Saga familiei de industriaşi Casassovici în România
5 GENERAŢII ÎN ROMÂNIA. Povestea familiei Casassovici în România începe în 1810, când, prin perseverenţă şi muncă onestă, câţiva fraţi pun umărul la o ţară prosperă, aşa cum devenise înainte de Al Doilea Război Mondial. În mai puţin de un secol, membrii familiei veniţi de la sud de Dunăre s-au înălţat de la o stare socială modestă la negustori de succes, devenind elite intelectuale, apoi au căzut în bezna comunismului, pierzându-şi toate averile.În 2007, Dan Casassovici, un inginer născut la Bucureşti şi stabilit, din ’76, la Versailles, în Franţa, răsfoia pentru prima dată o carte pe care tatăl lui o ţinuse, până să moară, ascunsă de ochii curioşi ai familiei. Era lesne de înţeles de ce-şi dorea să descopere ce se află între copertele unui manuscris pe care scria doar „Cartea familiei“, care era păstrat cu aşa sfinţenie de tatăl secretos. Fantezia că-i poate fi dezvăluită o comoară ascunsă sub un copac rătăcit pe coclauri nu e doar o închipure din filmele americane. Te poţi lăsa în voia gândurilor plăsmuite de imaginaţie, măcar în glumă, şi la 65 de ani, vârsta inginerului pe-atunci.
Dan Casassovici a găsit, în schimb, câteva jurnale. Niciun punct de reper revelator pe-un câmp ascuns printre rânduri. Erau memoriile străbunicului Haralambie, ale bunicului Corneliu şi ale tătălui său, Mircea. Haralambie a început să-şi aştearnă pe foaie povestea vieţii sale, pe care a vrut s-o transmită urmaşilor săi, şi i-a îndemnat pe viitorii bărbaţi Casassovici – şi numai pe bărbaţi! – să-şi scrie autobiografiile mai departe. Astfel, se înnodau mai strâns legăturile între neamuri. O descoperire mult mai emoţionantă decât scenariile hollywoodiene cu tezaure, deşi cartea tot un izvor istoric al familiei este. Bărbatul a aflat mai multe fapte din viaţa înaintaşilor pe care nu le cunoştea, a fost preocupat să descoasă originea neclară a familiei şi a reuşit să-i înţeleagă mai bine pe ai lui. Un sumar al descoperirilor:povestea începe cu Ioan, primul din familie care a ajuns în ţară în anul 1810 şi care, împreună cu fratele lui, Dumitru, figurează printre întemeietorii oraşului Alexandria. Străbunicul său Haralambie a fost medic militar şi voluntar în războiul ruso-turc din 1877-1878. După ce şi-a revenit în urma tifosului, n-a avut decât o singură grijă:să returneze armatei cei 215 lei rămaşi şi actele care dovedeau cheltuielile făcute de el pentru instalarea unui spital de campanie. Haralambie a avut doi copii:pe bunicul lui Dan Casassovici, Corneliu, care, şcolit în Germania, devine inginer textilist, profesor universitar, proprietar al unei mari filaturi şi întemeietorul învăţământului superior textil din România, şi pe Clemenţa, măritată Noica, mama filosofului Constantin (Dinu) Noica. Dacă ar exista o reţetă a succesului dată de această familie de negustori din clasa medie, cu afaceri prospere într-o perioadă în care România era o ţară avansată economic, ne-am pricopsi cu lecţii despre importanţa hărniciei şi a onestităţii în muncă. Nicio taină, doar o normalitate greu de întâlnit însă în zilele de azi. Totul s-a năruit odată cu naţionalizarea din 11 iunie 1948, care i-a deposedat pe industriaşi de toate bunurile obţinute într-o viaţă de muncă. Dan Casassovici emigrează şi pune frână dezvoltării familiei în România în anul 1976.
Bărbatul a preferat să nu completeze încă, în „stilul patriarhal“ al familiei, alte file în „Cartea familiei“ şi a vrut să facă cunoscută tuturor românilor poveştile familiei sale, pe care le-a publicat în volumul „Familia Casassovici (1810-1976). Cinci generaţii în România“, apărut la Editura Vremea. Moştenirea lăsată de el următorilor Casassovici a fost prezentată în vara anului acesta, bineînţeles, tot într-o carte, în care a scris despre familie, viaţa sa până la 33 de ani în ţară şi motivele plecării în Franţa. La „Cartea familiei“ s-a adăugat „Bucureşteni risipiţi. Am plecat care, când şi cum am putut“. Testamente pe care şi noi am fost curioşi să le citim şi să le discutăm cu Dan Casassovici, aflat în trecere prin Bucureşti.
