura, considerat „trădător” de West Side Boys, a avut parte de un tratament şi mai dur.

Potrivit informaţiilor obţinute de MI-6 pe teren, cei şapte ostatici erau deţinuţi în continuare la Gberi Bana. Pe malul opus al râului Rokel, la o distanţă de 400 de metri, în satul Magbeni, se afla o important bază a rebelilor, unde erau ţinute vehiculele şi armele capturate de la militarii britanici.

 

Pregătiri de luptă

Îngrijoraţi, prim-ministrul Tony Blair şi ministrul de externe Robin Coook l-au convocat pe şeful Statului Major al Apărării, generalul Sir Charles Guthrie. Comitetul pentru situaţii de criză (COBR) condus de premier a dispus pregătirea unei operaţiuni militare de salvare.

Aproximativ 70 de militari aparţinând escadronului D al regimentului 22 SAS şi Special Boat Service (SBS), unitatea omoloagă din cadrul Royal Marines, urmau să constituie principala forţă de intervenţie, misiunea acesteia fiind de a elibera ostaticii şi de a neutraliza ameninţarea reprezentată de West Side Boys. Deoarece existau informaţii potrivit cărora numeroşi rebeli se aflau şi în satul Magbeni, la mică distanţă de Gberi Bana, directorul Forţelor Speciale, generalul-maior John Holmes a apreciat că efectivul oferit de SAS şi SBS era insuficient pentru a îndeplini misiunea. La 30 august, compania A a batalionului 1 Paraşutişti (1 PARA) a primit ordin de mobilizare pentru a participa la operaţiune. Aceasta a primit ca întăriri plutonul de cercetare, plutonul de mitraliere grele, o grupă de mortiere, patru lunetişti, o echipă medicală şi una logistică, toate din cadrul 1 PARA. Supuşi unui riguros proces de selecţie înainte de a fi admişi în regimentul având deviza Semper paratus(„mereu pregătit”), paraşutiştii sunt consideraţi superiori ca nivel de pregătire celorlalţi infanterişti din armata britanică. De altfel, militarii 22 SAS provin, în proporţie de 60% din rândul paraşutiştilor.

 

                           Luptători SAS în Sierra Leone

 

La 5 septembrie, două echipe formate din luptători ai SAS au pătruns în zonă la bordul unor mici ambarcaţiuni conduse de colegii lor din SBS, ascunzându-se în zona mlăştinoasă şi cu vegetaţie densă din apropierea satului Magbeni. Timp de câteva zile, aceştia au efectuat o recunoaştere amănunţită, transmiţându-le planificatorilor operaţiunii de salvare informaţii importante cu privire la forţele rebelilor şi la locurile favorabile aterizării elicopterelor ce urmau să transporte forţa de intervenţie.  

În aceeaşi zi, cei 130 de paraşutişti au ajuns în Sierra Leone, fiind încartiruiţi la Hastings, oraş situata la 50 km sud de Freetown, alături de colegii lor din SAS şi SBS. În zilele următoare forţa de intervenţie a efectuat mai multe exerciţii de repetiţie a operaţiunii de salvare într-un complex care reproducea la scară naturală satele Magbeni şi Gberi Bana.

 

                        Militari din cadrul 1PARA

           

Ca mijloace de transport pentru forţa de asalt au fost trimise în Sierra Leone3 elicoptere de tip Chinook HC2 aparţinând escadrilei 7 operaţii speciale a Royal Air Force. Acoperirea aeriană urma să fie asigurată de  două elicoptere de atac Lynx Mk7 ale escadrilei 657 a armatei terestre, înarmate cu un tun calibru 7, 62 mm şi un elicopter de atac Mil Mi-24 “Hind” dotat cu mitralieră de 12, 7 mm, aparţinând forţelor locale.

Potrivit informaţiilor obţinute pe teren, în fiecare din cele două sate se aflau între 50-100 de membri ai grupării West Side Boys. Aceştia erau înarmaţi cu arme de asalt AK-47, mitraliere grele, aruncătoare de tip AG-7, mortiere, mine antipersonal şi grenade, dar mai dispuneau şi de un tun antiaerian jumelat ZPU-2 calibrul 14, 5 mm şi armele de pe vehiculele capturate de la militarii britanici. În plus, cei mai mulţi erau hotărâţi să lupte cu îndârjire în cazul unui atac.

            În condiţiile în care realizarea efectului surpriză era imposibilă din cauza zgomotului puternic al motoarelor elicopterelor, atacatorii mizau pe viteză şi putere de foc, pentru a nu le da timp rebelilor să reacţioneze şi să îi ucidă pe cei şapte ostatici.

           

Pe viaţă şi pe moarte

Operaţiunea Barras a fost lansată la ora 6.15, duminică, 10 septembrie. Cele trei elicoptere pline cu trupele de commando au parcurs dinstanţa dintre Hastings şi tabăra rebelilor în mai puţin de o jumătate de oră.

Asaltul a debutat prin focul puternic executat de elicopterele de atac asupra celor rebelilor din cele două sate pentru a împiedica riposta acestora împotriva trupelor de intervenţie. Piloţii elicopterelor de transport au dispersat, totuşi, capcane termice pentru a devia eventualele tiruri cu lansatoare portative de rachete sol-aer asupra aparatelor.

