Autor 1250 vizualizări


Vineri 4 martie 2016, orele 10.00–17.30, la Colegiul Noua Europă (strada Plantelor, nr. 21) va avea loc seminarul Republica Moldova la 25 de ani de independenţă:o tranziţie în impas? Seminarul cuprinde două părţi:o sesiune de comunicări ştiinţifice (între orele 10.00–14.00), în cadrul căreia cercetători din România, Republica Moldova, Polonia, Franţa, Elveţia și Marea Britanie vor prezenta rezultatele unor studii recente asupra situaţiei Republicii Moldova în perioada post-independenţă, și o masă rotundă (între orele 15.30–17.30) dedicată tipului de proiect de ţară adecvat Republicii Moldova.

În cadrul dezbaterilor vor fi evitate „jargoanele de specialitate, astfel încât sociologii,  istoricii, politologii și filozofii invitați să poată comunica cu uşurinţă” despre situaţia Republicii Moldova la 25 de ani de la proclamarea independenţei de stat. „În ciuda subiectului profund ancorat în viaţa politică actuală din Republica Moldova şi din regiune, şi intens politizat în dezbaterile publice recente, vom evita partizanatul”. (Dr. Petru Negură, inițiatorul dezbaterii și bursier al Colegiului Noua Europă).

Vor prezenta puncte de vedere în cadrul intervenţiilor academice cercetătorii:Constantin Ardeleanu, Daniel Brett, Tamara Cărăuş, Răzvan Dumitru, Vincent Henry, Eleanor Knott, Octavian Milevschi, Petru Negură, Stanislav Secrieru, Vitalie Sprînceană şi Snejana Sulima. Printre temele ce vor fi discutate în cadrul acestui seminar se numără:clasa politică și modelul de guvernare, sistemul social, societatea civilă și libertatea de exprimare, democrația, statul de drept și drepturile omului.

Dezbaterea este organizată cu sprijinul VolkswagenStiftung (Hannover, Germania).

""