Pe 2 februarie 1901, Haralambie Casassovici începe să scrie în „Cartea familiei“ şi aşterne, mai întâi de toate istoriile, o doleanţă. „Povăţuiesc pe scumpul meu Corneliu (n.r. – fiul său) să continue a scrie şi el în această carte a familiei viaţa sa şi a membrilor familiei noastre, într-un mod conştiincios, cum am scris şi eu, înscriind numele acelora ce vor perpetua numele nostru...“, scria străbunicul lui Dan Casassovici, iar, 100 de ani mai târziu, vedem că dorinţa i-a fost împlinită de trei urmaşi. Descrie istoria şi originea familiei, întortocheată de altfel, cu poveşti din războaiele ruso-turce de la sud de Dunăre, dar şi cu încrengături nobile, cu ţari şi contese.
Din scrierile lui Haralambie – reluate şi de nepotul său în cartea „Familia Casassovici (1810-1976). Cinci generaţii în România“–, se pare că în comuna Biela de lângă Şiştov, în Bulgaria, a venit din Macedonia, pe la 1750, Nicolae Cazas, care ar fi primul membru al familiei. Era chiar străbunicul lui. De meserie era ceaprazar. Garnisea haine turceşti, lucra găitane de mătase, fir şi lână, foarte căutate pe vremea aceea de turci şi de bulgari. Pe turceşte, ceaprazar era „cazaslâc“, aşa că întâiul Casassovici a preluat numele de la cel care practica această meserie:Cazas. Nicolae Cazas.
De la Şiştov la Zimnicea
Unicul fiul al său, Paraschiv, moare mai târziu pe câmpul de bătălie în războiul ruso-turc (din 1806-1812), lăsând-o pe Elenca, soţia lui, speriată şi cu grija a cinci copii. Elenca îşi ia sub aripă odraslele şi fuge, în 1810, din Şiştovul lăsat pradă focului, în urma retragerii armatei ruseşti. Trece Dunărea cu Ivancea (sau Ioan) – tatăl lui Haralambie –, Dumitru, cel mai mare dintre băieţi, Hristache şi cu fiicele Penca şi Stanca. Pentru o vreme, Zimnicea devine „acasă“.
Casassovicii, printre întemeietorii oraşului Alexandria
Cei doi fraţi apar într-o broşură din 1927 despre „Istoricul oraşului Alexandria 1832-1865“, unde sunt menţionaţi ca fiind printre întemeietorii oraşului. Mai există şi un „Tabel cu străzile Alexandriei şi motivarea numelor date“ din 1834, unde apare aşa-zisa „Uliţa Dumitrului“. Dan Casassovici notează din tabel că străzii „i s-a făcut numire pă numele lui Dumitru Cazasovici. Şi acesta a fost din cei dintâi gânditori pentru sfârşit bun şi a stătut la început pentru cumpărarea moşiei“. E vorba de o contribuţie de 250 de galbeni împărăteşti oferiţi de Dumitru pentru cumpărarea unei moşii în zonă şi astfel să ajute la înfiinţarea unui oraş liber, după cum îi sfătuise pe localnici Pavel Kiseleff, guvernatorul militar al Principatelor Române. Câteva semnături şi săculeţi cu galbeni mai târziu, Alexandria devine oraş. Casassovicii participă!
Nici urmă de îndoială, până aici, că familia Casassovici are origini în Balcani. Este credinţa de nezdruncinat a lui Haralambie care-şi recunoaşte, în scrierile sale, rădăcinile dintr-o „onestă familie de industriaşi şi mai târziu de comercianţi“, fără să aibă pretenţia apartenenţei la vreun „glorios trecut sau al unei familii ilustre“. Doar că, mai târziu, un incident neprevăzut pare să schimbe soarta familiei şi culoarea sângelui.
