Războinicul Jaguar - Elita armatei Imperiului Aztec

Autor 3946 vizualizări


Războiul a reprezentat un element esențial al culturii aztece, fiind purtat atât pentru extinderea imperiului, cât și pentru a satisface nevoia de victime pentru sacrificiile religioase sângeroase. Războinicii de profesie, Jaguarii și Vulturii, care formau unitățile de elită ale armatei, se bucurau de un înalt prestigiu în societatea aztecă, fiind temuți și respectați pentru curajul și ferocitatea lor.   

Așa-numitul ”Imperiu Aztec” era de fapt o rețea de orașe-stat, conduse fiecare de un tlatoani, care au fost cucerite treptat și au ajuns să se supună și să plătească tribut unui singur centru de putere – Tenochtitlan. În perioada aztecă timpurie (circa 1100-1300 d. Hr.) s-a înregistrat o puternică dezvoltare culturală și urbană. Treptat, conducătorii unor centre putenice, precum Texcoco, Azcapotzalco, Cuauhnahuac sau Calixtlahuaca, au cucerit numeroase orașe (altepetl) făurind mici ”imperii” locale. Conducătorilor orașelor învinse li se permitea să-și păstreze puterea, atâta timp cât recunoșteau supremația învingătorului și plăteau un tribut în bunuri și servicii. Din nefericire nu se cunosc prea multe amănunte despre aceste imperii aztece timpurii. Cel mai mare și mai puternic dintre acestea, Azcapotzalco, condus de tlatoani Tezozomoc între 1374-1427, a fost înfrânt de Tenochtitlan și de aliații săi în 1428. Învingătorii au declanșat o campanie sistematică de ardere a cărților și de ștergere a oricărei referințe la puterea imperiului Azcapotzalco.  

Imperiul ”Triplei Alianțe” s-a format după 1428, printr-un acord încheiat de cele trei orașe care au înfrânt imperiul Azcapotzalco: Texcoco, Tenochtitlan și Tlacopan. Acest acord prevedea cucerirea în comun a altor orașe și împărțirea tributului. Această alianță s-a dovedit extrem de puternică, în mai puțin de un secol reușind să cucerească aproape toată zona de nord a Americii Centrale. Până la sosirea lui Hernan Cortes (1519), Tenochtitlan a reușit să se impună în fața aliaților, devenind adevărata capitală a Imperiului. Principalul obiectiv al expansiunii imperiale era subjugarea orașelor îndepărtate și impunerea unui tribut, care era alcătuit, în principal, din alimente, textile, bunuri de lux și costume pentru războinici. Din multe puncte de vedere, războiul era considerat o îndatorire sacră pentru azteci. În primul rând, toți bărbații erau obligați să îndeplinească serviciul militar, fiind o datorie față comunitate și de tlatoani. În al doilea rând, aztecii considerau că războiul reprezintă un simbol al luptei cosmice dintre lumină și întuneric sau dintre divinități, precum Quetzalcoatl (”Șarpele cu Pene” - zeul suprem în mitologia aztecă) și rivalul său, Tezcatlipoca.


Războiul în lumea aztecă

Cea mai mare parte a armatei Imperiului Aztec era alcătuită din omeni de rând. Pe lângă aceștia se mai aflau și nobili și războinici de profesie, Jaguarii și Vulturii. Pentru ca un om de rând să se ridice la statutul de războinic profesionist trebuia să dea dovadă de curaj pe câmpul de luptă și să ia un număr cât mai mare de prizonieri. Armata era condusă de războinicul șef - tlatoani. Acest termen înseamnă ”Vorbitor”, însă a fost tradus ca ”Împărat”, deși nu corespunde conceptului de monarh, așa cum era înțeles în cele mai multe culturi, nefiind transmis ereditar. Fiecare oraș aztec avea un tlatoani, acesta fiind ales pe viață de un sfat format din bătrâni, nobili și preoți. Pe lângă funcția de comandant suprem al armatei, tlatoani era și șef al puterii executive și mare preot.

Imediat după instalarea în funcție, un tlatoani era obligat să poarte un război. El era cel care întocmea strategia și planurile de luptă, în funcție de informațiile primite de la iscoade. Pregătirile pentru luptă se desfășurau aproape ca un spectacol în fața publicului. Cei mai viteji războinici primeau daruri valoroase – pene de quetzal, medalioane de aur, scuturi sau uniforme militare, în funcție de realizările lor în războaiele precedente. De asemenea, tlatoani trimitea solii cu daruri la conducătorii orașelor aliate, pentru a obține sprijinul acestora.  

Războiul era impregnat de sentiment religios. Preoții, numiți ”stăpânii soarelui”, aveau un rol esențial în armată. Aceștia mergeau înaintea războinicilor, ”cărând zeii în spate” (adică reprezentări ale zeilor), până la marginea câmpului de luptă, unde invocau forțele magice. Prezența lor îi inspira pe războinici și le dădea curaj în luptă.  

Cei mai buni războinici azteci 

Confruntările militare erau feroce. Aztecii căutau să-și rănească adversarii și să îi ia prizonieri, numărul acestora fiind un criteriu pentru a stabili rangul și prestigiul de care se bucura un războinic. În consecință, uneori izbucneau certuri între războinicii învingători, cu privire la cine a reușit de fapt să captureze un inamic. Aceste dispute erau mediate de un ofițer experimentat, care a capturat deja cel puțin patru adversari în luptă. Dacă acesta nu putea să stabilească precis cine a fost cel care a luat prizonierul, captivul era pur și simplu sacrificat imediat. Un războinic care a capturat un singur adversar în luptă primea dreptul de a purta maquahuitl (un soi de ”sabie” din lemn de stejar bine finisat, care avea inserate lame de obsidian sau silex) și chimalli (un scut fără decorațiuni). Războinicul care captura doi adversari avea dreptul de a purta sandale pe câmpul de luptă precum și o pălărie ascuțită, în formă de con, și o costumație de războinic din pene, decorată cu linii negre paralele. Aceasta este cea mai întâlnită reprezentare a războinicilor în ”Codexul Mendoza”, realizat la douăzeci de ani după cucerirea spaniolă a Mexicului și destinat împăratului Carol Quintul.  

Una dinte cele mai impresionante costumații militare era blana de ocelotl sau jaguar, purtată de războinicii care au reușit să captureze cel puțin patru prizonieri în luptă. Blana felinei îmbrăca trupul războinicului Jaguar, iar capul său ieșea prin gura animalului. Acești războinici respectați și temuți constituiau una dintre cele două unități de elită ale armatei aztece.

Cealaltă unitate de elită a armatei aztece era alcătuită din războinicii Vultur. Aceștia erau mesageri și cercetași, fiind ochii și urechile armatei. Ei erau cei care strângeau informațiile necesare pentru stabilirea strategiei de atac.

Bibliografie:

Elizabeth M. Brumfiel, Gary M. Feinman (coord.), The Aztec World, Abrams, New York, 2008;

David Carrasco, Scott Sessions, Daily Life of the Aztecs: People of the Sun and Earth, Greenwood Press, Londra, 1998;

Ross Hassig, Aztec Warfare: Imperial Expansion and Political Control, University of Oklahoma Press, 1995.


""