Ajunşi deasupra satului Gberi Bana, luptătorii SAS au efectuat rapid coborârea liberă pe funie din elicoptere. Încă mahmuri după excesele din zilele trecute şi confuzi din cauza tirului elicopterelor, West Side Boys au reacţionat haotic în primele clipe. Ajunse la sol, trupele de comando au angajat lupta împotriva rebelilor care, dezemeticindu-se, au ripostat cu înverşunare. Se pare că încă din primele minute ale asaltului, soldatul Bradley Tinnion a fost grav rănit. Evacuat de urgenţă la bordul navei Sir Percivale, el nu a mai putut fi, totuşi, salvat. În scurt timp, majoritatea rebelilor au fost neutralizaţi. Foday Kallay a fost capturat după ce a fost găsit ascunzându-se sub un pat. Soţia sa „Mamy Kallay” a fost mai puţin norocoasă:ea a căzut luptând cu arma în mână împotriva britanicilor. După numai 20 minute, ostaticii au fost eliberaţi şi transportaţi la bordul unui elicopter spre Freetown, în timp ce lupta continua cu furie. Rezistenţa, mult mai puternică decât fusese estimată iniţial, a fost învinsă după nu mai puţin de patru ore de luptă.

 

 

Paraşutiştii au fost desantaţi în două valuri successive în zona mlăştinoasă din Magbeni într-un loc marcat de echipa SAS de recunoaştere, fiind întâmpinaţi de West Side Boys cu foc susţinut. În surt timp, comandantul companiei, maiorul Matthew Low, a fost rănit de explozia unui proiectil de mortier. Comanda a fost preluată de locţiitorul său, căpitanul Danny Matthews, sosit împreună cu al doilea val de atac. Cei 13 britanici răniţi au fost transportaţi de urgenţă la Freetown sau la bordul Sir Percivale. Paraşutiştii au învins rezistenţa rebelilor şi au înaintat ocupând clădire după clădire. La ora 8, lupta era încheiată. Satul a fost securizat împotriva unui eventual contraatac din partea rebelilor fugiţi în pădure. Spre surpriza lor, paraşutiştii britanici au descoperit 22 de prizonieri, dintre care cinci femei, capturaţi de West Side Bys din rândul localnicilor. Armamentul şi vehiculele rebelilor au fost distruse. Vehiculele Land Rover capturate de West Side Boys de la patrula britanică a 1RIR au fost recuperate.

24 de rebeli au fost ucişi, deşi, potrivit unor martori ocular, numărul acestora s-ar fi apropiat de 200, printre care se aflau femei şi chiar copii. Aceştia ar fi fost îmormântaţi în grabă de militarii britanici în gropi comune săpate în junglă sau aruncaţi, pur şi simplu, în albia râului Rokel. 18 West Side Boys au fost capturaţi şi predaţi, împreună cu trupurile neînsufleţite ale rebelilor ucişi, militarilor batalionului UNAMISIL iordanian. În zilele următoare, alţi 371 de rebeli fugari s-au predate forţelor ONU.

La ora 14, operaţiunea Barras era încheiată. Militarii britanici s-au îmbarcat în elicoptere şi au decolat în direcţia Freetown. A doua zi, ei au ajuns în patrie.

 

Concluzii

Operaţiunea Barras a fost un succes răsunător. Dezamăgite din cauza răpirii celor 11 militari, autorităţile de la Freetown şi-au recâştigat încrederea în capacitatea trupelor britanice de a redresa situaţia în Sierra Leone, după intervenţia brutală dar eficientă a forţelor speciale. Mai mult, Marea Britanie s-a simţit încurajată să intervină şi cu mai multă hotărâre şi a sporit efectivele allocate UNAMISIL pentru a opri războiul civil în Sierra Leone.

Operaţiunea a adus şi unele avantaje de ordin tactic. Este pentru prima dată 22 SAS a integrat în echipele sale de asalt şi luptători ai uităţii rivale SBS. De asemenea, a fost pentru prima dată când paraşutiştii au acţionat în comun cu forţele speciale. Capacitatea trupelor aeropurtate britanice de a asigura perimetrul în care acţionau forţele speciale şi de a efectua chiar unele misiuni secundare a dus ulterior, în timpul războiului împotriva terorismului, la decizia de a crea Grupul de Sprijin pentru Forţele Speciale, format din 1PARA şi elemente din cadrul Royal Marines şi Royal Air Force Regiment.

După aproape nouă ani de detenţie într-o închisoare din Freetown, Foday Kallay şi cinci complici de-ai săi au fost eliberaţi în aprilie 2009. Spăşit, fostul „brigadier” al West Side Boys a declarat la ieşire că a decis să renunţe la violenţă şi că le va recomanda susţinătorilor săi să aleagă calea politicii pentru a produce shimbările dorite.

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

Dorman, Andrew M. (2009). Blair's Successful War:British Military Intervention in Sierra Leone.Farnham:Ashgate Publishing.

Fowler, William (2004). Operation Barras:The SAS Rescue Mission:Sierra Leone 2000.London

Fowler, William (2010). Certain Death in Sierra Leone. The SAS and Operation Barras2000. Osprey Publishing.