Autor 60515 vizualizări


Era primăvara anului 4 a.Hr. Un şir de oameni, lung de un kilometru, se întindea în deşertul Iudeii. În faţă mulţimea purta o targă aurită pe care zăcea trupul lui Irod cel Mare, unul din cele mai controversate personaje ale antichităţii, cel pe care Noul Testament l-a condamnat drept ucigaşul de prunci.

Vreme de 37 de ani a domnit peste iudeii care l-au urât din prima clipă. În ciuda multor încercări de asasinare, regele a reuşit să atingă vârsta de 70 de ani, când a fost răpus de boală, nu de vreun inamic. Trupul regelui era acoperit cu purpură, capul îmbpodobit cu o diademă şi coroană de aur. În imediata apropiere mărşăluiau mercenarii lui credincioşi. În vârful unui deal se înălţa o clădire circulară cu un turn maiestuos, oergole şi bazine cu apă. Era palatul regal, printre puţinele comparabile cu cele ale cezarilor romani. Aici a dorit să fie îngropat, în Herodion, care simboliza atât triumful cât şi tragedia personajului.

Ascensiunea lui Irod

În mai 2007 arheologul Ehud Netzer a descoperit mormântul despre care s-a crezut iniţial că ar fi ori în turn ori într-o clădire anexă de la bază. Examinând în cele din urmă casa scării care ducea în vârful muntelui, la jumătatea drumului s-a descoperit o cisternă întărită în partea superioară, probabil pentru a susţine ceva greu. Şi aici se afla într-adevăr sarcofagul lui Irod. Sarcofagul de calcar fusese vandalizat, probabil razbunarea post-mortem a duşmanilor.

Irod a venit la putere în 43 a.Hr. cu ajutorul romanilor. Tatăl său, Antipatros, era un oficial de rang înalt care s-a folosit de conflictele interne din Iudeea pentru a acapara puterea, iar apoi s-a asigurat de numirea fiului său ca guvernator al regiunii. Când tatăl a fost ucis de inamicii politici, Irod risca aceeaşi soartă, dar ajutorul lui Marcus Antonius l-a salvat. Nu a trecut mult până când Roma a trebuit iar să îl ajute:în 40 a.Hr. parţii au invadat Iudeea. Când a venit Irod la Roma, aceasta era în curs să devină o capitală imperială, cu o arhitectură impresionantă. Sosit ca refugiat, Irod a vorbit în faţa senatului roman şi a plecat rege. Recăpătându-şi teritoriile pierdute, se putea în sfârşit numi astfel. Regele a înţeles de la romani importanţa edificiilor ca simboluri de putere, de aceea le-a urmat exemplul:printre primele proiecte edilitare s-au numărat palatele fortificate de la Ierusalim şi Masada. Pentru Irod edificiile reprezentau şi o formă de mulţumire faţă de Roma, dar această prietenie era să îl coste tronul.

Antonius, cel care îl susţinuse, a fost înfrânt de Octavian, pe care totuşi regele Iudeii l-a convins că este un aliat de nădejde, câştigând şi mai multă putere. Era începutul epocii de aur a regiunii şi a autorităţii lui Irod, dar pe plan personal se ţesea o dramă. Tatăl lui era din Idumea, sudul Palestinei, iar mama sa de origine nabateeană. Deşi locuitorii din Idumea se convertiseră la iudaism cu o sută de ani mai devreme, evreii tot în considerau inferiori, iar mulţi credeau că nu are ce căuta pe tron. În vremea lui Irod s-a înregistrat o creştere economică rapidă, iar evreii au beneficiat de privilegii pe care celelalte populaţii din imperiu nu le împărtăseau. Printre altele, prietenia cu Roma a însemnat scutire de taxe şi serviciu militar. Când Iudeea a fost lovită de foamete, regele a folosit trezoreria personală pentru a cumpăra grâne de la egipteni.

Tragedii personale

Irod a fost căsătorit de zece ori, dar mare lui iubire s-a numit Mariamne, soţia cu numărul doi, provenind din familia regală a Hasmoneanilor. Căsătoriile erau tot o formă de a câştiga acceptare în rândul aristocraţiei evreieşti. Iosephus însă vorbeşte despre marea dragoste pe care regele i-a purtat-o Mariamnei, care în schimb l-a tratat cu răceală, acuzându-l că a acaparat puterea în detrimentul propriei familii.

Mama lui Irod, Cypros, considera că aristocraţia nabateeană era cel puţin la fel de importantă, iar sora sa, Salome, era şi mai arogantă. Femeile iscau multe intrigi, printre care şi că mama Mariamnei ar fi fost şi ea metisă. În plus, cât regele a fost plecat la Roma, sora lui a împrăştiat zvonul că Mariamne l-a înşelat, ceea ce echivala cu o crimă de lezmajestate. Manipulat de Salome, Irod a permis condamnarea la moarte a soţiei sale. Tragedia l-a marcat profund:se purta ca un nebun, îi striga numele prin holurile palatului, o legendă spune că i-ar fi conservat trupul în miere…In ciuda dezastrului personal, Irod s-a remarcat ca rege. Conducea cu stricteţe, bazându-se pe mercenari şi o poliţie secretă, dar Iudeea s-a dezvoltat spectaculos şi a cunoscut o perioadă de pace de 30 de ani.

