Autor 81573 vizualizări


Încă de la începutul anilor ’30 şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, Germania nazistă şi Europa condusă de nazişti au implementat legi care consfinţeau inaccesibilitatea sexuală a evreicelor pentru ceilalţi cetăţeni. În acelaşi timp, neajutorarea evreicelor, mai ales a celor din lagărele de concentrare, le făcea vulnerabile la coerciţia pe care unii torţionari o exercitau asupra lor pentru a şi le face amante.

Cartea lui Adolf Hitler Mein Kampf (Lupta mea), publicată în 1924, proclama o viziune fantastică despre „rasa” ariană, strălucitor de blondă, înaltă şi superioară. Conform acesteia, bărbaţii erau modele de excelenţă genetică. Surorile lor manifestau preocupările tradiţional feminine:Ktiche, Kirche şi Kinder(bucătărie, biserică şi copii). Hitler respingea ideea emancipării feminine, care nu era, după părerea lui, „decât o invenţie a intelectualităţii evreieşti”.

Adolf Schicklgruber Hitler, scundul Fuhrer brunet al acestei rase stăpânitoare, considera toate rasele neariene drept inferioare şi periculos de contaminante, dar dintre ele, cea mai rea era cea evreiască. Ca mii de alţi germani, Hitler citise şi fusese influenţat de lucrarea lui Arthur Dinter, Păcatul împotriva sângelui. „Păcatul” se referea la pângărirea rasei – Dinter pretindea că o picătură de spermă evreiască ar mânji femeia ariană pe veci, făcându-i şi pe copiii pe care ea i-ar fi conceput cu alt arian să aibă trăsăturile inconfundabile ale rasei semitice.

După ce Hitler a devenit Cancelarul Germaniei, în ianuarie 1933, el a început să-şi transpună această viziune în legislaţie. Unul dintre cele mai importante obiective era Rassenschande– pângărirea rasei prin sexul interrasial. Legislaţia nazistă defineaRassenschandedrept trădare rasială şi o transforma în crimă capitală. La 5 septembrie 1935, Legile de la Nurnberg văduveau de cetăţenie germană pe toţi cei care nu erau nemţi, excepţie făcând cei de „sânge înrudit”, iar Legea pentru Protecţia Sângelui şi Onoarei Germane le interzicea cetăţenilor să se căsătorească sau să întreţină relaţii sexuale cu evreii. În anii ’30, aproape 4000 de evrei, atât căsătoriţi, cît şi necăsătoriţi, au fost condamnaţi pentru crima de a fi făcut sex interrasial. „Criminalii” au fost aspru pedepsiţi, defăimaţi şi brutalizaţi în cadrul unor manifestări populare, sau trimişi în lagăre de concentrare. „Sunt cea mai mare scroafă;am avut relaţii cu evrei”, scria pe pancarta unei femei.

Hitler considera aceste legi antisemite drept măsuri temporare necesare, până când Europa avea să scape de evrei. Mecanismul complicat elaborat pentru exterminarea evreilor şi a altor nearieni presupunea o intensă campanie de teroare, concentrare în ghetouri şi, în cele din urmă, deportarea în masă în lagăre de concentrare, cărora puţini le-au supravieţuit. Dachau, situat la circa treizeci de kilometri de oraşul bavarez atât de iubit de Hitler, Munchen, a fost construit la două luni de la instalarea lui în funcţie. Pe măsură ce ţările Europei cădeau pradă naziştilor, erau înfiinţate lagăre de concentrare şi în alte părţi, mai ales în Polonia.

Nucleul ideologic sexist al naziştilor, la care se adăuga oroarea faţă de procreaţia evreiască a dus la grăbirea exterminării evreicelor. Kommandant-ulde la Auschwitz, Rudolf Hoss, îşi amintea în memoriile sale de dinaintea execuţiei:„Pentru femei, totul era de o mie de ori mai greu, mai deprimant şi mai umilitor, deoarece condiţiile de viaţă din lagărele de femei erau incomparabil mai rele. Li se aloca un spaţiu de locuit mai mic, iar condiţiile sanitare şi de igienă erau net inferioare.”

Suferinţele bărbaţilor şi femeilor erau din anumite puncte de vedere diferite. Mai presus de brutalitatea nemiloasă şi degradarea pe care o suportau bărbaţii, femeile îndurau şi alte suferinţe:experimentele medicale, violurile, graviditatea, avortul, naşterea, uciderea nou-născuţilor pentru ca mamele lor să scape de pedeapsa execuţiei, precum şi obligaţia de a lua decizia insuportabila de a rămâne cu copiii condamnaţi la moarte sau de a-i abandona pentru a se dedica celorlalţi, ori pentru a-şi salva propria viaţă.

Elizabeth Abbott,  O istorie a amantelor, Ed. Lider, Bucureşti, 2005

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/12/04/relatiile-sexuale-si-chestiunea-evreiasca/