Autor 3609 vizualizări


Faptul că te afli în fruntea ierarhiei unei mari corporaţii nu te scapă de a da explicaţii statului. Cel puţin în Statele Unite ale Americii. În aprilie 2018, co-fondatorul şi directorul general Facebook, Mark Zuckerberg a fost audiat de către Senatul american cu privire la încălcarea confidenţialităţii care a permis unei firme britanice de consultanţă politică să acceseze datele private a peste 80 de milioane de utulizatori ai reţelei de socializare. Zuckerberg nu este singurul mare lider din Sillicon Valley care vine în faţa Congresului – cu câţiva ani în urmă, directorii Yahoo şi Google au fost la rândul lor audiaţi. Iată alţi magnaţi faimoşi americani care au dat declaraţii în faţa senatorilor şi ale căror procese nu au fost atât de mediatizate la vremea respectivă.

J.P. Morgan apăra Wall Street

În decembrie 1912, faimosul bancher John Pierpont Morgan, cunoscut drept „Regele banilor”, a stat în faţa Comisie Pujo din New York. Însărcinat cu investigarea membrilor cei mai bogaţi ai Wall Street, consilierul comisiei, avocatul Samuel Untermyer l-a pus la zid pe Morgan cu un set de întrebări dure. Cu toate că a susţinut până la capăt că monopolul banilor pe care îl invocase Comisia era imposibil, bancherul a recunoscut că a evitat concurenţa în privinţa afacerii căilor ferate. Spre finalul întâlnirii, el a sugerat că nu are nici cea mai mică influenţă în industria din America şi că nu are ultimul cuvânt în hotărârile luate în propria companie. Momentul de „glorie” a fost atunci când a declarat că „ îşi asumă ceva mai important, şi anume responsabilitatea morală care trebuie apărată atât cât trăieşti”.


Cu toate că a avut o apărare extrem de slabă, Untermyer şi Comisa Pujo nu au putut demonstra conspiraţia economică pe care o urmăreau. În schimb, au reuşit să facă mai multe conexiuni între anumite corporaţii şi Morgan care controlau miliarde de dolari.

Legătura dintre Rockefeller şi masacrul din Ludlow

Între 1913 şi 1915, Comisia Relaţiilor Industriale a Senatului a demarat o anchetă privind condiţiile de muncă din Statele Unite, fiind citaţi pentru a depune mărturie 400 de oameni din întreaga ţară. Comisia, condusă de Frank Walsh, nu a interogat numai muncitori, ci şi afacerişti. Printre numele sonore audiate s-a numărat şi magnatul John D. Rockefeller Jr. În privinţa lui, Walsh a fost interesat mai mult de evenimentul din Ludlow, o confruntare dintre un grup de mineri şi Compania de Combustibil şi Fier Colorado, deţinută de către familia Rockefeller. Membri ai Gărzii Naţionale Colorado au intervenit şi au deschis focul asupra minerilor, în incident murind 19 oameni, dintre care 12 copii. Pentru a calma spiritele a fost nevoie de intervenţia preşedintelui Woodrow Wilson care a trimis trupe federale.


Masacrul de la Ludlow a declaşat proteste în toată ţara: din San Francisco până în New York. Înainte de audiere, un martor al masacrului a declarat că Rockefeller ar trebui acuzat de crimă. Cu toate acestea, magnatul a fost reţinut în declaraţii, chiar şi atunci când Walsh l-a acuzat direct de implicare în sângerosul eveniment. În timp ce Comisia îşi pregătea raportul final din 1916, dezacordurile începeau să fie din ce în ce mai multe – erau opt membrii şi au existat trei seturi de concluzii diferite. Cu toate că nu s-a ajuns la o înţelegere, unii istorici afirmă că procesul a stat la baza programului New Deal a lui Franklin Roosevelt, câteva decenii mai târziu.

Titanicul îşi caută vinovaţii

La mai puţin de o săptămână după scufundarea Titanicului, ambele Camere ale Congresului au demarat câte o investigaţie privind tragedia. Pe 19 aprilie, când a avut loc prima înfăţişare, Joseph Bruce Ismay, directorul managerial al companiei White Star Line – cea care s-a ocupat de construirea vasului –, a stat în faţa Comitetului condus de senatorul William Smith. În pledoaria de început, Ismay a spus că „ noi avem ancheta cea mai completă; nu avem nimic de schimbat, nimic de ascuns”. În toate zilele de audieri, el a susţinut că nici el, şi nici compania nu sunt vinovaţi pentru dezastrul şi a minţit spunând că Titanicul avea suficiente bărci de salvare. Imaginea lui în faţa Statelor Unite s-a înrăutăţit, dar şi în Marea Britanie, fiind catalogat drept un om fără coloana vertebrală. Sentimentul popular era acela ce Ismay era responsabil pentru lipsa bărcilor de salvare, pentru neglijenţa căpitanului şi pentru lipsa de disciplină a echipajului. În faţa dezastrului, el s-a salvat pe sine şi nu l-a interesat de viaţa sutelor de pasageri.  


Ţigările la control

Într-o audiere fără precedent, în 1994, cei şapte directori generali ai celei mai mari companii de tutun din America au fost aduşi în faţa Comisiei pentru Sănătate şi Mediu. Întrucât guvernul demarase o campanie anti-fumat, ei au fost suspectaţi că nu prezentau elocvent consumatorilor pericolele la care se expun. În timpul audierilor, senatorii nu au putut obţine de la ei decât declaraţia că ţigările pe care le fabricau erau periculoase pentru sănătate, dar că nu provocau dependenţă. „ Şi, ca fapt divers, este prea greu să fumezi, şi nici nu oferă un gust bun”, a mai adăugat atunci William Campbell, preşedintele Phillip Morris. Ancheta s-a terminat şi nici măcar Ministerul de Justiţie nu a putut găsi dovezi împotriva lor. La final, în 1996, guvernul nu a reuşit decât să interzică reclamele de orice fel pentru ţigări.