Sacrificiul unui primar al Iaşiului de altădată: şi-a pus bunurile gaj pentru teatru

Autor 1113 vizualizări


Mai mulţi edili de la sfârşitul sec. XIX au renunţat la proprietăţi pentru un spaţiu dedicat artei teatrale. Însemnările istorice legate de naşterea Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi, recent restaurat, scot la iveală gesturi admirabile ale primarilor care au ţinut frâiele Iaşiului în ultimele decenii ale secolului XIX.

„Travaliul"clădirii din centrul Capitalei Moldovei începe după tragedia din 1888, când teatrul din Copou a ars. Juristul Scarlat Pastia, primar al Iaşiului în perioada 1877-1879, şi-a pus gaj bunurile pentru a face rost de bani şi pentru a amenaja un spaţiu adecvat continuării stagiunii. Astfel, până la finele lui 1888 spaţiul provizoriu era dat în folosinţă.

Sala amenajată din banii fostului primar Pastia avea avantajul de a fi în centrul oraşului, ceea ce o făcea mult mai accesibilă decât spaţiul distrus din Dealul Copoului, dar era de mici dimensiuni. Pentru a amenaja o clădire durabilă, primăria, condusă la acea vreme de Vasile Pogor, a solicitat bani de la Ministerul Culturii. Primeşte un împrumut de 800.000 de lei, iar pentru a face rost de teren primăria decide să renunţe la propria clădire, ce urma să fie demolată pentru a face loc teatrului. Administraţia locală se mută astfel în casa boierului Neculai Rosetti Roznovanu, unde funcţionează şi astăzi.

Legenda amplasării

În 1892, Primăria decide contractarea arhitecţilor vienezi Ferdinand Fellner junior şi Hermann Helmer, care construiseră teatre în toată Europa. Solicitările consiliului comunal pentru viitorul teatru erau:„o sală de spectacole pentru 1.000 de persoane, cu parter, loje şi galerie, cât şi o scenă largă de 18-20 de metri şi lungă de 12-15 de metri cu mare înălţime, pentru ridicarea decorurilor", consemnează istoricul Ion Mitican. După îndelungi dezbateri privind amenajarea clădirii.



„Consiliul comunal şi primarul V. Pogor stabileau definitiv aşezarea Teatrului cu faţa spre strada Ştefan cel Mare, lângă biserica Dancu şi pe axul Mitropoliei, între cele două clădiri urmând a se deschide, prin exproprieri costisitoare, un larg bulevard sau scuar. Peste ani, neştiindu-se această hotărâre, se isca legenda că arhitecţii, fiind străini, nu s-au orientat şi l-au aşezat, din greşeală, cu spatele la strada Cuza Vodă", spune acelaşi istoric. În 1893 se organizează licitaţia pentru construire, iar un an mai târziu încep lucrările. După doi ani se dă în funcţiune Teatrul Naţional„V. Alecsandri", iar investiţia a costat în jur de două milioane de lei. Primarul Iaşiului la 1896, Nicolae Gane a spus la inaugurarea aşezământului cultural: „Prin redarea teatrului, s-a redat Iaşiului cultura".

Căutări în arhive

Cei care au contribuit în ultimii ani la restaurarea clădirii din centrul Iaşiului spun că s-au găsit documentele originale ale arhitecţilor vienezi, iar că refacerea clădirii a respectat planurile iniţiale.

„Documentarea pentru restaurare s-a făcut la Arhivele Statului din Iaşi şi Bucureşti, Biblioteca Naţională a Academiei Române şi Biblioteca Naţională din Viena. Au fost găsite documente originale, proiectul lui Fellner şi Helmer privind arhitectura sălii şi a exteriorului teatrului, inventarul cuprinzând sala, lojele şi cabina actorilor. Au fost studiate şi analizate documente legate de arhitectura şi interiorul teatrului gândite de Fellner şi Helmer, cu transformările pe care clădirea le-a suferit de-a lungul timpului. Au fost cercetate fotografii care au ajutat la restaurarea teatrului astfel că atât lucrările, cât şi dotările să fie cât mai aproape de forma originală", a afirmat Aurica Ichim, directorul Muzeului „Unirii". 

__________________________

Construit în doi ani, reabilitat într-un deceniu

Lucrările de refacere a clădirii-simbol din centrul Iaşiului au fost recepţionate la începutul acestei luni, în prezenţa ministrului Culturii, Mircea Diaconu.

Acesta a decretat Sala Mare a Naţionalului:„cea mai frumoasă din ţară". „Este ştiut în toată ţara că modelul de teatru este aici, la Iaşi. Dacă astfel de spaţii sacre există încă, trebuie să le iubim şi să le folosim. La Bucureşti nu există un asemenea spaţiu, sunt încercări minore, dar aşa ceva, nu. La Bucureşti nu avem un Teatru Naţional cu adevărat", a spus Diaconu.

Cei care au lucrat constant, în ultimii patru ani, la restaurarea Teatrului susţin că cea mai importantă parte a vizat amenajarea sălii principale a Teatrului.

Cortina pictată de un maestru vienez

„Am înlocuit tot ce înseamnă partea superioară de după cortină. Toată instalaţia tehnică acum este mecanică, înainte era totul manual. Pe sub sală sunt instalaţii de sonorizare. La acest capitol, totul este la nivelul lui 2012, în măsura în care ne-a permis spaţiul. Cortina metalică este restaurată, la cea pictată nu s-a intervenit deloc, este cea originală",
a spus şeful de şantier Sebastian Todică.





În timpul restaurării s-au folosit 900 de decimetri pătraţi de foiţă de aur, iar pictura a fost refăcută pe o suprafaţă de 3.400 de decimetri pătraţi. Alte 42 de candelabre au fost restaurate, iar peste 200 au fost realizate după replici. În total, pentru amenajarea sălii s-au folosit 1.200 de metri pătraţi de pluş roşu, iar geamurile de sticlă din Teatru au fost înlocuite cu cele din cristal de Murano.

Lucrările la Teatru au început în anii '90, dar din lipsă de fonduri au fost abandonate în nenumărate rânduri. Ultimele lucrări au început în 2009 şi au costat peste 12 milioane de euro. Au fost executate de firma Iasicon.

Oficialii Naţionalului ieşean susţin că în toamnă stagiunea va fi deschisă cu piesa „Iaşii în carnaval", de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija. 

""