Salvatorii Europei - campania militară românească din Ungaria în 1919

Autor 8121 vizualizări


Anul 1919 a adus pentru prima dată la conducere un guvern comunist în Ungaria răvăşită de războiul mondial. Ar fi fost normal să se pună accent pe refacerea ţării, dar Bela Kun avea alte planuri. Dorea să transforme poporul din mijlocul Europei într-o unealtă a revoluţiei mondiale. S-a trecut cu sălbăticie la nimicirea valorilor strânse de clasele bogate în timp ce se forma o armată puternică pentru atacarea vecinilor în colaborare cu trupele bolşevice. Profitând de existenţa unei puternice industrii militare lăsată moştenire de monarhia dualistă, armata steagului roşu a primit tunuri grele de calibrul 305 mm, trenuri blindate, avioane şi muniţie din belşug.

Nu se făcea economie la capitolul cheltuielilor militare. S-a trecut la atacarea Cehoslovaciei şi a României, obiectivul final fiind stabilirea unei legături cu trupele lui Lenin. Armata română a avut parte de două confruntări dure cu forţele maghiare, dar în 3 august escadroanele române au intrat în Budapesta. Trupele inamice, demoralizate de lipsa de ajutor din partea trupelor ruseşti oprite de unităţile poloneze şi române, au abandonat mari cantităţi de armament şi s-au predat sau s-au debandat. Cavaleria, considerată armă depăşită prin înmulţirea armamentului automat din înzestrarea infanteriei, a dovedit că rămâne arma ideală a spaţiilor largi şi rapiditatea manevrelor a dus la imposibilitatea stabilirii de linii de rezistenţă.  

 Steagul românesc flutura în Budapesta şi sunt interpretări că a fost o mare umilinţă pentru poporul maghiar. Sunt complet false. Baionetele românilor au asigurat 25 de ani de apartenenţă a Ungariei la civilizaţia europeană, dar erorile conducătorilor unguri au dus la nenorocirea popoarelor din fostul spaţiu austro – ungar şi la intrarea sub dominaţie sovietică.

 Acţiunea armatei române nu putea să fie completă fără contribuţia trupelor poloneze. Organizate şi echipate de către ofiţeri francezi, noile divizii au provocat forţelor bolşevice o gravă înfrângere la porţile Varşoviei şi au determinat retragerea acestora într-o derută completă. Revoluţia mondială era oprită şi sistemul politic roşu n-a putut să profite de haosul adus de prima conflagraţie mondială. Iosif Stalin n-a uitat ce s-a întâmplat în 1919 şi a avut grijă să se răzbune în 1939 prin atacarea Poloniei. A venit apoi rândul României în 1940.

 Chiar dacă populaţia României era mică în raport cu cea a continentului, a reuşit în 1919 să salveze ideea de libertate şi fericirea popoarelor europene pentru două decenii. N-a mai avut puterea să repete operaţiunea militară în 1939 când politicienii marilor puteri n-au înţeles ce se pregăteşte lumii normale undeva sub tainicele bolţi ale Kremlinului.


""