Experimentul comunist a fost prezentat ca o mare realizare pentru aducerea fericirii popoarelor prin eliminarea exploatării omului de către om. Această fericire descoperită în URSS trebuia musai exportată prin revoluţia mondială.

          Vladimir Ilici Lenin a încercat ofensiva încă din 1918, dar trupele bolşevice erau slab conduse şi înarmate. Au fost zdrobite de către forţele poloneze şi revoluţia a fost zăgăzuită. Nici pe malurile Nistrului n-au fost mai multe şanse. Iosif Stalin a înţeles că lumea normală trebuie subminată în timp ce puterea armată sovietică primeşte tehnică modernă de luptă. Nu s-a făcut nicio economie pentru tehnica militară. Industrializarea forţată a început în 1927 şi cele mai mari întreprinderi au apărut pe hartă. Nu există milă pentru oameni şi mediu. Nimic nu se făcea pentru fericirea locuitorilor, chiar dacă unele tratate de istorie amintesc de apariţia locurilor de muncă.

          Uriaşul combinat de la Magnitogorsk a fost ridicat cu munca sclavilor moderni pentru a asigura oţelul necesar. Un munte de fier a fost treptat măcinat. S-a intensificat şi extracţia cărbunilor necesari pe post de combustibil. Zona Doneţk promitea mult prin existenţa minereurilor de fier şi aluminiu lângă minele de cărbuni. Uriaşe baraje au asigurat curentul electric necesar producerii aliajelor pe bază de aluminiu pentru avioane. Motoarele de tanc erau şi din acest metal uşor. Blindatele sunt concepute să primească lovituri perforante sau explozive de mare putere. Oţelul obişnuit seamănă cu o brânză. Se impune descoperirea de metale speciale. Sclavii poliţiei politice au fost trimişi la Norilsk pentru a extrage nichelul necesar. Un oraş a apărut în îndepărtatul ţinut îngheţat.

          Kremlinul a asigurat materiile prime şi energia, urma prelucrarea finală. Cetăţenii obişnuiţi nu prea aveau la ce să folosească nichelul sau oţelul. Abia găseau mâncare pentru supravieţuire, în Ucraina nici pentru atât. Doar industria constructoare de maşini putea să absoarbă uriaşele cantităţi de metal. Stalin a avut grijă de industria prelucrătoare. Oraşul Harkov a fost ales pentru o fabrică de locomotive ce avea şi o producţie secundară de tancuri. O altă uzină a fost ridicată la Leningrad. Aluminiul din bazinul Doneţk era dirijat spre fabricile de avioane din Moscova sau Taganrog. Producţia de tehnică militară era prea mică după standardele sovietice şi la Stalingrad a fost ridicată o fabrică de tractoare cu tehnică americană. Tractoarele pe şenile ale epocii nu se deosebeau prea mult de blindate pe liniile de fabricaţie.

          Uzinele sovietice au început să producă trei mari tipuri de blindate pentru Armata Roşie a muncitorilor şi ţăranilor. Tancurile pentru sprijinirea infanteriei de tip T-26 puteau să neutralizeze cuiburile de mitralieră, dar erau prea lente pentru operaţiuni strategice. A fost cumpărat din SUA modelul pentru un tanc de cavalerie din care a rezultat seria BT. Erau maşini rapide, un drum bun permiţând atingerea unor viteze de peste 100 km/h. Dacă agricultura era încă în regiunea calului, conducerea de la Kremlin oferea cu generozitate benzină pentru atingerea unor autonomii de peste 500 km. Interesant este că aceste maşini nu puteau să lupte pe teritoriul URSS din cauza drumurilor jalnice. Erau tancuri agresor. La fel erau şi cele din seria T-37, maşinile amfibii fiind singurele din lume. Au evoluat apoi în seria T-38. Capacităţile de producţie au crescut, mii de maşini se adăugau în fiecare an şi chiar un dictator atotputernic avea o problemă:cum să le folosească? Se uzau moral şi fizic, în cel mult şapte ani fiind total depăşite. Exista o singură soluţie:războiul.

          Iosif Stalin a început munca de apropiere de frontierele statelor vecine încă din timp de pace. S-a trecut la construcţia de canale, ceea ce pare că erau necesare la exportul de mărfuri sărace. În realitate, Canalul Belomor era conceput pentru tranzitul navelor militare şi a fost un loc de exterminare a celor condamnaţi de regim. Căile ferate au fost modernizate îndeosebi în direcţia vest. Armata şi deţinuţii reprezentau o forţă de muncă ieftină. Operaţiunile de lărgire a ecartamentului au continuat după ocuparea Poloniei şi a Basarabiei, tot pe direcţia vest, ceea ce ducea la o slăbire a apărării în cazul unei ofensive inamice. Nu se aştepta un atac din partea unor ţări precum România, Ungaria sau Finlanda. Doar Germania avea ceva potenţial militar, dar nu prea existau rezerve de combustibil şi alte materii strategice. Se pregătea marea eliberare a Europei cu o oaste de sclavi.

 

           Capcana revoluţiei mondiale după Al Doilea Război Mondial

 

          Iosif Vissarionovici Stalin n-a fost mulţumit cu achiziţiile teritoriale din 1945. Ce potenţial ofensiv putea să-i asigure România lipsită de industrie şi cu infrastructura distrusă de lupte? Statele ocupate mai mult încurcau prin îndepărtarea trupelor de bazele de aprovizionare cu muniţii. Trebuia să se refacă economia şi să se ducă un război de hărţuire a capitaliştilor, aşa cum a fost Criza Berlinului sau micul conflict civil din Grecia.