Epoca de aur a Iudeii

Regele s-a folosit de legăturile sale pentru a îmbogăţi regiunea:legătura cu arabii nabateeni i-a adus profituri mari din comertul cu Asia, care se desfăşura prin intermediul oraşului Petra, iar prietenia cu Augustus i-a garantat controlul asupra minelor de cupru din Cipru. În semn de mulţumire, a numit după el unul din cele mai importante proiecte ale sale:portul din Caesarea, unul din cele mai impunătoare din zonă, cu intrarea ornată cu coloane şi dotată cu faruri şi turnuri de pază. Zona portuară a botezat-o Sebaste, grecescul pentru Augustus, aici aflându-se şi un templu imperial, un amfiteatru şi statuia împăratului.

Cea mai importantă acţiune edilitară a fost totuşi renovarea şi extinderea templului din Ierusalim, una din comorile antichităţii. Irod a adus 10.000 de sculptori în piatră pentru a duce la bun sfârşit opera. Nu era vorba doar de un templu, ci de inima religiei iudaice, de accea în anumite părţi nu aveau voie decât preoţii, care au trebuit să devină temporar meşteri pentru a se ocupa ei înşişi de zonele sacre. Mai mare decât Acropolele, templul a fost ridicat pe un platou aritifical si putea fi zărit din toate colţurile regiunii.

Constructia templului a fost totodată şi cea mai încrâncenată încercare de a câştiga inimile evreilor, prin respectul arătat religiei. În schimb, s-a ales cu şi mai multă ură:lumea nu a apreciat magnificul edificiu, ci l-au considerat o blasfemie pentru că făuritorul său era prietenul romanilor. În plus, deasupra porţii principale se arăta un vultur de aur, tot simbol al urâtului imperiu. Cu puţin timp înainte morţii sale, o mulţime furioasă a dat jos vulturul şi l-a spart în bucaţi. 40 dintre făptaşi au fost duşi în Ierihon unde au fost arşi de vii, doar unul dintre multele exemple de pedepse aplicate inamicilor regelui.

E adevarata povestea din Biblie?

Numele lui Irod se leagă însă cel mai tare de un eveniment faimos povestit în Noul Testament. Potrivit evangheliei lui Matei, trei înţelepţi au sosit de la răsărit în ultimele zile ale domniei sale, auzind profeţia despre steaua care vestea naşterea unui nou rege. Pe drum l-a întâlnit pe rege, care le-ar fi poruncit să se întoarcă la el când îl vor fi găsit pe regele iudeilor. Magii si-au continuat călătoria spre Betleem, unde l-au găsit pe Iisus într-un staul, dar nu s-au mai întors la Irod, bănuind că acesta îi pusese gând rău copilului. Înfuriat, Irod ar fi dat poruncă să fie ucişi toţi pruncii mai mici de doi ani, pentru a-şi asigura tronul.

Cel mai probabil uciderea pruncilor este doar o legendă. Singura sursă este evanghelia lui Matei. Chiar dacă evenimentul ar fi fost real, se poate să nu fi fost menţionat din cauza lipsei de amploare:Betleem în primul secol avea undeva în jur de 1000 de locuitori, deci maximum 20 de copii ar fi fost ucişi. În plus, Irod ar fi fost deja mort în momentul naşterii lui Iisus, existând aici nişte neconcordanţe temporale din cauza incertitudinii datei.

Cea mai plauzibilă explicaţie este aceea a unui mit ţesut în jurul regelui, pornind de la întâmplări petrectute în propria-i casă. Dispreţul lui Mariamne faţă de soţul ei s-a transmis şi copiilor, Alexandros şi Aristobulos, care nu l-au iertat pentru condamnarea mamei. Iarăşi, Salome a provocat tragedia prin intrigile sale, susţinând că ar fi complotat să îl ucidă. În ultimele sale zile, Irod a suferit de o boală misterioasă, care i-a afectat organele genitale, îi provoca mâncărimi pe tot corpul şi i-a adus şi crize de paranoia. Cei doi fii au fost acuzaţi de trădare şi executaţi în anul 7 a.Hr. S-a scris astfel ultimul capitol din povestea cu Mariamne. Trei ani mai târziu, regele îşi executa însă şi cel mai vârstnic dintre fii, pe Antipatros, acuzat că ar fi vrut să-l otrăvească. Patru zile mai târziu, Irod a murit. Nici urmă de trupul său în sarcofagul vandalizat descoperit în 2007:jefuitorii erau probabili luptătorii rebeli dintre 66 şi 135, care deşi învinşi s-au răzbunat pe aristocraţie distrugând monumente. Herodion-ul în schimb încă stă mărturie a acelei ere şi măreţe şi tragice, sub sceptrul lui Irod cel Mare.

Referinte:Historienet.no, S. Perowne, "The Life and Times of Herod the Great", Sutton History Classics, 2003