Autor 3278 vizualizări


4 august 1914. Marţi noaptea, la puţin timp după ce Marea Britanie a declarat război Germaniei, Regele George V a ieşit la balconul Palatului Buckingham, alături de soţia sa, Regina Maria, şi cel mai mare dintre fiii săi, Prinţul de Wales, pentru a întâmpina mulţimea ce se strângea, cu entuziasm, în faţa palatului. Înainte de culcare, şi-a notat în jurnalul personal evenimentele din acea zi, încheind cu următoarea concluzie:„Te rog, Doamne, să se termine curând şi el să protejeze viaţa dragului de Bertie”. Bertie, cel de-al doilea fiu al regelui (cel ce va fi, mai târziu, Regele George VI), fusese trimis pe nava RMS Collingwood şi se credea că era foarte probabilă implicarea sa într-o confruntare navală.

Publicaţia „The Sketch” a realizat un portet al fiului regelui în uniformă în numărul din 12 august, iar „The Tatler” a ales să publice o fotografie a fratelui său mai mare, David, (mai târziu, Edward VIII), antrenându-se alături de regimentul său. Deşi presa aclama simţul responsabilităţii din cadrul familiei regale, atât David, cât şi Bertie, nu erau tocmai fericiţi în încercarea lor de a-şi apăra patria.

La câteva săptămâni de la izbucnirea războiului, Bertie a făcut o criză de apendicită – acesta fiind numai începutul unei serii de boli gastro-intestinale care îl vor urmări pentru trei ani-, după ce participase numai la bătălia Iutlandei. În 1918, Bertie va părăsi Marina şi se va înrola noua Forţă Aeriană Regală.

David, în calitate de moştenitor al tronului, s-a confruntat cu numeroase bariere în încercarea sa de a fi tratat ca orice alt ofiţer. Când Batalionul 1 s-a îmbarcat cu destinaţia Franţa, tatăl său i-a spus că el nu îşi va însoţi colegii. „Ce contează dacă sunt ucis?”, l-a întrebat pe Lordul Kitchener. „Am patru fraţi.” În final, a ajuns în Franţa, unde ardoarea sa a de ajunge mai aproape de linia de luptă a reuşit să mai adauge câteva fire albe pe capul celor care erau responsabili pentru el, dar a contribuit şi la sporirea admiraţiei în rândul soldaţilor.

În plus, s-a pus presiune pe familia regală şi din cauza sentimentelor anti-germane care cuprinseseră Marea Britanie după izbucnirea războiului. Încă din mai 1913, regele George apărea pe coperta „The Illustrated London News”, împreună cu vărul său, Kaiserul german, îmbrăcat în uniforma Dragoons 1, un regiment german al cărui colonel onorific era. Totuşi, în octombrie 1914, Prinţul Louis de Battenberg, vărul prin alianţă al regelui, a fost forţat să îşi dea demisia din funcţia de First Sea Lord, criticat de anumite publicaţii pentru originile sale germane. Plecarea sa a fost punctată de ziarul „The Bystander”, care scria:sperăm că „retrăgând oficial sângele Prinţului Louis, acum ziarele noastre îi vor lăsa în pace pe bărbaţii de cârma [statului]... Dacă el este de origine germană, atunci englezilor ar trebui să li se aducă aminte că la fel este şi însăşi Familia Regală Britanică.”

Şi pe alţi membri ai familiei soarta i-a plasat de partea taberei opozante faţă de ţara unde s-au născut. Prinţul Charles Edward de Saxe-Coburg, un alt văr al regelui şi fiul Prinţului Leopold,   şi Prinţul Albert de Schleswig-Holstein, fratele Prinţeselor Marie Louise şi Helena Victoria sunt doar două exemple. Destinul Prinţului Louis a demonstrat fără echivoc că legăturile de familie, care până atunci nu făcuseră decât să apropie familiile regale germană şi britanică, vreme de mai bine de un secol, trebuiau acum complet şi meticulos eradicate.

În 1917, „Titles Deprivation Act” (lege prin care se retrag titlurile nobiliare) a lăsat nobilii germani fără titluri britanice. Familia Battenberg a devenit Mountbatten, iar familia regală de Saxe-Coburg-Gotha a fost nevoită să renunţe la acest nume cu vechime, moştenit de la Prinţul Albert, încă din anii 1830, şi a adoptat numele de Windsor. Steagurile a opt lideri „inamici” şi prinţi care fuseseră Cavaleri ai ordinului Garter au fost îndepărtate din Capela Sf. George, iar Kaiserul şi Prinţul Moştenitor au fost şterşi, tacit, de pe lista Armatei, întrucât fuseseră comandanţi onorifici a unor regimente britanice.

Într-un desen din 1917, Regele George V este portretizat dând cu mătura titlurile nobiliare germane.

În afară de acest proces de „rebranding”, de schimbare la faţă a societăţii nobiliare engleze, comportamentul ireproşabil al familiei regale britanice şi puternicul simţ al datoriei s-au dovedit a fi o reţetă de succes în timpul războiului. Atât regele, cât şi regina au avut un calendar riguros de vizite în spitale şi fabrici. Regele a mers pe front de cinci ori, o dată chiar fracturându-şi şoldul după ce a căzut de pe cal. A continuat munca indiferent de aceste mici obstacole, ba chiar a acordat Crucea Victoria de pe patul de boală dintr-un tren transformat în spital. A vizitat şi baze navale, a realizat 450 de inspecţii şi a conferit personal aproximativ 50.000 de decoraţii în cei patru ani de război. A luat şi decizia fermă de a determina poporul să nu consume alcool în vreme de război.

Eve, cronicar al revistei de scandal „The Tatler”, scria cu privire la regimul impus de Palat:„ Nimeni nu poate aduce acuzaţia că familia regală de astăzi dănţuieşte în timp ce Roma arde, să spunem aşa.Imaginează-ţi – nicio băutură pe toată durata [războiului], niciun dineu, niciun prânz, cu excepţia familiei...”

Alţi membri ai familiei şi-au asumat altfel responsabilităţile de război. Prinţesa Mary, singura fiică a regelui, o însoţea adesea pe mama sa în acţiunile caritabile puse în sprijinul războiului.  S-a pregătit pentru a fi asistentă, iar în decembrie 1914, a condus o campanie pentru ca fiecare soldat şi asistentă de pe front să primească un cadou de Crăciun. Cadoul Prinţesei Mary era alcătuit dintr-o fotografie, un mesaj de Crăciun şi ţigări – sau dulciuri pentru femei. Regina Alexandra a vizitat spitale, a organizat campanii caritabile şi a făcut voluntariat la o cantină de gară, spre surprinderea şi bucuria clienţilor săi soldaţi. Între timp, şi alte rude ale familiei regale s-au pus în slujba cauzei războiului:Prinţesa Marie Louise a condus un spital militar, Prinţesa Helena Victoria a condus Women’s Auxiliary Force(Forţa auxiliară a femeilor), iar Prinţesa Arthur de Connaught a lucrat ca asistentă în Londra.

Marele Război a fost o vreme de mare zbucium pentru casele regale ale Europei. Până în 1918, tronurile monarhiilor greacă, germană şi rusă fuseseră răsturnate – ultima cu consecinţe grave – dar altele au reuşit să iasă intacte din război. Lloyd George a făcut un omagiu sincer casei regale britanice:„Nu există îndoială că un motiv remarcabil pentru înaltul nivel de loialitate şi efort patriotic menţinut de poporul acestei ţari a fost atitudinea şi comportamentul Regelui George.”


"The Illustrated First World War"