Rușii inventează prima pușcă de asalt din lume

Înainte ca AK-47 să fie cel mai popular pistol-mitralieră din lume, vedeta sovietică a câmpurilor de bătălie din timpul Războiului Rece, rușii au fost creatorii primei puști de asalt din lume. Prima pușcă automată a fost creată de un grup de pasionați de armament în Rusia anilor premergători Revoluției din 1917, iar aceasta a avut o viață scurtă, dar de succes. Vladimir Grigoryevich Fyodorov este numele pe care îl păstrează analele producerii de armament ca fiind designerul primei puști de asalt din lume.

Necesitatea dotării infanteriștilor cu arme automate cu tragere rapidă a apărut în anii războiului ruso-japonez din 1904-1905, când mitralierele ușoare apăreau din ce în ce mai mult pe liniile de front, dovedindu-și eficiența. Totuși, dacă fiecare soldat ar fi putut fi echipat cu o astfel de armă, atunci valoarea sa pe câmpul de luptă ar fi crescut exponențial. Această improbabilitate a lăsat drum deschis către o nouă posibilitate – conceperea unei noi arme.

Isprăvile armurierului Fyodorov

După pierderea războiului, Fyodorov hotărăște să reproiecteze bătrânul Mosin, pușca “cu trei linii” apărută la sfârșitul secolului XIX. Visul său era automatizarea puștii și transformarea ei într-o armă puternică pentru infanterie. Așa că după câteva luni de experimente, a putut fi produsă prima pușcă rusească automată cu un calibru de 7.62 mm. Pușca avea principalele calități necesare – era simplă și ușor de folosit – trăsături ce au diferențiat dintotdeauna armele rusești de cele străine. Noua armă a trecut teste seriose, a fost aruncată în apă și stropită cu noroi înainte de tragere. Era bună, eficientă, trainică. Invenției lui Fyodorov i-a fost acordat un premiu de stat și primul lot de puști a fost comandat la fabrica Sestroretsk din zona Petrogradului.

Fyodorov nu s-a lăsat iluzionat de succesul facil al puștii și, continuând să studieze minuțios fiecare detaliu și caracteristică a acesteia, a concluzionat că eficiența maximă a unei arme automate moderne poate fi obținută numai prin revizuirea completă a țevii puștii. Primul prototip creat era prea greu, trebuia modificat. Mai mult, orice încercare de a o adapta pentru autoîncărcare se reducea la schimbarea calibrului. La momentul respectiv, armata rusească folosea muniție de calibru 7, 62 mm, însă războiul ruso-japonez a demonstrat că în fața condițiilor de luptă moderne, avantajul dat calibrul mai mare este anulat. Prin urmare, era ușor de înțeles pentru un armurier că soluția era să sacrifice calibrul în favoarea creșterii vitezei și reducerii greutății țevii puștii.

Inegalabila armă ruseasă

În 1913, Fyodorov a creat un prototip în dezvoltare al unei puști de calibru 6, 5 mm și propriul model de cartuș. Noua invenție comporta numeroase similitudini cu cea anterioară, cu excepția țevii mai scurte. Avansarea tehnologiei de armament a condus spre crearea unei puști automate moderne, însă izbucnirea Primului Război Mondial a presupus o modificare a planurilor și o întârziere sau o încheiere a cercetărilor pentru a se ocupa de chestiuni mai pragmatice:războiul de tranșee a cerut adaptarea puștilor cu țeavă lungă pentru lupte de aproape.

Fyodorov a fost inspirat să schimbe țeava puștii proiectate în 1913 cu un mâner de tragere. Astfel a fost creată prima pușcă de asalt, principala armă a oricărei armate moderne. Rata de tragere de 100 de runde pe minut la o distanță de 300 de metri a făcut ca pușca lui Fyodorov să nu poată fi egalată de nicio armă din nicio armată din acea vreme.

Din fabrică în dizgrație în două decenii

Fyodorov a adaptat arma să utilizeze cartușe Arisaka cu un calibru de 6, 5 mm importate din Japonia în cantități mari în timpul războiului. Noua armă a fost apreciată de publicul larg, iar până la sfârșitul anului 1916 o companie a armatei rusești cantonate pe frontul românesc a fost echipată cu noua pușcă. A fost luată și decizia de a produce în masă arma, însă acest lucru s-a înâmplat numai spre sfârșitul Războiului Civil din Rusia. Iar până în 1925, o mitralieră compatibilă era, de asemenea, scoasă spre producție.

Cu toate acestea, în ciuda faimei, a eficienței și a caracterului novator, povestea puștii de asalt s-a încheiat subit. Producția a fost înăbușită de parcă decidenții ce se plimbau pe holurile Kremlinului nu mai agreau o jucărie, fără să știe de ce. Speculațiile indică fie faptul că nu ar fi putut să penetreze plăcile de armură, fie că rezervele de muniție importate de la japonezi s-au epuizat. Cântecul de lebădă al puștii de asalt a fost cântat în pădurile Kareliei în timpul războiului de iarnă cu finlandezii, în 1940.