Cealaltă identitate nobilă a familiei
Prin ’26, fiul lui Dumitru, Botez Moscu, urcă în podul casei ca să investigheze pe unde se infiltrează apa de ploaie. Probleme cu acoperişul. Acolo descoperă un săculeţ de iută cu obiecte şi scrisori. O miniatură în ulei, care-l înfăţişa pe un general încărcat cu medalii şi decoraţii, Alexi Kazasievitch Moscov, „mare graf, gonit şi ucis fără milostenie de ţarina sa Marea Caterina“ (n.r. – Ecaterina a II-a a Rusiei). Era semnată, cu litere slavone, de „fiul său“ Dimitri Kazasievitch Moscov. Mai erau şi un inel de aur, cizelat cu o coroană de conte, un medalion oval de argint, ca o cutiuţă, pe care era scris „Viteazului general conte Alexander Kazasievitch Moscov“, două scrisori în ruseşte, unde, din nou, e menţionat numele generalului, al soţiei sale, Sonea, al fiului „micul Dimitri“, dar şi al verilor, prestigioşii generali ruşi Mihai Kutuzov şi Alexander Suvorov...
Haralambie Casassovici şi prima lui soţie, Eufrosina Eliad
Familiile Casassovici şi Moscu se ştiau deja înrudite, dar comoara din pod implica o altă origine a familiei. De nobili ruşi! O vreme aşa s-au şi recomandat. Totuşi, în timp, indiciile nu l-au convins pe membrii familiei de noua identitate a familiei, şi au rămas fideli Balcanilor, explică Dan Casassovici. La rândul său, din respect pentru înaintaşii lui, inginerul a preferat aceeaşi descendenţă modestă. Bărbatul îşi aminteşte însă că, în adolescenţă, prietenii de familie şi colegii îl mai strigau „Conte!“. Nu va şti niciodată dacă era o poreclă sau nu.
Generaţia „de aur“ a familiei Casassovici:creatorul şcolii de textile şi mama „aviator“ a filosofului Dinu Noica
Haralambie s-a născut în casa părinţilor săi, Ioan şi Parascheviţa Casassovici, din „mahalaua de jos“ a oraşului Alexandria, după cum povesteşte strănepotul lor în cartea despre familia sa. Este al patrulea copil din cei şase rămaşi în viaţă ai familiei şi singurul care a dorit să se instruiască şi să descopere ce se petrece dincolo de Alexandria. Vă închipuiţi cum arătau lecţiile în prima zi de şcoală în anul 1857? Iată povestea şcolarului Haralambie:„În clasa I primară învăţam a scrie la început cu degetul pe nisip. Nisipul era întins egal pe o bancă plană, iar în faţa noastră sta o mare tablă, pe care era scris alfabetul. Monitorul clasei armat cu o baghetă de lemn, stând lângă tabla cu alfabetul, striga «Băgare de seamă, ochii pe tablă, şi faceţi pe A!»“, scrie Dan Casassovici întocmai notiţele străbunicului său.
În prima generaţie de doctori ai ţării
Înarmat cu ambiţia proprie unui om lipsit de pretenţii, dar harnic, Haralambie ajunge student la Şcoala de Medicină în 1869. Face parte chiar din prima generaţie de viitori medici şcoliţi în facultatea înfiinţată de doctorul Carol Davila în acelaşi an. Davila îi devine şi un bun sfetnic, căruia Haralambie îi va purta recunoştinţă pretutindeni. Bunăoară, după terminarea războiului în 1878, după ce se înrolează voluntar în armată, ajunge în Dobrogea şi se duce la vânătoare. Iar prima capră pe care o împuşcă o trimite pachet doctorului în semn de recunoştinţă. Haralambie a avut, în paralel, două cariere – de militar şi de medic. Încă din anul III de facultate e trimis cu serviciul militar la Giurgiu ca medic de garnizoană. „Începe o viaţă deosebit de agitată, fiindcă făcea vizitele medicale la 6 dimineaţa, pentru a prinde trenul care îl ducea la Bucureşti la facultate. Seara lua trenul înapoi spre Giurgiu şi mi-l imaginez, îmbrăcat în uniformă militară, cu perciuni lungi şi mustaţă, aşa cum îl văd în fotografia pe care o am încadrată deasupra biroului, cum obosit şi probabil flămând se străduia să mai înveţe puţin“, scrie Dan Casassovici despre străbunicul pe care n-a apucat să-l cunoască.
Citeşte continurea articolului, dar şi un interviu cu Dan Casassovici, inginer, nepotul filosofului Constantin Noica pe Adevărul.ro
