Autor 4349 vizualizări


Liber Pontificalis, istoria oficială a Bisericii din Roma, atribuie Papei Dionisius (259-268) decizia de a întemeia parohii și dieceze rurale pentru convertirea ţăranilor. Acest proces a fost de lungă durată și probabil nu a fost dus la capăt niciodată, considerând urmele adânci ale religiilor agrare precreștine, lăsate în obiceiuri și superstiţii contemporane nouă.

Susţin acestea frapat de o coincidenţă stranie pe care am întâlnit-o în trecut: Martin din Braga (520-580), originar din Panonia, dar ajuns misionar și episcop în Portugalia, vorbește în opera sa De correctione rusticorum (Despre îndreptarea ţăranilor) despre obiceiurile acestora de a oferi hrană spiritelor pădurii, sub formă de sacrificii.

În paralel, un unchi ceangău din Valea Mare (jud. Bacău) mi-a povestit cândva, înainte să știu măcar de existenţa primei surse, că bătrânii obișnuiau să pună o bucată de șuncă sau mălai pe trunchiurile copacilor tăiaţi în pădure, ca o ofertă de reîmpăcare a echilibrului naturii. Este deci clar că obiceiurile păgâne (lat. pagus, sat) nu puteau fi eliminate după o înrădăcinare milenară în psihologia ţăranilor, oricât de sinceră ar fi fost convertirea la creștinism.

Părinţii Bisericii ne vorbesc la început cu groază despre obiceiuri, uneori macabre, mai târziu acceptate, pentru că era singura cale de a face cunoscut mesajul evanghelic: spălatul ritualic al morţilor, mesele de împăcare ce deveneau beţii crâncene pe groapa abia astupată, arderea lumânărilor, dezgroparea și jelirea morţilor, arderea de tămâie și multe alte obiceiuri păgâne au fost treptat acceptate de Biserică și reinterpretate în cheie hristică. Spiritele naturii, adorate prin formule și semne arhaice, combătute de misionarii creștini, au fost cu timpul asociate cultului sfinţilor.

Astfel, divinităţile agrare ale pământului au fost înlocuite de cultul Sfântului Gheorghe, spirite locale, satiri sau zâne au fost asociate altor culte, la fel de diferenţiate de la o zonă la alta. Mamei lui Iisus, Maria, i-a fost asociată o infinitate de zeităţi feminine legate de belșugul pământului și reușita sarcinilor. Ritualurile cel mai adânc înrădăcinate în cultura ţăranilor au fost cele asociate cu îmblânzirea animalelor sau lupta cu fiarele sălbatice, reprezentate de dansurile populare cu măști, în special de Anul Nou.

Papa Grigore I descrie ritualurile extatice ale rusticilor din Sardinia, care se mascau în animale și dansau cuprinși de beţie. Una dintre cele mai interesante atracţii folclorice ale insulei și în ziua de azi este Carnavalul din Mamoiada, cu tipicele costume numite mamuthones și issohadores. Lăsăm cititorului orice analogie cu teritoriile mioritice. Putem spune astfel că dacă păgânii s-au creștinat, voit sau cu sila, în același timp și creștinismul s-a păgânizat, măcar în formele ritualice, dacă nu în conţinuturile dogmatice.

Acest text este un fragment din articolul „Mediul rural la finalul Imperiului Roman. Țărănimea, sfârșitul sclaviei și ciuma lui Iustinian”, publicat în numărul 219 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum

 Cumpără Acum