          Anul 1950 a însemnat reluarea politicii de revoluţie mondială prin declanşarea Războiului din Coreea. Potenţialul economic american a fost suficient de puternic pentru a bara avansul tancurilor T-34. Era nevoie de mai multă industrie.

          A început o reindustrializare forţată prin exploatarea sălbatică a resurselor naturale şi prin construirea de mari hidrocentrale. Propaganda afirma că erau pentru fericirea oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Satul a fost desconsiderat şi a continuat lupta pentru urbanizare. Noi unităţi de producţie intrau în funcţiune. Oficial, se lupta pentru fericirea populaţiei, dar fabricile realizau materiale cu o evidentă tentă militară.

          Se ştie că ocuparea unui teritoriu nu se poate realiza decât prin existenţa unor mase de tancuri şi conducerea de la Kremlin a respectat cu fidelitate acest principiu stalinist. S-a trecut la producţia de masă a celui mai răspândit MBT din istorie. T-55 a devenit coloana vertebrală a armatelor din Tratatul de la Varşovia. Nicolae Ceauşescu a cumpărat 850 de blindate după 1969. Lupta cu maşinile performante ale inamicului implica modele mai sofisticate şi au apărut succesiv T-62, T-72 şi T-80.

          Forţa terestră trebuie obligatoriu sprijinită de aviaţie şi imperiul roşu avea nevoie de un metal greu de obţinut. Aluminiul există în mari cantităţi în scoarţa terestră, dar procesul de extracţie implică folosirea unei cantităţi ridicate de energie electrică. Multe tratate de istorie amintesc drept o mare reuşită a comunismului electrificarea ţărilor cucerite, dar oare pentru mujicul Ivan trebuia ridicat un baraj pentru un lac de acumulare de 6000 km2? Nici centralele nucleare n-au fost ridicate pentru fericirea maselor. Aceeaşi foame de energie pentru complexul militaro-industrial din Ucraina a dus la apariţia unei instalaţii într-o oarecare zonă numită Cernobîl. Reactoarele folosite aveau uniformă militară şi din alt punct de vedere:produceau plutoniu pentru rachetele strategice. Explozia din 1986 a demonstrat că armele sunt instrumente de rău augur sub orice formă şi aproape toată Europa a suferit efectele substanţelor radioactive.

          Lipsa de metal şi a unei prelucrări de calitate se reflecta în importurile sovietice. Imperiul roşu era obligat să achiziţioneze de la capitalişti sute de milioane de lame de ras. 

          Capcana tradiţiei

          Se discută despre diferiţi tirani pe care istoria i-a înregistrat, dar cel mai puternic este mereu uitat:tradiţia. Obiceiurile condamnă milioane de oameni la nefericire şi drame. Rusia nu se poate sustrage blestemului de mare putere. Creierele sunt blocate şi doar minorităţi infime gândesc normal şi echilibrat.

          Politicienii de la Kremlin, indiferent de coloratura sub care candidează, sunt dominaţi de ideea de a menţine o uriaşă forţă militară pentru a-şi impune teoriile pe plan mondial, indiferent de regiune. Criza din Crimeea a fost declanşată în mod absolut firesc pentru a ajunge definitiv în posesia portului strategic Sevastopol şi astfel flota rusă din Marea Neagră are un adăpost puternic fortificat. Acest portavion inscufundabil permite un control al întregii mări cu ajutorul aviaţiei. În mod paradoxal, prin această achiziţie teritorială securitatea Rusiei scade fiindcă ajunge vecină cu NATO şi, automat, este obligată să investească sume uriaşe în sisteme moderne defensive şi ofensive. Cum progresele în electronică sunt rapide, în cel mult şapte ani orice armă devine complet perimată şi ciclul se reia. Cheltuielile în Crimeea sunt oricum absolut inutile din moment ce nimeni din regiune nu are capacitatea ofensivă necesară spargerii apărării.

          Declanşarea războiului civil în estul Ucrainei a fost următorul pas necesar pentru a obţine o creştere teritorială ce implică o capturare a bogatelor resurse din regiunea Doneţk. Să nu uităm că aici existau principalele fabrici de muniţie ridicate din ordinul lui Stalin. Industrializarea s-a făcut numai pentru arme şi Vladimir Putin nu poate să renunţe la acest cult. Imaginile cu preşedintele Rusiei în avioane de luptă vin să cultive mitul unui conducător de geniu ce luptă pentru slavaţării indiferent de pierderi.

 

Concluzii

          Rusia nu poate să fie un stat democratic.

          Kremlinul  nu poate să realizeze o despărţire de trecutul criminal comunist şi minciuna aparatului de propagandă rămâne o trăsătură specifică. Ministerul de Externe s-a specializat în declaraţii incredibile.

          Obsesia sovietică a cetăţii încercuite se menţine şi industria militară se dezvoltă peste capacitatea de suportabilitate a economiei, ceea ce implică menţinerea unui nivel de trai scăzut. Se construiesc avioane care absorb fonduri uriaşe, dar au valoare militară extrem de scăzută cum ar fi MiG-31 şi Tu-160.

          Politica externă trebuie să fie agresivă pentru a sublinia forţa unei mari puteri. Nu contează riscurile deciziilor, oricum nimeni nu răspunde.

          Moscova nu doreşte un stat puternic în preajma frontierelor, cu atât mai mult o Uniune Europeană cu 500 milioane de locuitori. Potenţialul militar al NATO irită Kremlinul.

          Se intensifică formarea de agenţi experţi în destabilizarea unor state, serviciul de spionaj militar având în subordine forţele Spetznaz. 

""