Restauraţia din 8 iunie 1930 – Declaraţiile lui I G  Duca jpeg

Restauraţia din 8 iunie 1930 – Declaraţiile lui I.G. Duca

Documente privind restauraţia din 8 iunie 1930

Declaraţiile lui I.G. Duca în şedinţa Comitetului Executiv al P.N.L., din 7 iunie 1930

Să-mi daţi voie să fac în faţa dvs. acest examen al conştiinţei mele şi cred că îmi veţi admite că sub imperiul întâmplărilor de azi noapte mi-am stabilit convingerea în această chestiune.

De mult cugetam la această chestiune şi în dese rânduri mi-am pus în conştiinţa mea judecata acestei chestiuni care bănuiam că va surveni cum s-a şi întâmplat.

Am scrutat tot ce-mi poate spune judecata şi conştiinţa mea şi din două motive:unul de ordin etic şi altul de ordin politic şi naţional, mă împiedică definitiv să primesc soluţia de azi.

Am fost prea strâns legat de opera regelui Ferdinand I şi a lui Ion I. C. Brătianu, am slujit ţara sub conducerea acestora în timpuri care prin nimic nu se pot şterge, aşa încât este firesc ca să urmez în totul hotărârea lor.

Aş considera că mă dezonorez făcând altfel, şi, deci, să sfârşesc cariera mea politică cu un act de dezonoare.

Aş trece totuşi peste dezonoarea mea, dacă aş avea conştiinţa că slujesc un mare interes politic şi naţional.

Am însă absoluta convingere contrarie.

Fapta de astă noapte este cea mai primejdioasă aventură ce s-a putut face şi este tot ce poate aduce mai mult rău consolidării noastre naţionale şi situaţiunii Ţării în toate privinţele.

La o primejdioasă aventură nu pot să iau parte, refuz să mă duc chiar dacă viaţa mea politică ar lua sfârşit azi.

Sfatul ce dau partidului nostru este o intransigenţă absolută.

Vor fi vremuri foarte grele, mergem la o luptă dârză. Prin urmare, să ne numărăm.

Vor fi şovăitori, vor fi profitori de noi situaţiuni, totuşi noi vom învinge.

Dl. Brătianu v-a arătat că aceleaşi timpuri le-am trăit şi la Iaşi unde pe puţini ne-a susţinut o credinţă şi totuşi, cu această credinţă am biruit.

Nu e vorba să se forţeze conştiinţa nimănui, fiecare să judece şi fiecare să se lase hotărât numai de interesele superioare şi permanente ale Ţării pe care o slujim.

Eu v-am spus întreg gândul meu de la care nimic pe lume nu mă va abate.

Viitorul, din 8 iunie 1930

sursa:ebooks.unibuc.ro